Connect with us

EVENIMENT

Proxenet reținut în Bihor. Și-a infectat, intenţionat, una dintre victime cu HIV

Publicat

hoti arestati.jpg

Un bărbat a fost reținut în Bihor după ce s-a descoperit că, timp de patru ani, a folosit două femei pentru practicarea prostituţiei. Pe una dintre ele a infectat-o, intenţionat, cu HIV.

Procurorii DIICOT Oradea au dispus trimiterea în judecată a unui individ, aflat deja în arest preventiv, pentru trafic de persoane, transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit, în forma tentativei și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2019 - 19.01.2023, inculpatul a transferat și adăpostit două persoane vătămate în diverse localități din România (Constanța, Cluj Napoca, Oradea, Arad, Brașov și București) în scopul obligării acestora la practicarea prostituției în folosul lui, costul cazărilor fiind achitat din sumele obținute din practicarea prostituției.

Activitatea infracțională a fost întreruptă prin intervenția organelor de urmărire penală.

Persoanele vătămate au fost constrânse să practice prostituția prin acte de violență și agresiune verbală, dar și prin inducere în eroare, inclusiv cu privire la faptul că sumele obținute din această activitatea ar putea fi folosite în vederea întreținerii familiei”, informează DIICOT.

De asemenea, individul a întreținut relații sexuale cu una dintre victime, deși știa că este diagnosticat cu sindromul imunodeficienței umane dobândite.

La o percheziție făcută în locuința individului, în ianuarie, a fost identificată și ridicată cantitatea de aproximativ un gram de canabis.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bihor.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO: Cum se acționează în Blaj pentru deszăpezire. Explicațiile primarului Gheorghe Valentin Rotar

Publicat

foto: cum se acționează în blaj pentru deszăpezire. explicațiile primarului

Primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, a transmis un mesaj în atenția locuitorilor municipiului, în care explică modul în care se fac acțiunile de deszăpezire. De asemenea, edilul face apel la comunitate, pentru colaborare.

”La Blaj, deszăpezirea se face cu angajații Primăriei. Este în grafic!

În urma ninsorilor abundente din ultimele 24 de ore, vă informez că străzile principale din municipiu sunt curățate, iar pe străzile secundare și în localitățile...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tânăr de 16 ani arestat după ce a bătut un alt minor

Publicat

catuse 2 scaled.jpg






Un tânăr de 16 ani a fost arestat duminică, după ce în urmă cu câteva zile a agresat un minor de 15 ani, pe care l-a lovit cu pumnul în zona feței, fără un motiv aparent.

 

Bătaie la început de an

 

„Astăzi, 4 ianuarie a.c., pe numele tânărului de 16 de ani, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea în Alba, în săptămâna 5-11 ianuarie. Ninsori abundente, urmate de ger. Prognoza meteo pe zile, în localități din județ

Publicat

video: imagini de poveste în cetatea alba carolina din alba

Vremea în Alba, în săptămâna 5–11 ianuarie. Perioadele cu ninsori vor continua în județ cel puțin până în 7 ianuarie, urmând ca apoi să se instaleze câteva zile cu temperaturi foarte scăzute și condiții de ger.

Iarna se manifestă din plin în toate localitățile județului. De luni până miercuri, temperaturile maxime nu vor depăși 1–2 grade Celsius în zonele joase. Începând de joi, 8 ianuarie, valorile maxime vor scădea accentuat, ajungând până la -5 grade...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Extrageri LOTO - 4 ianuarie: Primele numere câștigătoare din 2026. Reporturi importante puse în joc

Publicat

loteria română suplimentează fondurile de câștiguri pentru tragerile speciale loto

Duminică, 4 ianuarie 2026, sunt programate noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce, la Tragerile Speciale Loto de Anul Nou, organizate miercuri, 31 decembrie, Loteria Română a acordat 109.708 câștiguri, cu o valoare totală de peste 9,39 milioane de lei.

Numerele câștigătoare de duminică, 4 ianuarie

  • Loto 6/49:
  • Noroc:
  • Joker: 37, 10, 30, 5, 8 + 1
  • Noroc Plus:
  • Loto 5/40:
  • Super Noroc:

(Numerele vor fi actualizate după efectuarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe