Connect with us

ACTUALITATE

Rețetă de Înviere. Mască doar pe față, nu și pe suflet

Publicat

Cum împarte părintele catolic Francisc Doboș, neconvențional, plin de umor, efervescent, bucuria Învierii. Plin de „metafore cu drojdie”, părintele ne „învață” să vedem binele cu frumosul, lumina, să trăim Învierea, nu doar s-o povestim, scrie Mediafax.

Am ales să împărțim discuția noastră în 2 părți, tocmai pentru a nu pierde din bucurie. Azi vom scrie despre Înviere, iar mâine despre credința „pe canapea”.

În cel de-al doilea Paște catolic petrecut în pandemie, ne spune părintele, suntem mai antrenați cu restricțiile.

Învierea în 2021

Francisc Doboș: „Învierea din morți a lui Hristos îndepărtează frica de moarte, îndepărtează piatra de pe mormântul pandemiei. Reușim să trăim bucuria chiar și acolo unde există durere. Noi nu trebuie doar să cicatrizăm răni sau să ne facem că nu vedem. Ba da, vedem, așa cum o familie vede acolo unde sunt problemele, stă de vorbă, reacționează, uneori se ceartă, dar mai apoi se împacă. Asta este Trăirea învierii lui Hristos actualizată, să ne lăsăm împăcați cu Dumnezeu, să ne dăm seama de înverșunări, de probleme, de răzvrătiri, dar în același timp să nu devină acesta stilul nostru de viață”.

L-am întrebat pe părinte dacă este o soluție revenirea la simplitate.

Francisc Doboș: „Simplitatea este cea mai scumpă, pentru că suntem obișnuiți să fim întortocheați, complicați, mofturoși sau răzvrătiți într-un stil țanțoș. Redescoperirea smereniei, dar nu smerenia gheboasă - pentru că nu sunt adeptul smereniei gheboase – ci a smereniei bucuroase”.
Francisc Doboș: „Cine îl întâlnește pe Dumnezeu e imposibil să nu vorbească despre El fără să își propună lucrul acesta. Dumnezeu cucerește inimi, ne atinge, ne vorbește la inimă, nu ne vindecă doar de bolile noastre, ci ne vindecă în bolile noastre. Nu ne vindecă de moarte, pentru că nimeni nu a scăpat viu din această viață, ci ne vindecă în moarte, asta înseamnă Învierea. Nu doar să dăm sens așa, figurativ, ci să respirăm fărâme de cer pe pământ, dându-ne seama că nu totul este pe acest pământ. Toate ne sunt permise, dar nu toate ne sunt de folos. Facem alegeri, alegem pe ce să punem accentul, alegem pe ce vrem să focalizăm”.

Francisc Doboș: Învierea din morți a lui Cristos înseamnă și acest aspect paradoxal, să facem curat și ca să facem curat nu e suficient doar să măturăm, ci să facem să crească grădina, natura divină din om. Să se simtă că nu am fost cuprins de „COVID-ul spiritual” atunci când simțim parfumul prezenței lui Dumnezeu printre oameni, atunci când reușim să-L recunoaștem pe Dumnezeu în oameni, în carne, în slăbiciune, în durere, se înfrumusețează și cei care sunt cuprinși de durere, ne înfrumusețăm noi, pentru că Dumnezeu nu înseamnă doar bunătate, ci înseamnă și frumusețe, o frumusețe care are și acest aspect al bunătății. Nu este moralizator, Dumnezeu nu doar stă cu biciul spiritual pe noi ca să ne îndrepte spinarea. Dumnezeu este Tată. Uităm lucrul acesta. Nu este stăpân, Dumnezeu ne iubește mai mult decât reușim noi să ne închipuim, dar asta nu înseamnă că ne face reducere la infinit.

L-am întrebat pe părinte dacă mai merităm noi, omenirea, răstignirea.

„Noi nu merităm nimic”, ne-a spus Francisc Doboș: „Mântuirea, răstignirea lui Hristos nu e pe merit. Învierea din morți a lui Cristos nu este pe merit. Dacă ar fi pe merit nu s-ar mai fi deranjat să coboare din cer, să se întrupeze, să pătimească și să învie. Viața divină nu e pe merit pentru că nu este un troc spiritual, nu este un business, nu este un contract de vânzare cumpărare. Este o problemă de convertire, de perspectivă. Noi ne luminăm atunci când realizăm ce a făcut Dumnezeu pentru noi când spunem sau tăcem făcând <Wow!>”.

Francisc Doboș: „Convertirea mea, faptul că reacționez mai apoi prin bine, înseamnă că am recunoscut pașii lui Dumnezeu în viața mea. Nu încerc prin faptele mele bune să obțin mântuirea lui Dumnezeu, ar însemna că aș fi un egoist spiritual, m-ar interesa doar mântuirea mea, pe care eu mi-o plătesc cu fapte bune, cu rugăciuni, cu liturghii, cu rozarii sau cu mătănii. Viața în Dumnezeu, bucuria, soarele, luna nu e pe merit, nimic nu este pe merit. Sunt darurile lui Dumnezeu. Toți avem nemulțumiri, frustrări, dar pe un câmp putem să privim la florile care cresc sau la vacile care au trecut și au lăsat în urmă îngrășământ care mai apoi vor face să crească alte flori. Răutatea oamenilor poate să devină o ocazie de convertire sau de bunătate pentru alții. Chiar și pandemia poate să devină o ocazie de înfrumusețare dacă o trăiesc bine”.

Francisc Doboș: „Suntem iubiți și noi nu realizăm lucrul acesta. Tratăm toate lucrurile așa cum ne tratăm și pe noi, relațional, cumpărând atenția celorlalți prin prestarea noastră, prin ceea ce putem noi vinde din noi. Cât putem plăti ca să avem atenția celorlalți, știind că atenția celuilalt nu îmi dăruiește veșnicie? Mă poate îmbăta oarecum sau droga că aș fi important, că aș conta, că aș deveni star, vip, orice. Sunt toate baloane de săpun care nu mă fac fericit. Avem nevoie să redescoperim autenticitatea, iar autenticitatea este un rod al întâlnirii cu Dumnezeu, cu mine însumi. Să nu mai fug nici de Dumnezeu, dar nici de mine, de întâlnirea cu mine. Pentru că fug de convertire, fug de crizele care, de fapt, mă pot schimba și practic mă pot înfrumuseța”.

De ce fugim de noi, de Dumnezeu?

Francisc Doboș: „De frică. De frica de moarte, de frica de a rămâne singuri. Ca la mașinile electrice dual- motor. Și în față și în spate avem frică de multe ori și nici nu reușim să facem drift, adică artă din viață, să accelerăm și să frânăm în același timp, să alunecăm, să creăm dansul, nu doar al roților”.

„Ieșim din casă în intervalul orar stabilit, cu măștile doar pe față, nu și în suflet și mergem la biserică. Este evident, avem nevoie de drumul acesta. Sau mergem către oameni, chiar dacă nu o putem face așa cum o făceam înainte de pandemie, dar mergem către oameni, mergem către Dumnezeu. Asta o putem face după ce realizăm că Dumnezeu a venit spre noi și că deja a făcut El mare parte din drum. Noi nu mai avem altceva de făcut decât să recunoaștem minunile lui, care pot fi atât de naturale, acele minuni naturale pe care numai Dumnezeu le poate face”, spune preotul.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ziua Lecturii, la Memorialul Ipotești

Publicat

ziua lecturii, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță organizarea Zilei Naționale a Lecturii – ediția 2026 într-un format nou, dedicat lecturii din opera unui scriitor reprezentativ al literaturii române. Evenimentul se va desfășura în perioada 12–13 februarie 2026 și se adresează în special elevilor și cadrelor didactice. Pentru ediția din acest an, organizatorii propun genericul „Sfert de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. Cu un simplu SMS, Andreea poate ajunge la operația vitală

Publicat

foto: deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. cu

Publicitate

La doar 14 ani și jumătate, Andreea Staicu trăiește o realitate pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. În loc de o copilărie lipsită de griji, viața ei este marcată de durere, restricții și teama constantă că, fără ajutor urgent, boala de care suferă îi poate afecta definitiv viitorul.

Andreea a fost diagnosticată încă de la o vârstă fragedă cu scolioză. În ciuda tuturor tratamentelor urmate ani la rând – kinetoterapie,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 33 de ani, din Mitoc, evacuat din domiciliu pentru amenințare. Polițiștii au emis ordin de protecție

Publicat

gethumb.details.jpg

Publicitate

Duminică, polițiștii din Vlăsinești au emis ordin de protecție provizoriu, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Mitoc, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi provocat scandal la domiciliu și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, creându-i o stare de temere.

 

În urma emiterii ordinului de protecție provizoriu,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe