Connect with us

ACTUALITATE

Restricții SEVERE în Islanda în lupta cu Omicron

Publicat

covid.jpg

Islanda va înăspri din nou arsenalul său de măsuri sanitare pentru a lupta împotriva COVID-19, inclusiv prin închiderea pentru două săptămâni şi jumătate a barurilor şi discotecilor, a anunţat vineri guvernul islandez confruntat cu o amplificare a epidemiei, informează AFP, citat de AGERPRES.

Începând de sâmbătă la miezul nopţii, limita pentru adunările publice va fi de asemenea redusă de la 20 la 10 persoane.

„Situaţia este pur şi simplu de aşa natură încât este inevitabil să se recurgă la aceste înăspriri”, a explicat şefa guvernului islandez Katrin Jakobsdottir, invocând necesitatea de a proteja sistemul de sănătate, unde situaţia este în prezent una considerată tensionată.

Celelalte măsuri intrate în vigoare la sfârşitul lui decembrie şi prelungite marţi pentru trei săptămâni rămân neschimbate: piscinele, sălile de sport şi staţiunile de schi pot primi până la 50% din capacitatea lor maximă, iar restaurantele pot rămâne deschise până la orele 21:00, ultimii clienţi trebuind să fie evacuaţi cel târziu la orele 22:00.

Chiar dacă valul de COVID-19 pe care îl traversează Islanda de la mijlocul lui decembrie este în prezent stabil, numărul de noi contaminări zilnice se situează între 1.100 şi 1.200, potrivit cifrelor oficiale, care nu au mai fost înregistrate în această ţară de la începutul pandemiei.

Islanda, care se număra înainte de valul Omicron printre ţările din Europa cu cele mai puţine cazuri de COVID-19 în raport cu populaţia sa, a înregistrat vineri 1.221 de cazuri în 24 de ore.

În total, Islanda a înregistrat 44.947 de contaminări şi 44 de decese de la începutul epidemiei.

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Centrul Militar Județean Botoșani, alături de elevii din Săveni, Roma, Durnești și Ștefănești. Ce trebuie să faci dacă vrei o cariera militară

Publicat

centrul militar județean botoșani, alături de elevii din săveni, roma,

Publicitate

Reprezentanții Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Botoșani au ajuns joi, 11 decembrie 2025, în mijlocul elevilor din patru unități de învățământ pentru a le vorbi despre oportunitățile unei cariere în sistemul militar.

Întâlnirile au avut loc la Școala Gimnazială Nr. 1 Santa Mare, Școala Gimnazială Nr. 1 Românești, Școala Gimnazială Nr. 1 Durnești și Liceul „Ștefan D. Luchian” din Ștefănești.

Tinerii…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

DN 28B Botoșani – Târgu Frumos, drumul vital pentru Botoșani, primește finanțare actualizată. Guvernul aprobă proiectul

Publicat

dn 28b botoșani – târgu frumos, drumul vital pentru botoșani,

Publicitate

Modernizarea drumului național DN 28B Târgu Frumos – Botoșani primește un nou impuls de la Guvern. Executivul a aprobat, în ședința din 11 decembrie, o hotărâre prin care sunt reaprobați indicatorii tehnico-economici ai investiției „Modernizare DN 28B Târgu Frumos – Botoșani, km 0+000 – km 76+758”, ce traversează județele Iași și Botoșani.

Potrivit documentului adoptat, valoarea totală a proiectului este actualizată la 576,116 milioane…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceața reduce vizibilitatea în trafic la Botoșani: Șoferii circulă cu dificultate, Poliția Rutieră avertizează

Publicat

ceața reduce vizibilitatea în trafic la botoșani: Șoferii circulă cu

Publicitate

Ceața densă a coborât, joi seară, peste județul Botoșani și afectează vizibilitatea pe mai multe drumuri din județ, avertizează Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române.

La ora 18:00, șoferii raportează condiții dificile de deplasare, în special în zonele joase și pe tronsoanele expuse fenomenelor meteo, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri și, pe alocuri, chiar sub 50 de metri.

Traficul se desfășoară în condiții similare și în alte…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Inaugurare la Darabani: Liceul „Dimitrie Cantemir” are un corp nou cu sală de sport și ateliere moderne

Publicat

inaugurare la darabani: liceul „dimitrie cantemir” are un corp nou

Publicitate

Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani a marcat astăzi un moment important pentru întreaga comunitate educațională, odată cu inaugurarea unui corp nou de clădire care include o sală de sport modernă și ateliere adaptate cerințelor actuale de pregătire.

Evenimentul a adunat profesori, elevi, reprezentanți ai autorităților locale și invitați care au dorit să fie alături de echipa școlii la această reușită.

Noul corp de clădire a fost…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe