Connect with us

ACTUALITATE

Răzvan Cuc: Proiectarea şi execuţia căii ferate de mare viteză Oradea-Episcopia Bihor-Cluj, lansată în acest an

Published

on

cale ferata

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi, la Câmpia Turzii, că România are deja un studiu de fezabilitate făcut pentru tronsonul CFR Oradea-Episcopia Bihor-Cluj, care va face joncţiunea cu calea ferată de mare viteză către Budapesta, şi că în acest an va fi lansată proiectarea şi execuţia.

"Noi avem deja un studiu de fezabilitate pe care l-am făcut deja pe tronsonul Oradea-Episcopia Bihor-Cluj, o să lansăm proiectarea şi execuţia anul acesta. Vorbim de modernizarea tronsonului de cale ferată cu sporirea vitezei. Aşa cum ştiţi, după modernizare va ajunge la 160 km/h pentru transport de călători. Este un proiect la care suntem atenţi, implicit şi conexiunea rutieră (cu Ungaria, n.r.). Spunem că în perioada următoare cu siguranţă vom merge să vedem cum lucrează constructorul şi pe acea bucată care va face conexiunea cu autostrada care va veni din România, pe Suplacul de Barcău-Borş", a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a arătat că prelungirea către Bucureşti a acestei căi ferate rapide probabil se face prin conexiunea cu coridorul IV, care este în lucru.

"Anul acesta mai terminăm pe coridorul IV încă 150 de kilometri între Coşlariu şi Simeria, deci va face conexiunea cu coridorul IV astfel încât să asigurăm transportul de persoane într-un ritm mai rapid faţă de cum avem acum", a precizat Răzvan Cuc.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunţat, anul trecut, că România şi Ungaria au decis că prima linie de tren de mare viteză din regiune ar trebui să facă legătura între Budapesta şi Cluj-Napoca, iar pentru aceasta, partea ungară a alocat un miliard de forinţi (3,3 milioane de euro) pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Szijjarto preciza că Ungaria nu se opune planurilor României de a extinde această linie de tren de mare viteză până la Bucureşti.

Primele discuţii pe marginea acestui subiect au fost anunţate în luna august 2017, de către ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, care a evidenţiat că România şi Ungaria ar trebui să se concentreze pe problemele de conectivitate în domeniul energetic, anume gaze naturale şi electricitate, de conectivitate în ceea ce priveşte autostrăzile, precum şi pe proiectul unui tren de mare viteză Budapesta-Cluj-Bucureşti.

AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zeci de șoferi verificați de polițiștii din Săveni. A plouat cu amenzi

Published

on

zeci de șoferi verificați de polițiștii din săveni. a plouat

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din  Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Razie de amploare a polițiștilor botoșăneni. Aproximativ 800 de persoane verificate

Published

on

foto: razie la flămânzi, aproape o sută de amenzi

În noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, cei ai subunităților de poliție și jandarmi au acţionat în cadrul unei razii de amploare organizate în municipiul Botoșani și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani si nr. 3 Hlipiceni.

Publicitate

Activitățile au vizat locurile în care se formează aglomerări de persoane și localurile publice,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Pamfil și cei împreună cu dânsul

Published

on

calendar ortodox 2026: sfântul sfințit mucenic pamfil și cei împreună

Sfântul Mucenic Pamfil s-a născut într-o familie nobilă în Berit de astăzi. A studiat la celebra școală filosofică din Alexandria. Pe lângă pregătirea administrativă, literară și filosofică, fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii și al tâlcuirilor biblice. „În ce privește cunoștința dumnezeiască și Sfintele Scripturi, ne relatează Eusebiu de Cezareea, el dobândise, ca să nu spun ceva prea exagerat, o astfel de destoinicie cum nu avea nimeni dintre cei din vremea aceea.” Aplecarea sa spre studiul biblic este explicată și prin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent la Șendriceni! O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări

Published

on

foto: incendiu violent la Șendriceni! o clădire în care se

Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Horlăceni. O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări.

Publicitate

Alarma a fost dată chiar de proprietar, care a fost trezit de zgomotul produs de incendiu.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și cei ai Serviciului...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading