EVENIMENT
Recomandări pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră în perioada premergătoare Anului Nou
Polițiștii de frontieră au transmis vineri, 29 decembrie 2023, o serie de recomandări, pentru minivacanța de Anul Nou.
Potrivit Poliției de Frontieră, în perioada următoare, pentru că urmează minivacanţa prilejuită de Anul Nou, este de așteptat ca valorile de trafic prin punctele de frontieră să crească, de această dată pe sensul de ieşire din România.
Drept urmare, la nivelul instituţiei se vor menţine măsurile dispuse în perioada Crăciunului pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ al persoanelor care tranzitează graniţa.
În acest context va fi suplimentat în continuare numărul personalului planificat la controlul documentelor. Astfel, la nivelul întregii ţări, aproximativ 3.700 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.
De asemenea, arterele de control vor fi folosite până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.
Totodată, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune de fluidizare.
Participanţilor la traficul transfrontalier le recomandăm să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional, pentru a evita supraglomerarea doar a unora dintre acestea.
Recomandări
„Având în vedere faptul că în fiecare an, în această perioadă, Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II este cel mai tranzitat, recomandăm persoanelor care tranzitează frontiera cu Ungaria să utilizeze toate cele 12 puncte de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel:
- pe raza jud. Arad: PTF Nădlac, PTF Nădlac II, PTF Turnu, PTF Vărşand
pe raza jud. Bihor: PTF Salonta, PTF Borş, PTF Borş II, PTF Valea lui Mihai și PTF Săcuieni
pe raza jud. Satu Mare: PTF Urziceni şi PTF Petea
pe raza jud. Timiș: PTF Cenad
De asemenea, participanţii la trafic pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro, unde sunt actualizaţi, în timp real, timpii de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere.
Întrucât în perioada vacanţei de iarnă, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, şi nu puţine sunt situaţiile precum şi când minorilor li se întrerupe călătoria ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale, le recomandăm părinţilor ca înainte de plecare să consulte condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate, care sunt disponibile pe pagina de internet a instituţiei noastre”, au mai transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.
EVENIMENT
Accident la Ocna Mureș: Bărbat aflat sub influența alcoolului, lovit de o mașină după ce a traversat neregulamentar strada
Un bărbat din Noșlac a ajuns la spital vineri după-amiaza, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa neregulamentar o stradă din Ocna Mureș. Oamenii legii au constatat că pietonul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 17.00, polițiștii din orașul Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Digului din oraș, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
Aceștia s-au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Polițiștii acționează cu sistemul radar e-SIGUR pe drumurile din Alba. Cum sunt prinși șoferii care încalcă regulile de circulație
Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 14 februarie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.
Proprietarii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Salariile au crescut în decembrie 2025. Câștigul mediu net a urcat la 5.914 lei. În ce domeniu a fost mai mare cu 28%
Câștigul salarial mediu brut a ajuns în luna decembrie 2025 la 9.868 lei, cu 497 lei mai mult decât în noiembrie, iar salariul mediu net a crescut la 5.914 lei, în urcare cu 299 lei, respectiv 5,3%, față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterile au fost generate, în principal, de acordarea primelor ocazionale, cum ar fi cele trimestriale, anuale, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
