Connect with us

ACTUALITATE

REZULTATE finale TITULARIZARE 2019: Notele la proba scrisă, după contestații, publicate de Ministerul Educației

Publicat

Ministerul Educației a publicat rezultatele finale, după contestații, la Titularizare 2019. 

 

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Din datele IȘJ Alba, anul acesta, la Titularizare, interesul cel mai mare a fost pentru posturile de educatoare, fiind 122 de candidați înscriși și 98 prezenți, apoi pentru cele de învățători, de profesori de educație fizică, urmate de posturile de profesor de Limba și literatura română, cele de Limba Engleză, respectiv Matematică.

A fost și un candidat eliminat din examen. Incidentul s-a petrecut la Centrul de examinare de la Colegiul Tehnic Apulum Alba Iulia, iar candidatul susținea proba scrisă la Agricultură. Potrivit metodologiei, doar anul viitor mai poate repeta examenul, dacă dorește.

Prima ședință de repartizare a candidaților pe posturi va fi în 31 iulie. Sunt vizați cei care au luat cel puțin media 7 la examen, pentru repartizare pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

După primele rezultate, potrivit datelor IȘJ Alba, 76,28% dintre candidați au luat note peste 5, iar dintre aceștia 44,75% au și peste 7. La polul opus, în județul Alba, dintre cei 439 de candidați, 23,7% au luat note sub 5. Iar note foarte mici, între 1 și 2, au fost la discipline ca Agricultură, Economic/Administrativ/Poștă, dar și Istorie sau Chimie. Note sub 2 luat și educatoare sau învățători.

CALENDAR Titularizare 2019-2020 –  ședințele de repartizare:

30 iulie: afișarea rezultatelor finale la titularizare

31 iulie: repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată

1 august: ședință de repartizare, în ordine,

– cadrelor didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată prin completarea normei didactice pe perioadă determinată sau prin detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată;

– candidaţilor cu statut de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), sau cadre didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat și particular prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2019, conform art. 62 alin. (8) din Metodologie, pe posturi didactice/catedre vacante complete indiferent de viabilitatea acestora, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular;

1 august: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor;

2-19 august: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

Începând cu data de 22 august 2019, prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, în toate ședințele de repartizare, precum şi după începerea cursurilor, au în ordine:cadrele didactice titulare cu reducerea de activitate nesoluționatăşi cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 61 din Metodologie.

22 august: Repartizarea candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019:

– repartizarea candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază şi de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2019-2020 în baza mediei de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2018 şi/sau 2017, respectiv 2018, 2017, 2015 şi/sau 2014 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar, în condiţiile art. 61 şi 85 din Metodologie;

23-29 august: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

23 august: Reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate ca urmare a soluționării, în ordine, a:

– soluționării detașărilor la cerere;

– repartizării candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, conform punctului 14.

Sursa: Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Un copil din Avrămeni a dus numele echipei sale pe marile stadioane ale lumii: Povestea care umple de mândrie toată comuna

Publicat

un copil din avrămeni a dus numele echipei sale pe

Publicitate

O poveste simplă, dar plină de emoție, reușește să aducă lumină și speranță într-o comunitate din județul Botoșani. Ianis Corduneanu, mijlocaș crescut la Viitorul Avrămeni, a purtat cu el tricoul echipei pe două dintre cele mai cunoscute stadioane ale fotbalului mondial – San Siro din Milano și, recent, Camp Nou din Barcelona.

Pentru mulți, sunt doar locuri legendare ale sportului. Pentru un copil care a început să viseze pe un teren din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Lutul care prinde viață în mâinile copiilor: Atelier plin de emoție pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, prin proiectul PNRAS

Publicat

lutul care prinde viață în mâinile copiilor: atelier plin de

Publicitate

Creativitatea, răbdarea și bucuria descoperirii s-au împletit într-o experiență specială trăită de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, care au participat la un atelier de modelaj din lut organizat în cadrul Proiectului PNRAS. Activitatea a oferit copiilor șansa de a-și exprima liber imaginația și de a transforma un material simplu într-o poveste modelată cu propriile mâini.

Sub îndrumarea atentă a coordonatorilor, elevii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Percheziții într-un dosar de înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Țepe trase cu telefoane date și din Penitenciarul Botoșani

Publicat

bărbat din dobârceni trimis în judecată pentru tentativă de omor.

Publicitate

Polițiștii au desfășurat o amplă acțiune într-un dosar penal care vizează înșelăciuni comise prin binecunoscuta metodă „Accidentul”, iar una dintre locațiile unde au avut loc percheziții este Penitenciarul Botoșani, relatează agerpres.ro.

Intervenția a avut loc la data de 11 februarie 2026, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz de la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

În sfârșit, s-au apucat de lucru: Lucrările la Secția de Oncologie de la Spitalul Mavromati din Botoșani au fost reluate

Publicat

În sfârșit, s au apucat de lucru: lucrările la secția de

Publicitate

Lucrările de modernizare și extindere a Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au fost reluate, marcând un moment așteptat de pacienți, medici și familiile celor care depind de serviciile medicale oferite aici.

Proiectul, finanțat de Compania Națională de Investiții, vizează reabilitarea completă a spațiilor existente, dar și reconfigurarea acestora astfel încât actul medical să se...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe