Connect with us

ACTUALITATE

RECORD: Peste 55.000 de firme radiate, în primele patru luni din 2019, aproape dublu față de anul trecut

Publicat

contabilitate

Peste 55.900 de companii au fost radiate în primele patru luni din acest an, cel mai mare număr de firme din ultimii 10 ani, potrivit unei analize de specialitate remise joi AGERPRES.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, citate în document, 55.942 de firme au fost radiate în primele patru luni ale acestui an la nivel naţional, în creştere cu 94,3% faţă de perioada similară din anul precedent.

"Este cel mai mare număr de firme radiate, în primele patru luni, din 2009 şi până în prezent. Dacă trendul continuă, 2019 ar putea aduce, astfel, un număr record de firme radiate, ce ar putea trece de graniţa de 100.000 de firme", estimează experţii de la Sierra Quadrant.

Capitala este lider detaşat la firme radiate (5623), cu 1314 mai multe decât în ianuarie-aprilie 2018. Bucureştiul este urmat de Iaşi, cu 3371 de firme radiate, în creştere cu 187% faţă de primele patru luni din 2018, Maramureş, cu 2388 de firme radiate, mai multe cu 244% faţă de anul trecut, şi Bacău (2235 - 151%). La polul opus s-au aflat judeţele Ialomiţa, cu 391 radiate în primele patru luni din 2019, Tulcea (442) şi Covasna (431).

Potrivit analizei citate, în ceea ce priveşte domeniile economice cu cele mai multe radieri de firme (V2008), la finalul lunii aprilie conducea detaşat sectorul comerţului, cu 17.349 companii, urmat de agricultură, silvicultură şi pescuit cu 10.838, construcţii (5462), industria prelucrătoare (4457), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (4223) şi Informaţii şi comunicaţii (2086).

Cel mai mult au crescut radierile de activitate în agricultură (182%), industria extractivă (137%), comerţ (130%) şi construcţii (125%).

La polul opus, sectoarele cu cele mai puţine firme radiate au fost Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public (3), Activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic; activităţi ale gospodăriilor private de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu (6) şi Industria extractivă (50).

Potrivit experţilor, creşterea spectaculoasă a numărului firmelor radiate are la bază două motive principale. Pe de o parte sunt antreprenorii care îşi radiază companiile în mod voluntar, în contextul unui mediu economic plin de provocări şi, pe de altă parte, avansul numărului de firme radiate este generat de închiderea unui număr semnificativ de proceduri de faliment.

În context, Ovidiu Neacşu, asociat coordonator al Sierra Quadrant, consideră că mediul de afaceri românesc trece printr-o "curăţenie generală", cu efecte pozitive pe termen mediu şi lung.

"România are nevoie de antreprenori şi este salutară creşterea numărului de firme din ultimii ani. Însă dincolo de iniţiativă, de proiecte, de planuri de business, de optimismul care caracterizează mai ales antreprenorii tineri, economia românească are nevoie de profesionişti, de oameni de afaceri responsabili care să dezvolte business-uri predictibile, fundamentate pe realităţile economice. Avem, în continuare, prea multe firme slab capitalizate, fără orizont, fără planuri de afaceri, în care instinctul antreprenorului primează, în care deciziile economice sunt prea puţin fundamentate economic, cu consecinţe directe, ce duc rapid la insolvenţă, faliment şi, în final, la radierea business-urilor", a mai spus Neacşu.

În primele patru luni din 2019, numărul firmelor şi PFA-urilor noi a crescut cu 17,68% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, la 56.176. Semnificativ este avansul PFA-urilor nou înfiinţate, de la 3572 în primele patru luni din 2018 la 10.388 în ianuarie - aprilie 2019.

Pe de altă parte, numărul firmelor în insolvenţă a scăzut în primele patru luni cu 30%, la 2069, cel al firmelor cu activitatea suspendată s-a redus cu 21%, la 5486, iar cel al dizolvărilor a scăzut cu 11,58%, la 11.188.

Potrivit experţilor, în partea a doua a anului, numărul suspendărilor de activitate şi al dizolvărilor de companii ar putea reveni pe plus, posibil cu 20%, mulţi dintre investitori căutând să îşi protejeze capitalul în faţa accentuării provocărilor în economie, generate de creşterea costurilor operaţionale (în primul rând - deprecierea cursului leu/euro, inflaţie etc.) şi a accentuării blocajului financiar.

Sierra Quadrant este una dintre primele 10 societăţi din ţară, specializată pe lucrări de administrare şi lichidare dificile şi complexe, caracterizate prin patrimoniu mare. În cei 10 ani de activitate, compania a finalizat peste 650 de proceduri de faliment şi lichidare. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe