EVENIMENT
REVOLTĂTOR: TURIST DECEDAT în Munții Rodnei. Salvamontiștii NU au putut interveni, pentru că au mașinile puse sub sechestru
Un turist a murit, vineri, în zona Munților Rodnei, după ce a intrat în stop cardio-respirator. Mai grav este faptul că salvamontiștii solicitați să intervină nu au putut face acest lucru, din cauză că mașinile de intervenție aparținând Salvamont Borșa erau puse sub sechestru de un executor judecătoresc.
Turistul, în vârstă de 68 de ani, se afla la 2000 de metri altitudine în Munții Rodnei. Salvamontiștii susțin că, dacă ar fi avut mașinile, ar fi ajuns la timp, iar șansele ca manevrele de resuscitare să aiba succes ar fi fost mai mari.
Până la urmă, salvamontiștii au ajuns la locul respectiv cu ambulanța, apoi pe jos, însă, din nefericire, prea târziu.
Mașinile de intervenție ai fost puse sub sechestru asigurator de un executor judecătoresc, la cererea Asociației Composesorale, cu care Primăria Borșa este în litigiu de mai mulți ani.
Procesul are la bază o cerere de revendicare a 17.000 de hectare de pădure. Prin decizia instantei, a fost pusă executarea silită a Primăriei Borșa si plata unor penalități, retroactiv din anul 2014.
EVENIMENT
12-18 ianuarie: Palatul Principilor Transilvaniei și Casa Camil Velican din Alba Iulia, închise pentru lucrări de mentenanță
Palatul Principilor Transilvaniei și Casa memorială Camil Velican din Alba Iulia vor fi închise temporar, în perioada 12 - 18 ianuarie, pentru revizii și lucrări de mentenanță.
Palatul Principilor Transilvaniei din Cetatea Alba Carolina, monument istoric emblematic al orașului, nu va putea fi vizitat în perioada 12 - 18 ianuarie. Potrivit reprezentanților instituției, închiderea temporară este necesară pentru ca spațiile muzeale să fie verificate, întreținute și pregătite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Locuitorii unei străzi din Alba Iulia au rămas fără apă, după o avarie la rețea. Precizările Apa CTTA
Locuitorii de pe strada Energiei din Alba Iulia au rămas marți după-amiaza fără apă după o avarie la sistemul de alimentare. Potrivit reprezentanților operatorului Apa CTTA, furnizarea apei a fost sistată pe această stradă, până la remedierea avariei.
La repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest caz cetățenii sunt rugați să utilizeze apa numai în scopuri menajere.
Eventualele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
CRIMĂ în Florești. Presupusul criminal, un cetățean din Republica Moldova, arestat preventiv pentru 30 de zile
EVENIMENT
Verificare RCA online în 2026: cum afli rapid dacă un vehicul are asigurare valabilă și ce informații sunt necesare
Verificarea RCA online este una dintre cele mai simple și utile metode de a te asigura că un vehicul are asigurare valabilă, fie înainte de cumpărare, fie după un incident rutier.
Este important de reținut că verificarea RCA nu înlocuiește documentele necesare într-un dosar de daună și nu garantează automat că totul este în regulă în orice situație, însă oferă o confirmare privind existența unei polițe înregistrate în baza de date.
Datele sunt introduse de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
