EVENIMENT
Record al sezonului: Simona Halep la a 7-a victorie consecutivă, după calificarea în turul secund la Cincinnati
Simona Halep a trecut marți noaptea de primul tur al turneului de tenis de la Cincinnati, învingând-o pe sportiva rusă Anastasia Potapova (54 WTA), la capătul unui meci întrerupt de ploaie după primele 4 game-uri. În șaisprezecimi, Halep va întâlni tot o rusoaică, pe Veronika Kudermetova (20 WTA).
Halep a început de unde a rămas la Toronto. Ea a eliminat-o pe Anastasia Potapova, scor 6-4, 3-6, 6-3, într-o partidă care a durat 2 ore și 11 minute. Cele două jucătoare au făcut împreună 15 break-uri la serviciu.
Începută cu întârziere, partida a fost întreruptă la 2-2 de ploaie, după ce niciuna din cele două sportive nu reușise să își valorifice serviciul.
La reluare, Halep a irosit 4 mingi de break, la 3-3, în cel mai lung game al meciului în care Potapova a servit de 20 de ori, dar a reușit să se impună pe serviciul rusoaicei pentru 5-4.
În ultimul game al primului set a salvat două mingi de rebreak, după care a închis setul la prima ocazie.
Setul secund a avut din nou multe break-uri, 4 din primele 6 game-uri, câte două de fiecare parte, fiind câștigate la retur.
La 3-4 pentru Potapova, Halep și-a cedat din nou serva, și rusoaica a profitat pentru a trimite meciul în set decisiv.
La capătul unui set cu încă 3 game-uri câștigate la retur, Simona Halep a reușit să valorifice a cincea minge de break pentru 5-3, închizând apoi meciul pentru a trece în turul doi.
Halep, dublă campioană de Grand Slam, care a petrecut 64 de săptămâni în fruntea clasamentului, a câștigat al șaptelea meci consecutiv, un record al sezonului pentru ea. Luni, ea a revenit în Top 10, pe locul 6.
„Când am început anul nu eram foarte încrezătoare și mi-am propus ca la sfârșitul anului să fiu în Top 10", a declarat ea duminică, după meci. „Și iată-mă aici. Așa că este un moment foarte special. Mă voi bucura de el. Îmi voi da credit. Visez doar la mai mult".
Acest mai mult ar putea veni săptămâna aceasta la Cincinnati, unde este de două ori vicecampioană. Halep urmează să joace cu Veronika Kudermetova, înainte de o posibilă confruntare cu Paula Badosa, cap de serie numărul 3, în optimi.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Voluntarii CERT Transilvania ies din nou la treabă. Pe 16 mai, natura devine prioritate: „Hoia și Făget, plămânii Clujului”
Pe 16 mai 2026, voluntarii CERT Transilvania invită comunitatea să lase rutina deoparte și să iasă în natură pentru o nouă acțiune de ecologizare dedicată protejării mediului și responsabilității civice.
Evenimentul este deschis tuturor celor care cred că schimbarea reală începe prin gesturi simple, repetate cu consecvență.
Sub mesajul „acolo unde e nevoie, pentru binele comunității”, inițiativa...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CJ Alba stabilește reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău. Licitație pentru Planul de Amenajare a Teritoriului
Reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău: Consiliul Județean Alba are în lucru Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal. Vicepreședintele instituției, Marius Hațegan, spune că acesta este un document deosebit de important, care are în vizor trei drumuri emblematice din județ: Transapuseana, Drumul Mănăstirilor și DJ 107K-Galda de Jos-Întregalde-Bârlesti (intersecție cu Transapuseana).
PATZ Trascău este o documentaţie de amenajare a teritoriului, care va fi realizat în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier pe DN1E60, în localitatea Florești, în noaptea de 7 februarie, în jurul orei 02:30.
Potrivit IPJ Cluj, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la kilometrul 482+300. Din primele verificări a reieșit că șoferul, care se deplasa din direcția Oradea spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție, nemulțumiți de salarizare și de condițiile de muncă
Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție din Cugir sunt nemulțumiți de salarizare, de condițiile de muncă și de lipsa perspectivei.
Potrivit surselor Alba24, în aceste zile au avut loc o serie de discuții între muncitori și conducerea Fabricii de Arme Cugir, fără rezultate concrete, dar nemulțumiri mari sunt și la UM Cugir.
Muncitorii au amenințat cu proteste, care ar putea izbucni chiar în zilele următoare.
Potrivit surselor Alba24, situația...
Citește mai mult pe Alba24.ro
