EVENIMENT
Restricții în trei localități din Ilfov, unde rata de incidență COVID depăsește 2 la mia de locuitori
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a dispus o serie de măsuri care urmează să se aplice începând de marţi, 14 septembrie, în localităţile Berceni, Bragadiru şi Voluntari, unde rata de incidenţă COVID-19 cumulată la 14 zile a ajuns la 2,24, 2,30 şi respectiv 2,08 la mia de locuitori.
Printre măsurile adoptate de CJSU Ilfov se numără:
În spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie
obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne nr. 874/81/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
Este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, pe o rază de 50 m în jurul unităţilor de învăţământ pentru persoanele care staţionează în acest perimetru, începând cu data de 13 septembrie 2021.
Măsuri privind organizarea evenimentelor culturale
Activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii:
- organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie
- organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară
- organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
- organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
- organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
*** se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia participării a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii, după caz, cu ministrul Tineretului şi Sportului, ministrul Mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul Agriculturii şi dezvoltării rurale
*** se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/ sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani
* se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2
*** se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
*** se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/ corturi de evenimente până la capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
*** activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 2,00
* activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea spaţiului şi în intervalul orar 5,00 - 2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
*** activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/ sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a
spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp de persoană
* activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/ sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a
spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp de persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
*** activitatea cu publicul a operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 - 24,00. Agerpres
EVENIMENT
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.
Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.
Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.
Contracte...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.
Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.
Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
