EVENIMENT
Răniții de la Petromidia vor fi transferați în străinătate
Cele două persoane rănite în explozia de vineri de la Rafinăria Petromidia, internate la spitalul Floreasca din Capitală, vor fi transferate la o clinică de specialitate din străinătate, cu sprijinul autorităţilor şi în acord cu dorinţa familiilor acestora, informează duminică, într-un comunicat de presă, KMG International, acţionar majoritar al Rompetrol Rafinare.
"Cu sprijinul autorităţilor şi în acord cu dorinţa familiilor, compania depune, în continuare, toate eforturile pentru transferul rapid al celor doi colegi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă "Floreasca" către o clinică de specialitate din străinătate. Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialişti din Spitalul Clinic de Urgenţă "Floreasca", starea celor doi colegi este stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului. În această dimineaţă, s-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer. Colegul de 27 de ani internat în Constanţa a început să meargă si se recuperează rapid dupa intervenţia chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanta estimează că acesta va fi externat în perioada următoare", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, toate costurile de spitalizare şi tratament vor fi suportate de Rompetrol Rafinare şi KMG International. De asemenea, compania va rămâne în contact direct cu toţi membrii familiilor colegilor, pentru a-i sprijini până în momentul în care aceştia vor fi recuperaţi complet.
O explozie urmată de un incendiu s-a produs, vineri, la rafinăria Petromidia, deţinută de grupul KMGI, fostul Rompetrol Group. Incendiul a avut loc la instalaţia de hidrofinare petrol motorină. Autorităţile au activa Planul Roşu de Intervenţie, iar localnicii au fost alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum.
Din păcate, un angajat al rafinăriei şi-a pierdut viaţa în acest incident.
Conform monitorizărilor realizate intern şi de către autorităţile de mediu, în cursul zilei de vineri nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii de mediu, iar norul de fum generat de incident s-a deplasat spre mare. Nu au fost afectate zonele populate din apropierea rafinăriei (oraşul Năvodari, comuna Corbu şi staţiunile turistice din zona limitrofă).
Petromidia Năvodari este cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai moderne din zona Mării Negre şi Mării Mediterane. Rafinăria avea, la sfârşitul anului 2020, un număr de 1.119 angajaţi.
Amplasarea strategică şi reţeaua de distribuţie complexă fac din Petromidia un adevărat hub energetic, capabil să acopere substanţial reţeaua de staţii de distribuţie din România.
De asemenea, carburantul produs la Petromidia este distribuit şi în ţări precum Bulgaria, Georgia sau Republica Moldova, unde este vândut tot sub brandul Rompetrol.
Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi statul român, prin Ministerul Energiei (44,7%). AGERPRES
EVENIMENT
FOTO Acțiune a polițiștilor din Alba: Peste 480 de șoferi, testați pentru alcool și droguri. Câți au rămas fără permis
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 14/15 februarie 2026, polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au acționat, pe principalele artere rutiere din județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Potrivit IPJ Alba, activitățile au vizat reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

În cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Carte sau film? „Montalbano sono!” – Camilleri vs Zingaretti. Scriitorul sau actorul intrat perfect în pielea personajului?
Cluj 24 vă propune în weekend să luați o mică pauză de la scroll și să vă opriți cu șoarecul peste o rubrică în care veți da de o părere extrem de subiectivă, dar măcar nu exagerat de lungă, despre cărți și filme mai mult sau mai puțin cunoscute. Iar atunci când romanul a fost ecranizat vom încerca să vă convingem despre superioritatea hârtiei asupra celuloidului. Sau vițăvercea…
Editura Crime...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Acțiune a polițiștilor, la Galda de Jos și Vințu de Jos: Amenzi de peste 15.000 de lei și sute de vehicule și persoane verificate
În noaptea de 14/15 februarie 2026, în intervalul orar 22.00 - 02.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat o acțiune, pe raza municipiului și a localităților Galda de Jos și Vințu de Jos, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din localitate.
Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 305 verificări...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Șpring, REȚINUT de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism, băut și fără permis
Un bărbat de 37 de ani din Șpring a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Șpring, județul Alba, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub...
Citește mai mult pe Alba24.ro
