EVENIMENT
Record de decese în India. Sunt peste 2.000 de morți din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore
India a înregistrat peste 2.000 de decese cauzate de COVID-19 şi 295.000 de noi infectări în ultimele 24 de ore, unul dintre cele mai grave bilanţuri zilnice din lume de la începutul pandemiei, informează AFP.
A doua ţară cea mai populată de pe planetă, India a raportat până în prezent peste 182.000 de decese provocate de COVID-19 şi 15,6 milioane de cazuri de contaminare, determinându-l pe prim-ministrul Narendra Modi să intervină pentru prima dată la televiziune de la "explozia" cifrelor legate de pandemie.
Recunoscând că India şi cei 1,3 miliarde de locuitori ai săi duc "încă o dată o mare bătălie", Modi le-a cerut compatrioţilor să depună mai multe eforturi în faţa pandemiei pentru a evita impunerea de noi lockdown-uri în ţară, pe fondul unei grave crize sanitare asociate unui al doilea val epidemic virulent.
"Situaţia era sub control în urmă cu câteva săptămâni şi al doilea val a venit ca un uragan", a subliniat el.
În pofida oraşelor sale supraaglomerate şi a sistemului sanitar depăşit, India reuşise până acum să scape relativ nevătămată dintr-o pandemie care a ucis peste trei milioane de persoane în întreaga lume.
Însă ultimele săptămâni au fost marcate de adunări în masă. Milioane de persoane au participat la festivalul religios hindus Kumbh Mela, la mitinguri politice, la nunţi fastuoase sau la evenimente sportive.
Potrivit presei, producţia de medicamente esenţiale împotriva coronavirusului a fost încetinită sau chiar suspendată în unele fabrici, iar licitaţiile pentru fabricile care produc oxigen sunt întârziate.
În prezent, familiile bolnavilor sunt forţate să plătească preţuri exorbitante pe piaţa neagră pentru medicamente şi oxigen, iar grupurile de WhatsApp sunt inundate de solicitări disperate de ajutor.
Şeful guvernului local din Delhi, Arvind Kejriwal, care s-a autoizolat marţi după ce soţia sa a fost testată pozitiv pentru COVID-19, a scris pe Twitter marţi seara că unora dintre spitalele din această metropolă cu circa 25 de milioane de locuitori nu le-au mai rămas decât "câteva ore de oxigen" în rezerve.
În acest context, Satyendar Jain, ministrul Sănătăţii din Delhi, a cerut guvernului federal să "restabilească lanţul de aprovizionare cu oxigen pentru a evita o criză majoră".
Spitalele din statul Maharashtra, în vestul ţării, şi capitala sa supraaglomerată, Mumbai, epicentrul focarului de coronavirus, se confruntă, de asemenea, cu penurii severe, potrivit presei.
Pe fondul exploziei numărului de cazuri, statele indiene au impus diferite restricţii: de luni seară New Delhi este în lockdown timp de o săptămână, în Maharashtra, toate magazinele neesenţiale au fost închise, iar Uttar Pradesh, un stat cu o populaţie de 200 de milioane de locuitori, impune un lockdown pe perioada weekendului.
Statele Unite descurajează în prezent călătoriile în India, chiar şi pentru persoanele complet vaccinate, în timp ce Marea Britanie a adăugat ţara pe "lista sa roşie".
India a administrat până în prezent peste 130 de milioane de seruri anti-COVID-19 şi, începând din 1 mai, toţi adulţii vor putea fi vaccinaţi.AGERPRES
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil
Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.
Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.
Pompierii au acționat cu o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.
„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.
Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății din Alba Iulia, în plină desfășurare. Cum va arăta zona
Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății Alba Carolina sunt în plină desfășurare la Alba Iulia. Constructorul a intrat cu utilajele în zonă și în prezent decopertează terenul în vederea realizării investiției.
Zona va include, printre altele, un teren de volei, o piațetă pentru odihnă și socializare, mese de ping-pong, o oglindă de apă, un amfiteatru, un parc de joacă pentru copii și două parcuri pentru câini. Lucrările ar urma să fie finalizate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Grevă de avertisment în primării din județul Alba și din țară. Revoltă în peste 1.300 de comune
Sindicaliștii din administrația publică locală anunță grevă de avertisment, marți, timp de două ore, în peste 1.300 de primării de comune din țară, inclusiv din județul Alba. Angajații din primăriile din mediul rural spun că nu acceptă să fie ”săracii administrației locale”.
Acțiunea de protest a fost anunțată de Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SCOR), dar și de Asociația Comunelor din România. Greva de avertisment ar urma să...
Citește mai mult pe Alba24.ro
