Connect with us

EVENIMENT

Putin spune că lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru Rusia

Publicat

Lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru Rusia, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Declaraţia a fost făcută într-o conferinţă de presă după o întâlnire la Moscova cu premierul ungar Viktor Orban.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat în cursul întrevederii cu preşedintele rus Vladimir Putin că „niciun lider european nu vrea război”, relatează EFE, preluată de Agerpres.

„Vizita mea de astăzi este, în parte, şi o misiune de pace şi aş dori să vă asigur că niciun lider al Uniunii Europene, al statelor membre nu îşi doresc un război. Suntem în favoarea unei soluţii politice”, a subliniat Viktor Orban în debutul întâlnirii cu preşedintele rus, informează și agenţia RIA Novosti.

Viktor Orban, un politician considerat ultranaţionalist, căruia opoziţia din ţara sa i-a cerut să-şi anuleze vizita la Moscova, promisese să se consulte cu aliaţii săi din Uniunea Europeană şi NATO înainte de a se deplasa în Rusia.

Contrar altor ţări din regiune, precum Polonia, România şi Bulgaria, Ungaria nu şi-a exprimat clar sprijinul pentru Ucraina în ultimele săptămâni, în contextul creşterii tensiunilor la graniţele sale.

Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a declarat recent că ţara sa nu va sprijini Kievul atât timp cât va continua să discrimineze minoritatea maghiară din Ucraina, estimată la 150.000 de persoane.

Potrivit presei, Orban încearcă să consolideze cooperarea economică a Budapestei cu Rusia înaintea alegerilor cruciale din aprilie, în care opoziţia ar putea să-l îndepărteze de la putere.

AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Student pentru o zi. UTCN deschide porțile pentru liceeni. Tehnologie, workshop-uri și întâlniri cu angajatori

Publicat

utcn sedii 1 e1711623014266.jpg






Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca îi invită pe elevii de liceu să descopere cum arată, în realitate, viața de student.

Prin proiectul „Student pentru o zi”, organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al UTCN, tinerii pot explora campusul, laboratoarele, pot afla informații despre oportunitățile profesionale, dar pot să vadă, pe viu, și cum e viața de student.

Tehnologie, workshop-uri…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

19 noiembrie: „Sirocco și Regatul Vânturilor” la ESTE Filmul de Miercuri din Blaj. O animație de excepție pentru toate vârstele

Publicat

19 noiembrie: „sirocco și regatul vânturilor” la este filmul de

ESTE Filmul de Miercuri prezintă „Sirocco și Regatul Vânturilor”, o animație pentru toate vârstele, regizată de Benoît Chieux. Proiecția va avea loc miercuri, 29 noiembrie, de la ora 19:00 la Palatul Cultural Blaj. 

Sinopsis:

De ziua ei, Juliette poate cere cadou orice dorește. Prima pe lista de dorințe este să pornească într-o aventură, ca eroinele despre care a aflat din cărți.

Împreună cu sora ei, descoperă trecerea spre o lume extraordinară, unde fetele iau…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

România – Bosnia-Herțegovina, 1-3: înfrângere în preliminariile Cupei Mondiale 2026, după meciul la Zenica

Publicat

românia – bosnia herțegovina, 1 3: înfrângere în preliminariile cupei mondiale 2026,

Echipa națională de fotbal a României a pierdut meciul cu Bosnia-Herțegovina, sâmbătă seara, scor 1-3. Partida s-a disputat pe Stadionul Bilino Polje – Zenica.

Partida a contat pentru Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.

În minutul 17, a marcat 1-0 pentru România Daniel Bîrligea.

Pentru Bosnia au marcat Džeko în minutul 49, Bajraktarević în minutul 79 și Tabakovic în minutul 90+4.

Într-o atmosferă ostilă, marcată de scandări xenofobe la adresa…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Memoria martirilor greco-catolici, omagiată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca

Publicat

expo martiri2.jpg






Muzeul Etnografic al Transilvaniei a găzduit, la finalul acestei săptămâni, vernisajul expoziției foto-documentare „Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici Români”, dedicată celor șapte episcopi martiri beatificați la Blaj în 2019: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu.

Expoziția prezintă fotografii de epocă, corespondență,…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe