EVENIMENT
Razie în două localități din Ialomița: În doar două ore, polițiștii au aplicat amenzi în valoare de aproape 40.000 de lei
Polițiștii din județul Ialomița au aplicat 179 de amenzi, în doar 2 ore, în cadrul unei acțiuni desfășurate în municipiul Urziceni și în comuna Bărbulești. Valoarea totală a amenzilor ajunge la 39.225 lei.
Acțiune de amploare pe raza municipiului Urziceni și comunei Bărbulești pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale, precum și pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. Au fost aplicate 179 de sancțiuni contravenționale și constatate 3 infracțiuni în flagrant, privind punerea în circulație a unor produse susceptibile a fi contrafăcute și conducere pe drumurile publice fără permis.
În cursul zilei de astăzi, 28 ianuarie, pe raza municipiului Urziceni și comunei Bărbulești, în intervalul orar 13:00 -15:30, au fost angrenate 70 de efective de ordine publică, poliție rutieră și investigarea criminalității economice, precum și jandarmi ialomițeni.
În cadrul acțiunii polițiștii au desfășurat activități pe linie de verificare a legalității transportului de mărfuri, precum și pentru prevenirea și combaterea comercializării de produse contrafăcute, diminuarea riscului de accidente rutiere și răspândirea virusului COVID-19.
Au fost verificate 325 de autovehicule și legitimate peste 500 de persoane.
Pentru neregulile descoperite, au fost aplicate 179 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 39.225 de lei.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație.
Totodată, în cadrul controalelor au fost verificate 39 de societăți comerciale, pe linia legalității desfășurării actelor de comerț.

În urma verificărilor, la doi operatori economici au fost identificate în stocul de marfă și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe articole de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute, ce aveau o valoare totală de vânzare de 1.800 lei.
În cauză au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”.
De asemenea, a fost depistat în flagrant, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Bărbulești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
UPDATE VIDEO. O barză a devenit „chiriașă” pe sediul poliției din Călățele. Autoritățile pregătesc mutarea cuibului în siguranță
Un cuib de barză amplasat pe hornul sediului Postului de Poliție Călățele a atras atenția publicului, iar Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a intervenit rapid pentru soluționarea situației.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj precizează că au fost întreprinse demersurile legale necesare în vederea soluționării situației cuibului, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UBB Cluj neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți: ”Diferă în funcție de facultate și vor fi etapizate”
Conducerea Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți și prezentate de aceștia ca fiind pe lista de aprobare a ședinței de luni a Senatului instituției.
Prorectorul responsabil cu Finanțarea, Digitalizarea și Relația cu studenții, Dan Lazăr, a declarat, miercuri, pentru Cluj24 că cifrele sunt mai mici, iar majorarea va fi făcută...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj continuă strategia de întinerire a lotului și anunță transferul unui jucător promițător: Nicolae Sula, atacant în vârstă de 19 ani, s-a alăturat oficial formației din Gruia.
Tânărul internațional moldovean este considerat unul dintre cei mai interesanți jucători ai generației sale și vine cu dorința de a confirma la nivelul Superligii.
Format la academia cunoscutei echipe Zimbru Chișinău,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Programele pentru simularea Evaluării Naționale și a examenului de Bac 2026, publicate. Când susțin elevii probele scrise
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat, miercuri, programele pentru simulările examenelor naționale din anul școlar 2025–2026.
Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a pot consulta de acum conținuturile pe baza cărora vor susține testările care vor avea loc luna viitoare.
Când au loc simulările
Simulările organizate la nivel național se vor desfășura după următorul calendar:
