Connect with us

EVENIMENT

Resturile rachetei chineze scăpate de sub control s-au dezintegrat deasupra Oceanului Indian

Publicat

Un segment semnificativ din racheta chineză reintrată duminică în atmosfera Pământului s-a dezintegrat deasupra Oceanului Indian, a anunţat agenţia spaţială a Chinei, după speculaţii intense despre locul în care ar putea cădea acest obiect de 18 tone, relatează DPA şi AFP.

"Conform monitorizării şi analizei, la 10.24 (02.24 GMT), la 9 mai 2021, primul etaj al rachetei Long March 5B a intrat în atmosferă", a transmis într-un comunicat Biroul chinez de inginerie spaţială, furnizând coordonatele unui punct situat în Oceanul Indian, în apropiere de Maldive.

Potrivit sursei citate, mare parte din acest segment s-a dezintegrat şi a fost distrus la intrarea în atmosferă.

China a afirmat anterior că întoarcerea necontrolată a acestui segment al rachetei Long March 5B, care la 29 aprilie a plasat pe orbită primul modul al staţiei sale spaţiale, prezintă puţine riscuri.

Space-Track, care a folosit date militare americane, a confirmat de asemenea intrarea în atmosferă.

"Toţi cei care urmăresc întoarcerea #LongMarch5B pot să se relaxeze. Racheta a căzut", a scris Space-Track pe Twitter.

Căderea acestui segment confirmă previziunile unor experţi, care au spus că există mari şanse ca el să se prăbuşească în mare deoarece planeta este acoperită de apă în proporţie de 70%.

Însă intrarea necontrolată a unui obiect de această dimensiune a stârnit îngrijorări în legătură cu potenţiale daune şi victime, în ciuda probabilităţii statistice scăzute.

În mai 2020, resturile de la o altă rachetă Long March 5B au căzut în zone rurale din Coasta de Fildeş, avariind câteva clădiri din vestul acestei ţări africane.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Noi condiții pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor din extravilan. Un nou proiect de lege a fost depus la Parlament

Publicat

noi condiții pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor din

Deputatul de Alba Florin Roman a depus în Parlament un nou proiect legislativ care are ca obiect reglementarea scoaterii terenurilor agricole din extravilan din circuitul agricol în situația în care pe ele există construcții.

Deputatul a precizat că modificările din lege au fost stabilite ca urmare a discuțiilor purtate cu cetățenii din județul Alba și cu reprezentanții conducerii Direcției Agricole Alba cu privire la problemele juridice și cadastrale care rămân nerezolvate...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Lovitură pentru urmașii persoanelor persecutate etnic. Toate drepturile lor se amână. Anunțul Casei de Pensii Cluj

Publicat

casa de pensii cluj.jpg






Veste proastă la început de an. Termenul de acordare a drepturilor pentru copiii persoanelor persecutate etnic în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost din nou amânat, anunță Casa Județeană de Pensii Cluj.

Potrivit noilor prevederi legale, toate drepturile, respectiv atât indemnizațiile, cât și facilitățile asociate, vor fi acordate abia de la 1 ianuarie 2027.

Fără bani și fără facilități...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Mai puține vouchere de vacanță în 2026, pentru bugetari: Ce angajați la stat nu vor mai primi vouchere în acest an

Publicat

mai puține vouchere de vacanță în 2026, pentru bugetari: ce

Vouchere de vacanță în 2026 pentru bugetari: Anul 2026 vine cu o serie de modificări în ceea ce privește voucherele de vacanță din sistemul public. Mai pe scurt mai puțini bugetari vor primi vouchere de vancanță în acest an. 

Mai exact vor primi vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei doar bugetarilor care au un salariu de bază net, lunar, de maxim 6000 de lei. Guvernul a redus plafonul de eligiblitate de la salariul de 8000 de lei, la cel de 6000 de lei lunar. 

Asta...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. „Ciuca bătăilor” din EuroCup, Veolia Hamburg, învinsă categoric de U-BT. Diferență de 11 puncte

Publicat

reprez.jpeg






U-BT Cluj s-a întors marți pe BTarena pentru unul dintre cele mai importante meciuri rămase din sezonul regulat al BKT EuroCup. De la ora 19:00, campioana României a învins Veolia Towers Hamburg în etapa a XIV-a cu scorul de 103-92. MVP-ul partidei a fost Daron Russell, autor a 23 de puncte, o prestație solidă care a contribuit la succesul clujenilor.

Peste 3.300 de spectatori au fost prezenți la meci. Suporterii...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe