ACTUALITATE
Rectificarea bugetară, publicată de Ministerul Finanțelor. Unde sunt cele mai mari reduceri de fonduri de la stat
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul rectificării bugetare ce asigură respectarea limitei de 2,76% a deficitului bugetar. Ministerele la care vor fi operate cele mai multe reduceri de fonduri alocate de stat sunt cele ale Educației, Fondurilor Europene și Cercetării, informează ziarul Alba24.ro.
”Diminuările au fost operate de la Ministerul Transporturilor (-128,8 milioane lei), Ministerul Fondurilor Europene (-681,9 milioane lei), Ministerul pentru Mediul de afaceri, Comerț și Antreprenoriat (-243 milioane de lei), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (- 310,4 milioane de lei), Ministerul Cercetării și Inovării (- 369,1 milioane lei), Ministerul Educației Naționale (- 1,03miliarde lei), Secretariatul General al Guvernului (-143,6 milioane lei).
La instituțiile la care au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost diminuate corespunzător și creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanțate din fonduri europene precum și a lucrărilor de investiții. Diminuarea referindu-se doar la creditele bugetare (cash)”, precizează Ministerul Finanțelor Publice, într-un comunicat.
Guvernul a decis tăierea bugetului Serviciului de Telecomunicații Speciale cu peste 71,6 miliarde de lei, respectiv majorarea bugetelor pentru restul instituțiilor de forță ale statului român: SRI, SIE și SPP.
Bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) va crește cu peste 396,5 milioane de lei. Concomitent, cresc și cheltuielile cu personalul, unde există un plus de peste 356 milioane de lei. De asemenea, cheltuielile SRI cu „bunuri și servicii” sporesc, și ele, cu peste 14 milioane de lei.
În cazul Serviciului de Informații Externe (SIE), este vorba de o majorare bugetară de peste 47 milioane de lei. Bugetul SIE pentru „cheltuieli cu personalul” este și el majorat cu 20 de milioane de lei.
Bugetul Serviciului de Protecție și Pază (SPP) va crește și el cu peste 42,8 milioane de lei.
Potrivit ministerului, proiectul rectificării bugetare asigură sumele necesare pentru plata pensiilor și a salariilor, dar și pentru proiectele de investiții aflate în derulare. Au fost reduse sumele alocate instituțiilor cu un grad scăzut de utilizare a banilor alocați.
Pentru finalizarea procesului de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi a timbrului de mediu pentru autovehicule, reprezentând accesoriile ramase la suma restituită (dobânzi), se asigură suma de 135 milioane lei.
Se vor aloca 500 milioane lei pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în acest an.
Bugetele locale cresc cu 4,4 miliarde lei, astfel: 2,9 miliarde de lei pentru echilibrare (se prevăd în sumă globală 1,5 miliarde lei, urmând ca diferența să se aloce ulterior prin hotărâre de Guvern) și 1,5 miliarde de lei pentru PNDL.
Plafonul de împrumuturi/ trageri pentru unitățile administrativ teritoriale se majorează cu 400 milioane lei.
De asemenea, plafoanele de contractare acordate din disponibilitățile contului general al Trezoreriei Statului pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul Fondului de Dezvoltare și Investiții, se stabilesc în sumă de 10 miliarde de lei.
surse: Alba24.ro, digi24.ro
ACTUALITATE
Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani
Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.
Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
FC Botoșani pierde dramatic la Arad, 1-2 cu UTA, după gol din penalty în finalul meciului
FC Botoșani a fost învinsă în deplasare de UTA Arad, scor 1-2, într-un meci tensionat din etapa a 27-a a Superligii, decis în ultimele minute ale partidei.
După o primă repriză în care gazdele au deschis scorul prin Popeslov, moldovenii au rămas în joc și au reușit să egaleze în minutul 77, când George Câmpanu a înscris cu stângul, readucând speranțele pentru un rezultat pozitiv.
Finalul a fost însă dramatic pentru echipa lui Leo...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România
Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare diferă semnificativ între județele României, potrivit celor mai recente date valabile la începutul lunii februarie 2026, făcute publice de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).
În acest context, Botoșaniul se află în partea superioară a clasamentului național privind costul apei potabile, deși județul continuă să fie...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
