EVENIMENT
Restricţii suplimentare în două comune din Harghita, unde rata de infectare a depăşit 4 la mia de locuitori
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Harghita a decis, vineri, instituirea unor restricţii suplimentare în alte două comune din judeţ, unde rata de infectare cu noul coronavirus a depăşit 4 la o mie de locuitori.
Potrivit hotărârii adoptate de CJSU, intră în vigoare restricţii mai severe pentru comunele Brădeşti şi Şimoneşti, care se alătură comunei Feliceni, aflată de câteva zile în această situaţie.
În aceste comune, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00 - 5,00.
De asemenea, se instituie obligaţia pentru operatorii economici din domeniul comerţului sau a prestărilor de servicii să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00 - 18,00, excepţie făcând doar cei care livrează la domiciliu. Totodată, în hotărâre se mai arată că se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.
În continuare, cele mai multe unităţi administrative din Harghita, respectiv 45, au o incidenţă cumulată, în ultimele 14 zile, a cazurilor de infectare mai mică sau egală cu 1,5/1.000 locuitori, 16 localităţi au o rata cuprinsă între 1,5 şi 3/1.000 locuitori, iar trei au incidenţa cuprinsă între 3 şi 4 la mia de locuitori.
Informaţiile furnizate vineri de Instituţia Prefectului arată că în ultimele 24 ore, în Harghita s-au înregistrat 30 de cazuri noi de COVID-19, incidenţa numărului de cazuri la 1.000 de locuitori, la nivelul judeţului, fiind de 1.44 la o mie de locuitori.
AGERPRES
EVENIMENT
PNL Cluj, în cazul centurii metropolitane: Rugăminte pentru USR Cluj, sunați la București!
PNL susține că, la Cluj, USR reușește performanța politică a anului: în aceeași zi, același partid cere și continuarea contractului pentru Centura Metropolitană și denunțarea lui urgentă.
Viorel Băltărețu, secretar de stat al USR din Guvernul României vrea „preluarea unor părți din contract” și mersul înainte. USR Cluj cere ruperea lui imediată.
”Continuăm sau reziliem? Construim sau...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câți locuitori ai județului Alba trăiesc din pensia minimă. Date oficiale ale Casei Județene de Pensii
14.831 de locuitori din Alba încasează lunar pensia minimă, arată datele Casei Județene de Pensii Alba.
Începând cu anul 2024 (și menținută în 2025), pensia minimă garantată în România, denumită oficial indemnizație socială pentru pensionari, este de 1.281 lei pe lună.
Această sumă se acordă pensionarilor din sistemul public care au realizat stagiul minim de cotizare, diferența până la această valoare fiind suportată de la bugetul de stat.
De pensia minimă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Premieră în România: două comune au decis să se unească. Soluție de supraviețuire, cu buget de austeritate
Premieră în România: două comune au decis să se unească. Două comune din România au decis să se unească sub o singură administrație. Este vorba despre o premieră națională, înregistrată în județul Satu Mare.
Primarii din comunele Socond (3.100 de locuitori) și Beltiug (3.384 de locuitori) au ajuns la concluzia că, deşi dispun de toată infrastructura necesară pentru buna funcţionare a unei aşezări, nu se vor putea susţine financiar în următorii doi, trei ani.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Micile artiste din trupa ”Glamour” din Cluj-Napoca urcă pe scena „Românii au talent”, la PRO TV
Micile artiste din trupa ”Glamour” din Cluj-Napoca vor urca, vineri, de la ora 20,30, pe scena emisiunii ”Românii au talent”, difuzată la PRO TV.
Trupa este formată din patru fetițe talentate – Chloe Hozan, Natalia Vlad, Irina Dărăban și Iulia Șeulean – care au doar 6 anișori, dar demonstrează deja o prezență scenică impresionantă. Dezinvolte, expresive și pline de energie, ele sunt mici artiste...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

