Connect with us

ACTUALITATE

PSD a strâns peste 175.000 de semnături pentru susţinerea proiectului privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze

Publicat

gaz

PSD a anunţat că a strâns peste 175.000 de semnături în cadrul campaniei de susţinere a proiectului de lege pe care l-a depus în Parlament privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze, iar varianta pe care o propune este "net superioară" celei a PNL.

"Peste 175.000 de români au semnat până acum în cadrul campaniei iniţiate de PSD de susţinere a proiectului de lege depus în Parlament privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze. Numărul mare de oameni din toate zonele ţării care s-au alăturat acestei campanii, în numai două săptămâni, arată gradul uriaş de suport public al măsurilor iniţiate de PSD. Credem că acest fapt trebuie să fie un semnal clar pentru parlamentarii tuturor partidelor la dezbaterile de luni, din Senat, privind aşteptările populaţiei faţă de acest proiect extrem de important pentru milioane de români", se arată într-un comunicat de presă al PSD, transmis duminică AGERPRES.

Social-democraţii amintesc că proiectul prevede plafonarea pentru 6 luni a preţurilor la energie şi gaze, "la niveluri pe care românii să le poată suporta".

"În cazul electricităţii, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preţ al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condiţiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populaţie, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh. În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, faţă de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh.

Soluţiile PSD produc o scădere a preţului final faţă de actualele oferte ale furnizorilor cu 74%

Soluţiile PSD produc o scădere a preţului final faţă de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei şi 79% în cazul gazelor. De asemenea, varianta PSD este net superioară propunerilor PNL: liberalii ajung la un preţ final al kilowatt-ului de 1,01 lei, în vreme ce în varianta noastră kilowattul va costa doar 0,67 lei", se explică în comunicat.

Potrivit PSD, proiectul implică o scădere a preţurilor la o valoare care se menţine pe întreaga durată a celor şase luni de plafonare, iar după intrarea în vigoare a legii toate contractele se restructurează, astfel încât să nu fie depăşit preţul maximal, cel plafonat.

"Prin legea propusă de PSD nivelul de trai al românilor este protejat în următoarele 6 luni de situaţia iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilităţile - electricitate şi gaz. Noile facturi dublate ar însemna un cost suplimentar de minim 1.200 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de salariaţi din România. De aceea, cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susţină mâine soluţiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menţinând facturile populaţiei la un nivel suportabil", susţin social-democraţii. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Serafim de Sarov

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul cuvios serafim de sarov

Publicitate

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut in 1759, în oraşul Kursk, dintr-o familie de negustori. A început viata monahală în manastirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. A fost tuns monah când avea 27 de ani şi, curând dupa aceea, hirotonit diacon. La 34 de ani a fost hirotonit preot şi a fost numit duhovnic al mănăstirii de maici Diveevo. În acelaşi timp, a primit şi binnecuvântarea pentru a începe o viata de pustnic în padurea ce înconjoară...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

De astăzi, schimbare majoră pentru medicii de familie: Banii vin din servicii, nu din numărul de pacienți

Publicat

de astăzi, schimbare majoră pentru medicii de familie: banii vin

Publicitate

Sistemul de finanțare a medicinei de familie intră într-o nouă etapă, odată cu o schimbare majoră de filozofie impusă de Ministerul Sănătății. Începând cu 1 ianuarie 2026, ponderea plății per capita scade semnificativ, iar cea mai mare parte a banilor va fi acordată în funcție de serviciile medicale efectiv prestate. Autoritățile susțin că măsura urmărește o alocare mai eficientă a fondurilor publice și o stimulare a activității...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Veste la început de an: Primăria Avrămeni a semnat contractul pentru etapa a III-a de modernizare a iluminatului public

Publicat

veste la început de an: primăria avrămeni a semnat contractul

Publicitate

Vești bune pentru locuitorii comunei Avrămeni chiar la început de an. Primăria Avrămeni a semnat contractul de finanțare pentru etapa a III-a a proiectului de modernizare a iluminatului public, un demers important pentru eficiența energetică la nivelul localității.

Proiectul este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu și continuă investițiile realizate în etapele anterioare, care au adus deja îmbunătățiri vizibile în mai multe zone...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 2.500 de persoane sprijinite într-o amplă campanie umanitară desfășurată la Botoșani

Publicat

peste 2.500 de persoane sprijinite într o amplă campanie umanitară desfășurată

Publicitate

Peste 2.500 de copii, adulți și vârstnici din județul Botoșani au beneficiat, în perioada 20 noiembrie – 31 decembrie, de sprijin material și moral în cadrul campaniei umanitare „Bucuria de a dărui peste 2.000 de zâmbete semenilor noștri”, inițiată de Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, Pacea, Botoșani.

Campania, coordonată de preotul Mihai Marian Macuc și de prof. Ana Maria Macuc, a avut ca obiectiv inițial sprijinirea a 2.000 de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe