Connect with us

EVENIMENT

Protest la poarta Palatului Cotroceni. Circa 50 de persoane care cer eliberarea lui Dragnea din închisoare

Publicat

protest

În jur de 50 de oameni protestează, duminică, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, ei solicitând eliberarea din închisoare a fostului lider PSD Liviu Dragnea.

Protestatarii scandează lozinci antiprezidenţiale, poartă pancarte şi steaguri tricolore, iar înscrisurile care se pot citi pe tricouri sau pe alte materiale sunt următoarele: "Liviu, deţinut politic, libertate"; "Dragnea te iubim, noi ca tine nu găsim"; "Sunt alături de un om care a fost trimis în puşcărie"; "Jos statul paralel".

Unul dintre protestatari, Petruţ Petreschioiu, de profesie inginer, declară că a venit la manifestaţie pentru un om care "merită tot respectul, pentru tot ce a făcut în ţara asta şi pentru oameni".

"Doresc eliberarea lui, e clar că a fost un dosar politic - şi primul şi al doilea - deci e un abuz evident", a afirmat acesta.

Potrivit jandarmilor, protestul este unul spontan, nefiind autorizat de către autorităţi. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Crește numărul localităților din județul Cluj fără curent electric. Aproape 1000 de utilizatori afectați

Publicat

deee.jpg






Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a transmis noi informații, sâmbătă după amiază, despre situația creată de condițiile meteo extreme din ultimele ore și anume cod portocaliu și galben de intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă, polei.

Astfel, față de raportarea anterioară, când în județul Cluj erau afectate 19 localități, numărul acestora a crescut la 35, 122 de posturi de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Doi tineri din Alba, implicați într-un accident rutier în Blaj. Unul dintre ei nu avea permis de conducere

Publicat

politie e1556619188358.jpg

Un accident rutier s-a petrecut sâmbătă, 2 ianuarie, în jurul orei 23.00 pe raza municipiului Blaj. Doi tineri șoferi au fost implicați într-un accident rutier. 

Cauza și modul în care s-a petrecut accidentul au fost detaliate de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă din 3 ianuarie. 

Potrivit IPJ Alba, șa data de 2 ianuarie 2026, în jurul orei 23.00, polițiștii din municipiul Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Alexandru Borza...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

S-a întâmplat în Chinteni. Locuitorii au aruncat diverse obiecte spre șoferul autoutilitarei de deszăpezire. Primar: Inadmisibil

Publicat

chinteni.jpg






Locuitorii de pe două străzi din comuna Chiteni au aruncat cu diverse obiecte, inclusiv bulgări de zăpadă înghetată, spre șoferul care conducerea autoutilitara de deszăpezire, trimis să interină pentru curățarea drumurilor. Comportamentul cetățenilor este considerat ”inadmisibil” de primarul Lucia Suciu. 

Aceasta a transmis și un mesaj pentru consăteni, asigurându-i că, în ciuda ninsorii abundente...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

”U” Cluj a plecat în cantonament în Turcia. Ce echipe va întâlni în meciuri amicale

Publicat

u cluj tur.jpg






Jucătorii echipei de fotbal ”U” Cluj s-au reunit, sâmbătă, după o scurtă pauză de iarnă și au plecat în Antalya (Turcia), unde vor efectua un cantonament de zece zile pentru a pregăti returul Superligii.

Fotbaliștii prezenți la reunirea de la Cluj Arena, care au plecat spre Turcia, sunt:

Portari: Ștefan Lefter, Iustin Chirilă, Tudor Coșa

Fundași: Dino Mikanovic, Alin Chinteș, Iulian Cristea, Alin...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe