Connect with us

EVENIMENT

PSD băgat în corzi. Negocieri pentru ”tronul” de la Camera Deputaților și ”locotenenții” lui Dragnea scoși din joc

Publicat

dragnea

Haos în PSD după proaspăta condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. În timp ce președintele partidului era transportat într-o mașină cu geamuri fumurii către poarta Penitenciarului Rahova, la sediul PSD a fost dată alarma.

Potrivit ziarului Alba24.ro, membrii PSD au convocat de urgență o reuniune în Biroul Permanent care va avea loc, marți de la ora 11:00 și spre seară, în jurul orei 18:00, liderii PSD se întâlnesc în cadrul Comitetului Executiv. 

Mizele celor două întâlniri sunt uriașe: în primul rând trebuie desemnat un nou președinte al Camerei Deputaților și deja în jurul acestei funcții planează mai multe supoziții, printre care și o posibilă propunere către partidul lui Victor Ponta pentru ”tronul” deputaților, lăsat liber de Dragnea.

Mai mult, există trei portofolii de miniștri rămase vacante, la Justiție, Diaspora și Fonduri Europene. Chiar Viorica Dăncilă a declarat că negocierile la masa comună a PSD-ului vor fi aprige, dar la sfârșitul zilei vor ieși la lumină ca o echipă. 

Va face PSD-ul o mișcare surprinzătoare și va propune un deputat de la PRO România să preia conducerea Camerei Deputaților? 

La scurt timp după încarcerea lui Dragnea, mai multe surse politice au început să afirme acest lucru pentru diverse publicații. Ba mai mult, într-o emisiune televizată la Antena3, Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a declarat că PSD-ul nu exclude o posibilă negociere cu partidul lui Ponta.

Chiar în timpul discuției dintre Andronescu și modelatorul emisiunii, Victor Ponta făcea o declarație prin care spunea că este dispus la negoicieri.

Dacă liderii PSD vor merge pe acest fir, preferat pentru fosta funcție a lui Dragnea este deputatul Sorin Cîmpeanu, fost premier interimar după căderea Guvernului Ponta.

De altfel, chiar Victor Ponta şi-ar dori funcţia foarte mult, însă mai mulţi deputaţi social-democraţi consideră numirea sa în fruntea Camerei Deputaţilor ”o umilinţă” pentru partid, din moment ce Ponta a atacat cu îndârjire PSD în campania electorală, susțin mai multe surse politice, citate de adevărul.ro.

Ministerul Justiției și Diaspora. 

Mai multe surse politice susțin că Viorica Dăncila, actualul număr 1 în partid, ar insista pentru remaniere și nu pentru restruturare. Actualul ministru interimar al Justiției, Ana Birchall, ar putea prelua conducerea ministerului, dar în același timp, senatorul Titus Corlăţean râvneşte şi el la portofoliul de ministru al Justiției.

Un portofoliu sensibil, este cel al românilor de pretutindeni, mai ales după ”răscoala” Diasporei din timpul votului pentru europarlamentare.

Primii care cad vor fi soldații credincioși a lui Dragnea. 

Codrin Ștefănescu, secretarul general al partidului, ar fi primul, pe lista scurtă a lui Dăncilă pentru schimbarea din funcție. Următorul ar fi Mircea Drăghici, urmărit penal de procurorii DNA pentru că a delapidat subvenţia încasată de PSD din bani publici.

Mai mult, celebrul deputat Cătălin Rădulescu, care luni a aruncat cu noroi în mare parte a bugetarilor și a agricultorilor, cărora le-a transmis să aducă înapoi banii primiți în ultimii 2 ani, deoarece nu au susținut PSD-ul la alegeri, va fi scos de pe lista celor care comunică cu presa.

Paul Stănescu, Marian Oprişan, Niculae Bădălău şi Dumitru Buzatu o susțin pe Viorica Dăncilă, pentru o posibilă candidatură la funcția de președinte al partidului, susțin surse politice. În tabara opusă se află Olguța Vasilescu, alături de alți lideri de partid.

Obturarea rănilor de după alegerile europarlamentare și condamnarea lui Dragnea

Dar cel mai grav lucru pe care liderii PSD încearcă să îl oprească în următoarea perioadă de timp este o inevitabilă ”hemoragie” a membrilor de partid, către formațiunea condusă de Victor Ponta, PRO România.

Până la marele congres PSD de la mijlocul lunii iunie, liderii trebuie să ”trateze rănile” prin care pot pleca mai mulți membri de partid către alte formațiuni, ”răni” obținute în urma rezultatului slab de la europarlamentare și a condamnării lui Liviu Dragnea la închisoare cu executare.

sursa: ziarul Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Primăria Cluj-Napoca reia licitația pentru ramele trenului metropolitan. Singura ofertă, inacceptabilă

Publicat

tren1.jpg






Licitația pentru achiziția a șapte rame electrice destinate trenului metropolitan Cluj a fost anulată, după ce singura ofertă depusă a fost declarată inacceptabilă. Comisia de evaluare a constatat lipsa unor documente esențiale din oferta transmisă prin SEAP, situație care obligă autoritatea contractantă să reia procedura.

O singură firmă a depus ofertă la licitația organizată de Primăria Cluj-Napoca...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Peste 800 de copii din Cluj și Alba au primit cadouri și vizita lui Moș Crăciun, înainte de Ajun

Publicat

active hub 2025 shoebox2.jpeg






Peste 800 de copii din mai multe comunități din județele Cluj și Alba au primit cadouri, atenție și speranță prin campaniile de Crăciun organizate de Active Hub, iar Moș Crăciun a ajuns, anul acesta, cu mult înainte de Ajun.

Asociația Active Hub a derulat, în prag de sărbători, două campanii de amploare, Active Shoebox 2025 și Bradul Dorințelor Active, integrate sub conceptul „faptele bune care...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Pastorala de Crăciun 2025 ÎPS Irineu, arhiepiscop ortodox de Alba Iulia. Semnificația darurilor oferite de magi lui IIsus Hristos

Publicat

pastorala de crăciun 2025 Îps irineu, arhiepiscop ortodox de alba

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Din iubire nemărginită pentru neamul omenesc, Tatăl ceresc a hotărât să-L trimită în lume pe Fiul Său, ca Acesta să îmbrace haina noastră omenească și să ne mântuiască. În anul 54, Sfântul Apostol Pavel scria creștinilor din Galatia: „Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cum să le urezi "Crăciun fericit" celor din alte țări. Cea mai populară urare din perioada asta, în 50 de limbi din întreaga lume

Publicat

tradiții în ajunul crăciunului la români: credințe populare și obiceiuri

Cum să le urezi "Crăciun fericit" celor din alte țări. În această perioadă, cea mai populară urare este "Crăciun fericit", iar o urare în limba pe care o vorbesc îi va face să se simtă speciali pe cei cărora le-o adresezi.

Citește și MESAJE de CRĂCIUN 2025: Urări de Sărbători pentru cei dragi. SUTE de mesaje frumoase și felicitări haioase

Așadar, mai jos găsiți o listă, în ordine alfabetică, cu "Crăciun fericit" în 50 de limbi diferite de pe mapamond.

1....

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe