EVENIMENT
Restricții de circulație de Rusalii pe A2, DN 7 și DN 39
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că de sâmbătă până luni vor fi impuse restricții de circulație pentru mașinile de peste 7,5 tone pe A2, DN 7 și DN 39.
Potrivit unui comunicat al CNAIR, sunt vizate vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane.
Astfel, restricțiile sunt impuse pe A2, între Bucureşti (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea - Lehliu - Fetești - Cernavodă - Constanța (intersecția A2 cu A4), pe ambele sensuri de mers, pe DN 7, între Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) - Râmnicu Vâlcea - Veștem (intersecia DN7 cu DN 1), și pe DN 39, între Agigea (intersecția DN39 cu DN 39A) - Mangalia (limită municipiu).

Restricțiile sunt impuse de sâmbătă, de la ora 16.00, până luni, la ora 22.00.
CNAIR precizează că încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
sursa: mediafax.ro
sursa foto: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere / Facebook
UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior
”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Eurovision România 2026: Finaliștii Selecției Naționale. Artiștii care vor concura pentru a reprezenta România la Viena
Televiziunea Română (TVR) a dezvăluit joi seară cei zece artiști care s-au calificat în finala Selecției Naționale Eurovision 2026, competiția prin care va fi ales reprezentantul României la Eurovision Song Contest de la Viena. Anunțul a fost făcut în direct pe TVR 1 și TVR INFO.
Cum s-a desfășurat selecția
68 de concurenți au urcat pe scena studioului TVR între 9 și 11 februarie 2026, pentru a-și interpreta piesele live în fața juriului specializat. După audiții...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Patronul CFR Cluj, Ioan Varga, poate pierde hotelul Granata. Executare silită de 20 de milioane lei, cu 3 licitatori
Un executor judecătoresc scoate, vineri, 13 februarie, la licitație hotelul Granata al patronului CFR Cluj, Ioan Varga, suma de la care se pornește fiind de 19,9 milioane de lei (aprox. 4 milioane de euro).
Varga poate pierde hotelul în condițiile în care s-au înscris 3 licitatori.
Imobilul este compus din teren intravilan cu o suprafață de 4760 mp, două corpuri de cladire, dintre care unul cu patru etaje și 11...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UPDATE FOTO: ACCIDENT rutier la Sebeș. Un autoturism s-a răsturnat, în zona unui sens giratoriu
Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 21:45, la intrarea în municipiul Sebeș dinspre Lancrăm. Un autoturism s-a răsturnat, în zona unui sens giratoriu.
Update, ora 22:35 - Potrivit IPJ Alba, în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Vorța, județul Hunedoara.

Acesta nu a putut fi testat la fața locului, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Update,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
