EVENIMENT
Restricții noi în Bistrița
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud a decis reintroducerea, începând de marți, a unor restricții în municipiul Bistrița, unde incidența cazurilor de Covid a depășit 3 la mia de locuitori.
Potrivit deciziei CJSU Bistrița-Năsăud, de marți se interzice activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Conform deciziei, este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Incidența cazurilor a scăzut sub 3 la mie în 28 decembrie 2020, când autoritățile din Bistrița-Năsăud au anunțat reducerea restricțiilor impuse în orașul Bistrița.
EVENIMENT
Vacanța de schi începe la Iulius Mall Cluj cu experiențe la simulator și articole specializate pentru pârtie
Vacanța de ski bate la ușă, iar Iulius Mall Cluj te ajută să te pregătești pentru câteva zile de neuitat pe pârtie. Cu o singură vizită, la brandurile cu profil sportiv, te poți echipa pentru momente pline de adrenalină alături de cei dragi.
Mai mult, vineri, 13 februarie 2026, în Atriumul Iulius Mall, ai ocazia să te bucuri de o sesiune de antrenament la simulatorul de schi, adus de Kinetic Sport &...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că marile companii americane își mențin interesul pentru investiții în România, în urma unei întâlniri cu liderii mediului de afaceri reuniți în cadrul Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). Discuțiile au vizat întărirea cooperării economice bilaterale și identificarea unor noi oportunități strategice în contextul schimbărilor economice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
U Cluj se califică în sferturile Cupei României. „Șepcile roșii” își asigură locul după victoria cu Oțelul Galați
Universitatea Cluj a primit miercuri vizita formației Oțelul Galați, în cel mai așteptat duel al zilei din ultima etapă a grupelor Cupei României. Partida, cu miză importantă pentru calificare, a început la ora 20:00 și a fost una intensă între două echipe aflate în lupta directă pentru primele locuri.
Meciul de calificare disputat pe stadionul Cluj Arena s-a încheiat cu victoria echipei clujene la un scor de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate
Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei "taxe de înregistrare" sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o "taxă de înregistrare/menținere a mărcii", sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.
Cum poți...
Citește mai mult pe Alba24.ro
