Connect with us

EVENIMENT

Român cercetat pentru contrabandă cu haine și parfumuri contrafăcute, în valoare de 240.000 de lei

Publicat

Un cetăţean român este cercetat penal după ce a încercat să introducă ilegal în ţară prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, bunuri în valoare de 240.000 de lei.

"Aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit într-un autocar, printre scaunele pasagerilor şi în compartimentul destinat bagajelor, 434 articole textile şi 718 produse parfumerie, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că posesorul bunurilor este un cetăţean român în vârsta de 28 de ani", se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de ITPF Giurgiu.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de aproximativ 240.050 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare" faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările şi completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

U-BT Cluj, învinsă în Italia după o cursă dramatică de urmărire. Veneția se impune în derby-ul serii din EuroCup

Publicat

u bt cluj venetia.jpg






U-BT Cluj-Napoca a avut miercuri seară una dintre cele mai dificile deplasări ale sezonului, pe terenul formației Umana Reyer Veneția, în etapa a 13-a din BKT EuroCup. Clujenii au pierdut meciul cu scorul de 90 la 83.

Meciul, început la ora 21:00, a adus față în față două echipe aflate în formă excelentă, dornice să își consolideze poziția în zona superioară a Grupei A.

Repriză începută sub...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Măsuri de URGENȚĂ și interdicții dispuse în Alba: Permanență la primării și posibile restricții de circulație. Lista completă

Publicat

hotărâre a cj pentru situații de urgență alba, ca urmare

Măsuri de URGENȚĂ și interdicții dispuse în Alba: Autoritățile județene din Alba au dispus o serie de măsuri de urgență și interdicții, în contextul căderilor masive de zăpadă și al prognozei meteo nefavorabile pentru perioada următoare. Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a solicitat tuturor primăriilor să transmită situația problemelor din teritoriu, iar în urma centralizării acestora a fost convocată, miercuri seara, o ședință extraordinară a Comitetului...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Incendiu puternic la un atelier auto din Cluj-Napoca. Intervin trei autospeciale și echipaje SMURD

Publicat

pompieri smurd.jpg






Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în incinta unui atelier auto situat pe Calea Dezmirului din municipiu.

Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, potrivit informațiilor preliminare transmise de ISU Cluj.

Din fericire, până la această oră nu au fost semnalate victime și nu există persoane care...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Câte zile nu ai voie să speli haine după Bobotează? Tradiții, superstiții și adevărul din spatele obiceiului

Publicat

masina spalat alba 24.jpg






Boboteaza, marcată în fiecare an pe 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă și este una dintre cele mai puternice sărbători din calendarul ortodox.

Momentul amintește de Botezul Domnului în Iordan, iar ritualurile de sfințire a apei transformă această zi într-una cu o încărcătură profund spirituală.

Potrivit Alba24, Agheasma Mare sfințită în această zi este considerată un simbol al...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe