EVENIMENT
PSD are mai multe variante pentru Ministerul Agriculturii. Printre propuneri, Petre Daea
Partidul Social Democrat are cinci-şase variante pentru o nouă nominalizare la Ministerul Agriculturii, iar Petre Daea se numără printre cei propuşi de către membrii PSD, a declarat luni preşedintele partidului, Marcel Ciolacu.
"Avem vreo cinci sau şase variante. Am avut discuţii telefonice şi ieri la sediu şi alaltăieri la sediu, cu colegii mei. Din cele cinci-şase variante, o să venim cât mai repede cu o propunere", a spus el.
Întrebat dacă Petrea Daea ar putea reveni la minister, liderul PSD a precizat că acesta se numără printre cei propuşi.
"Este unul dintre numele propuse de către anumiţi colegi. Vom vedea", a adăugat Ciolacu.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a vicepremierului Sorin-Mihai Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Prin acelaşi document s-a luat act de demisia lui Adrian Chesnoiu din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, joi, Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că ar fi vorba despre ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Ulterior, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat că se retrage din funcţie şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat.
De asemenea, el le cere deputaţilor vot pentru ridicarea imunităţii parlamentare. Agerpres
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Boc laudă clujenii care și-au curățat trotuarele, dar critică mașinile rămase sub zăpadă: Oare care o fi explicația?
Primarul Clujului, Emil Boc, le-a transmis, duminică, mulțumiri publice clujenilor care au dat dovadă de spirit civic și și-au curățat trotuarele din fața imobilelor pe care le dețin. În același timp, edilul atrage atenția asupra unui alt fenomen observat în oraș: mii de mașini, din toate cartierele, ar fi necurățate de zăpadă și nemișcate din loc.
Într-o postare publică, Emil Boc a transmis:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pachetul pentru școală poate conține aproape 50 de aditivi alimentari. Lista produselor și cantitatea. Avertisment InfoCons
Pachetul pentru școală pregătit de părinți poate conține aproape 50 de aditivi alimentari, avertizează InfoCons. În lipsa meselor calde, sandvișurile, sucurile și produsele dulci ajung să fie consumate zilnic de elevi.
Pachețelul pentru școală format din pâine, ketchup, șuncă praga, castraveți murați, un suc cu "pai" și o mini prăjitură pot ajunge cu până la:
- 93.9 grame de zaharuri,
- 47 de aditivi alimentari (E-uri),
- 10.67 grame de sare
CITEȘTE ȘI Ce ar trebui să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Ne-a dus gândul la duminică și la o serie de filme care să ne ajute să dăm un titlu unui fenomen întâlnit în Cluj-Napoca, dar suntem convinși și în multe alte locuri din țară. ”Și caii se împușcă nu-i așa ?”, ”Albii nu știu să sară”, ”Băieții nu plâng niciodată” si un scurt metraj românesc cu un excelent Holograf ,”Și băieții plâng câteodată !”. Excelente filme și alternative de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Consiliul Județean Alba va dezvolta o serie de investiții în infrastructură în acest an, arată datele transmise de instituție, la solicitarea Alba24.
Potrivit vicepreședintelui Marius Hațegan, pe lista de priorități se află trei poduri și două drumuri importante.
Podul de la Colibi, din comuna Ohaba, este este în faza de licitatie pentru execuția lucrărilor.


De asemenea, pentru podul de la intrare în comuna Gârbova de Sebeș a fost semnat contractul de proiectare.
În...
Citește mai mult pe Alba24.ro
