Connect with us

EVENIMENT

Regele Charles al III-lea, primit vineri la Palatul Cotroceni

Publicat

regele charles sursa foto facebook the royal family3
sursa foto Facebook - The Royal Family

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi vineri, 2 iunie 2023, la Palatul Cotroceni, pe Regele Charles al III-lea. Vizita regelui este una cu caracter privat, iar întâlnirea cu președintele Iohannis este ca gest de curoazie.

Potrivit agendei şefului statului, după ceremonia primirii oficiale, cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a declarat pentru Agerpres că vizita pe care regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat, adăugând că monarhul se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie.

"Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private", a spus Noble.

El a explicat că implicarea din trecut a Prinţului de Wales în activităţile organizaţiilor non-guvernamentale se înscrie în activităţile pe care le întreprinde şi Guvernul britanic.

"Guvernul nostru colaborează în mod profund cu ONG-urile, pe toate domeniile. Aşa că nu există o problemă legată de posibilitatea de a lucra cu ONG-uri în calitate de rege, numai că atunci când acţionează în calitate de rege face acest lucru consiliat de Guvern. Aceasta este o vizită privată", a adăugat ambasadorul.

Diplomatul nu a oferit mai multe informaţii despre vizita Regelui Charles al III-lea, subliniind că acest caracter privat va fi respectat.

"Nu vreau să dau detalii, deoarece vreau ca (vizita - n.r.) să fie cât se poate de liniştită şi discretă pentru Rege. Unul dintre marile avantaje ale României este liniştea, aşadar vizitele sale private aici vor fi respectate ca atare", a subliniat Andrew Noble.

Pe 6 mai, Charles al III-lea a fost încoronat rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas, alături de regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii la Westminster Abbey, după ce la 10 septembrie anul trecut a fost proclamat rege de către Consiliul de Ascensiune.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO: ACCIDENT rutier pe breteaua de intrare pe Autostrada A10, la Aiud. Impact între două mașini

Publicat

foto: accident rutier pe breteaua de intrare pe autostrada a10,

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:35, pe breteaua de intrare pe Autostrada A10, la Aiud. În evenimentul rutier au fost implicate două mașini.

Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe breteaua de intrare pe autostrada A10 din municipiul Aiud.

În accident sunt două autoturisme implicate, fără persoane încarcerate.

Pompierii intervin cu o autospecială...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un clujean și o argentiniancă, uniți de tango. O poveste de dragoste începută la Barcelona și continuată la Cluj

Publicat

lehel 1.jpeg






Pentru unii, tango-ul este doar un dans. Pentru Lehel Makara, din Cluj-Napoca, a fost începutul unei povești de dragoste care l-a purtat până în Argentina. Astăzi, el și soția sa, Alejandra, trăiesc la Cluj și își cresc copiii într-o familie în care se vorbesc trei limbi și se împletesc două culturi.

De la milonga la căsătorie, în doar câteva luni

 

Cei doi s-au cunoscut în Barcelona, la o...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

28 februarie-1 martie: Concursul de robotică Regionala Centru FIRST Tech Challenge, la Alba Iulia. 26 de echipe de elevi, la start

Publicat

28 februarie 1 martie: concursul de robotică regionala centru first tech

În perioada 28 februarie - 1 martie 2026, Alba Iulia găzduiește Regionala Centru FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE un eveniment dedicat educației STEM, inovării și roboticii, care va reuni 26 de echipe de elevi la start.

Competiția este organizată la nivel național de Asociația Nație Prin Educație, iar implementarea evenimentului la Alba Iulia este realizată de echipele Team Xeo #14278 din Alba Iulia, IDeaL Electronics #19085 din Cugir si Star B1T0 #27846 din Sebeș.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Proprietarul Carolina Mall din Alba Iulia a scos la vânzare șase parcuri de retail din România. Care este motivul tranzacției

Publicat

proprietarul carolina mall din alba iulia a scos la vânzare

Grupul sud-african MAS Real Estate, care deține printre altele și Carolina Mall din Alba Iulia, a scos la vânzare șase parcuri de retail din România, evaluate la peste 300 de milioane de euro, scrie Profit.ro

Grupul sud-african își schimbă astfel strategia pe piața locală și începe să renunțe la activele mai mici, concentrându-se pe proiecte comerciale de mari dimensiuni.

La începutul anului 2025, MAS a vândut șapte strip malluri (centre comerciale în aer liber) din...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe