Connect with us

ACTUALITATE

Risc mare de avalanșe în Carpații Meridionali, de sâmbătă până luni

Publicat

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că este risc mare de avalanșe în Carpații Meridionali, de sâmbătă seara până luni, la ora 20.00.

Potrivit ANM, în Munții Făgăraș, pe fondul temperaturilor ridicate, toate pozitive diurne, a vântului intens predominant sud-vestic și a precipitațiilor mixte estimate pentru următoarele două zile, riscul declanșării avalanșelor se va menține mare, din cauza alunecării stratului instabil de la suprafață, îngreunat suplimentar de precipitațiile viitoare, scrie MEDIAFAX.

Și în Munții Bucegi, vremea deosebit de caldă, cu temperaturi ridicate, pozitive ziua inclusiv pe creste va favoriza în continuare compactarea și umezirea stratului de la suprafață, care poate aluneca inclusiv spontan după-amiaza peste cel vechi pe versanții mai înclinați. „În ultimele 24 de ore au fost consemnate curgeri sau avalanșe de mici dimensiuni la altitudini de peste 2000 metri, de pe versanți sudici”, a transmis ANM.

Risc mare de avalanșe este și în Munții Parâng-Șureanu, unde pe fondul vremii calde, a vântului intens și a precipitațiilor mixte însemnate, predominant sub formă de lapoviță și ploaie, stratul instabil de până la 40 cm din zonele înalte poate aluneca cu ușurință.

Tot mare este riscul de avalanșe și în Munții Țarcu-Godeanu, unde la peste 1800 m, în ultimele 3 zile stratul de zăpadă a crescut cu 15 cm, dar datorită vântului, o parte a fost spulberată pe văi, cantitățile de precipitații cumulate fiind de 30 l/mp.

ANM anunță un risc însemnat de avalanșe în Munții Călimani-Bistriței-Ceahlău, dar și în Munții Rodnei.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare. Precizări OFICIALE de la ANAF

Publicat

modificări fiscale de la 1 ianuarie: anul 2026 aduce o

Publicitate

În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare: Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale, precizează ANAF, într-un comunicat transmis Alba24

Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate inactive fiscal de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în situația în care nu depun...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Baterii pentru dispozitive mobile, de peste 90.000 de lei, confiscate la Frontiera Stânca

Publicat

baterii pentru dispozitive mobile, de peste 90.000 de lei, confiscate

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat în bagajele unui cetățean, care ieșea din țară, o cantitate semnificativă de baterii pentru dispozitive mobile.

 În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cu dublă cetățenie româno-moldoveană,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Percheziție la Botoșani! Tânăr cercetat pentru pornografie infantilă și acte sexuale cu un minor

Publicat

video: familie întreagă, din botoșani, care s ar fi autoizolat de

Publicitate

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și viol săvârșit asupra unui minor.
Din probatoriul administrat,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO: Copiii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani au litografiat icoane în cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”

Publicat

video: copiii din parohia „sfântul ioan botezătorul” din botoșani au

Publicitate

În cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”, în contextul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul ”din Botoșani, copiii au participat, marți, la un atelier de litografiere a icoanelor, experiență care a îmbinat formarea artistică cu aprofundarea valorilor credinței ortodoxe.

Activitatea a fost dedicată realizării icoanelor sfintelor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe