EVENIMENT
Român dus în stare gravă la spital după un accident de muncă în Italia. Colegul său, audiat de poliţişti după ce l-a transportat o parte din drum
Un român în vârstă de 38 de ani a fost internat în stare gravă la spitalul din localitatea Cesena, Italia, după ce a fost rănit, luni, într-un accident de muncă.
Potrivit Rimini Today, bărbatul a fost preluat de ambulanță dintr-un popas de pe Autostrada A14, care face legătura între Bologna şi Taranto. Românul prezenta răni la nivelul capului şi era inconştient, iar alături de el se afla un alt român, coleg de muncă.
Victima a fost stabilizată şi transportată cu un elicopter la spital, în timp ce al doilea român a fost dus la secţia de poliţie pentru a fi audiat în legătură cu accidentul.

Acesta le-ar fi spus poliţiştilor că el şi bărbatul rănit lucrau în construcţii în localitatea Riccione, iar colegul lui s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut de pe o scară, lovindu-se la cap. În acel moment el ar fi urcat victima în autoutilitară şi ar fi încercat să o transporte la spital.
Pentru că pe drum bărbatul ar fi început să se simtă tot mai rău, colegul său a tras pe dreapta în popasul respectiv şi a cerut intervenţia unui echipaj medical.
Poliţiştii iau în calcul și posibilitatea ca victima să fi fost agresată, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Sursa: riminitoday.it
EVENIMENT
Rețea de canalizare și stație de epurare în Drașov, comuna Șpring. Emiterea acordului de mediu, solicitată la DJM Alba
Rețea de canalizare și stație de epurare în Drașov, comuna Șpring. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat pe 28 ianuarie depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea canalizare și stație de epurare în satul Drașov, comuna Șpring”.
Potrivit memoriului de prezentare, în prezent satul Drașov din comuna Șpring dispune de rețele de apă potabilă, iluminat public și energie electrică.
Rețea de canalizare și stație...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Clujenii de la U-Banca Transilvania se pregătesc pentru una dintre cele mai așteptate deplasări ale sezonului, sâmbătă, 31 ianuarie, în etapa a XVII-a a Ligii Adriatice.
Echipa pregătită de Mihai Silvășan va înfrunta pe terenul Partizan Belgrad, una dintre cele mai titrate echipe din Serbia, într-un meci care promite un baschet ofensiv de senzație.
Confruntarea va avea loc în Belgrade Arena, celebra sală...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Vineri, 30 ianuarie, vremea în județul Cluj va fi caracterizată de temperaturi peste mediile normale ale perioadei, cer predominant noros și posibile precipitații slabe, în contextul unui proces de încălzire resimțit la nivel regional. Maximele vor fi pozitive în toate zonele județului, iar iarna își va pierde temporar din intensitate.
În Cluj-Napoca va rămâne mai blândă decât în mod obișnuit la finalul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
30 ianuarie: Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli. Bullying-ul, o problemă la nivel mondial
Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli este marcată la data de 30 ianuarie, în şcolile din întreaga lume, cu scopul de a conștientiza problema legată de violența din școală.
Astfel, pe lângă conștientizarea problemei violenței din unitățile de învățământ, inițiativa urmărește și identificarea modalităților prin care conflictele pot fi rezolvate prin comunicare.
Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli a fost inițiată în 1964 de poetul și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
