Connect with us

EVENIMENT

Românca Valentina Marinescu, eroină în Italia. A fost premiată, după ce a salvat viața unui bărbat

Publicat

romanca premiata

O româncă stabilită în Italia a fost premiată de autoritățile italiene și este considerată o adevărată eroină, după ce a salvat viața unui bărbat.

Potrivit presei italiene citată de rotalianul.ro, Valentina Marinescu a fost premiată marți, 17 septembrie, într-o ceremonie organizată la Consulatul României de la Torino și la care au fost prezente mai multe personalități, printre care consulul general al României la Torino, precum și primarul localității Torre Pellice, locul unde românca este rezidentă.

Valentina Marinescu este o tânără curajoasă de 43 de ani care și-a dovedit omenia și spiritul civic în uma unui incident care a salvat viața unui bărbat italian.

Totul s-a întâmplat în data de 9 septembrie, în jurul orei 23.00, când un bărbat a recurs la un gest extrem, cu intenția de a-și pune capăt zilelor.

Bărbatul s-a autoincendiat, în timp ce se afla în autoturismul său.

Valentina a văzut mașina în flăcări și a alertat imediat autoritățile. Apoi, femeia nu s-a pierdut cu firea și a reușit să îl scoată pe bărbat din mașină, riscându-și la rândul ei viața. La scurt timp, mașina a fost distrusă în totalitate de flăcări.

Starea de sănătate a bărbatului este în continuare gravă, însă datorită Valentinei acesta a fost transportat în cel mai scurt timp posibil, cu ajutorul unui elicpoter, la un renumit spital din Torino.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO ”Tărtăria”: Melodie hip-hop cu versuri anti Ucraina, UE și teorii ale conspirației, lansată de Cedry2k. Legătura cu Alba

Publicat

video ”tărtăria”: melodie hip hop cu versuri anti ucraina, ue și

Unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din România, Cedry2k, a lansat o o piesă hip-hop denumită ”Tărtăria”. Numele piesei fiind o trimitere directă la ”Tăblițele de la Tărtăria” trei artefacte istorice descoperite pe raza județului Alba, despre care o parte a comunității istorice spun că ar conține cea mai veche formă de scriere din lume.

În melodia de trei minute si 38 de secunde lansată luni, 12 ianuarie, Stelian Crăciun, pe numele său real, ”punctează” toate...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Județul Cluj, sub cod galben de temperaturi extrem de scăzute. Val de aer polar în aproape toată țara

Publicat

frig vreme.jpg






Clujenii trebuie să se pregătească pentru un nou episod sever de iarnă, după ce meteorologii au emis trei atenționări succesive de cod galben privind temperaturi deosebit de scăzute și ger persistent.

Primul cod galben este valabil pentru ziua de luni, 12 ianuarie, până la ora 20:00.

Potrivit meteorologilor, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, precum și în zona de munte se vor înregistra temperaturi...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Ședință extraordinară a Consiliului Local Alba Iulia cu două proiecte: A durat 12 minute și nimeni nu a avut obiecții

Publicat

video: Ședință extraordinară a consiliului local alba iulia cu două

Consilierii Locali ai Municipiului Alba Iulia s-au întrunit luni, 12 ianuarie, în prima ședință de Consiliu Local al Municipiului Alba Iulia. 

A fost vorba despre o ședință extraordinară, în care s-au supus la vot două hotărâri de Consiliu Local. Ședința care a început la ora 13.00 a durat aproximativ 12 minute. 

Ședința a avut loc în format online, pe platforma ZOOM, iar toți consilierii locali care au participat nu au avut obiecții sau discuții pe baza celor două...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Alba, prins în timp ce circula cu un ATV neînmatriculat. Este cercetat de polițiști

Publicat

circulație în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din

Un bărbat de 27 de ani din Alba este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce circula cu ATV-ul neînmatriculat.

Potrivit IPJ Alba, la data de 11 ianuarie 2026, în jurul orei 15:45, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe DJ 107H, pe raza localității Galda de Jos, un ATV care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare sau înregistrare, condus de un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Galda de Jos.

Din...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe