Connect with us

ACTUALITATE

Rezultate notabile pentru sportivii clubului Top Dance 2007, la competiții din Vâlcea și Baia Mare

Publicat

TOP dance

Reprezentanţi ai Clubului Top Dance 2007 din Alba au reuşit să obțină rezultate bune la Cupa Vâlcea și Cupa Prodance, desfășurate în perioada 13-14 octombrie, la Vâlcea respectiv Baia Mare.

Orașul Vâlcea a găzduit sâmbătă, 13 octombrie, cea de-a XIV a ediție a competiției Cupa Vâlcea. Concursul s-a desfășurat sub egida Federației Române de Dans Sportiv și a strâns la start peste 150 de perechi.

Clubul Top Dance 2007 a fost reprezentat de următoarele perechi:

  • Janis Fejer – Denisa Simon locul I, 12-15 ani;
  • Alex Oltean – Tania Gaban – locul I, 16-34 ani;
  • Casian Cioaza – Luisa Oltean – loc IV, 6-11 ani.

Tot în weekend, orașul Baia Mare a organizat duminică, 14 octombrie, Cupa Prodance. În cadrul acestei competiții, Clubul Top Dance 2007, se mândrește cu următoarele rezultate, obținute de perechea Daniel Opricean – Iadira Nandrea – locul II-cls D, locul III- Open Basic Latino, locul IV – Open Basic Standard.

„Mă bucur foarte tare pentru acest start în sezon competițional, de toamnă. Un început de sezon, așa cum mă așteptam, extrem de puternic și de dificil pentru noi. Pregătirea și dezvoltarea continuă sunt principalele noastre repere! Suntem fericiți de reușitele noastre și sperăm ca fiecare concurs să ne găsească pregătiți să oferim o evoluție cât mai bună pe ringul de dans și rezultate cât mai frumoase. Mă bucur, pentru că de fiecare dată reușim să reprezentăm, cu success, județul Alba, la toate comepetițiile naționale! Felicitări copii și părinți minunați”, a spus antrenorul Alin Rosa.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Pompierii au salvat un cățeluș dintr-o fosă septică, la Darabani

Publicat

foto: pompierii au salvat un cățeluș dintr o fosă septică, la

Publicitate

Duminică seară, un cățel a fost salvat dintr-o fosă dezafectată de aproape doi metri, aflată în gospodăria unui localnic din orașul Darabani. Proprietarul l-a auzit și a cerut ajutorul pompierilor de la Punctul de Lucru Darabani, care au intervenit prompt și l-au scos în siguranță.

Speriat, dar prietenos, cățelul s-a liniștit imediat ce a fost preluat, simțindu-se în siguranță. Acum, se află în grija bărbatului care l-a găsit, primind...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița, ocrotitoarea studenților

Publicat

calendar ortodox 2026: sfânta muceniță tatiana, diaconița, ocrotitoarea studenților

Publicitate

Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița, este cunoscută ca făcătoare de minuni fiind ocrotitoare studenților. În Belarus, Rusia și Ucraina în ziua Sfintei este sărbătoarea națională numită „Ziua studenților”. Sfânta este serbată în calendarul ortodox la data de 12 ianuarie.

Viața pe scurt – Sfânta Muceniță Tatiana diaconița (sinaxar)

Sfânta Muceniță Tatiana diaconița, s-a născut în Roma veche, într-o familie nobilă, care cunoscuse...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 11 ianuarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 11 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 11 ianuarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 11 ianuarie 2026:

Loto 6/49: 6, 17, 33, 12, 16, 1

Loto 5/40: 22, 31, 7, 23, 20, 10

Joker: 29, 42, 45, 21, 3 + 6

Noroc: 7 4 8 3 6 7 8

Publicitate

Noroc Plus: 1 9 5 9 1 9

Super Noroc: 0 4 8 5 0 0

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Impozitul pe proprietate în 2026: Guvernul Bolojan susține că fondurile din taxe și impozite rămân la bugetele locale

Publicat

impozitul pe proprietate în 2026: guvernul bolojan susține că fondurile

Publicitate

Guvernul României a transmis duminică precizări oficiale privind majorările de taxe și impozite pe proprietate aplicabile în acest an. Executivul subliniază că sumele colectate din impozitele și taxele locale nu ajung la bugetul de stat, ci rămân integral la dispoziția bugetelor locale, relatează alba24.ro.

Clarificările vin pe fondul disputelor politice dintre PNL și PSD, subiectul destinației acestor fonduri fiind intens dezbătut în spațiul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe