Connect with us

ACTUALITATE

România a îndeplinit condiţiile pentru clasarea a două proceduri de infringement. Precizările Ministerului Mediului

Publicat

conditii romania infringement mediu
sursa foto: Facebook / Ministerul Mediului - România

Două dintre procedurile de infringement declanşate de Comisia Europeană împotriva României, în domeniul protecţiei mediului, urmează să fie clasate de către Executivul comunitar, în urma măsurilor legislative adoptate de ţara noastră, informează Ministerul Mediului printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

„Cele două proceduri vizează reglementări privind evaluarea zgomotului ambiental: Cauza 2022/0170 – acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a Directivei (UE) 2020/367 de modificare a anexei III la Directiva 2002/49/CE în ceea ce priveşte stabilirea metodelor de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental.

Cauza 2022/0174 – acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a Directivei delegate (UE) 2021/1226 de modificare, în scopul adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic, a anexei II la Directiva 2002/49/CE în ceea ce priveşte metodele comune de evaluare a zgomotului”, se menţionează în comunicat.

România a îndeplinit condiţiile pentru clasarea a două proceduri de infringement. Prima cauză

Pentru soluţionarea primei cauze, România a realizat demersurile necesare pentru asigurarea transpunerii în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2020/367, lucru realizat prin legea nr. 181/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, publicată în Monitorul Oficial al României din 15 iunie 2022.

Astfel, este asigurată transpunerea totală a Directivei (UE) 2020/367 privind stabilirea metodelor de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental.

România a îndeplinit condiţiile pentru clasarea a două proceduri de infringement. A doua cauză

În ceea ce priveşte a doua cauză, ţara noastră a asigurat transpunerea completă, în legislaţia naţională, a Directivei delegate (UE) 2021/1226, prin Hotărârea Guvernului nr. 756/2022 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Legea nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, publicată în MO din 15 iunie 2022 şi prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1090/2019 privind transpunerea în legislaţia naţională a apendicelor A-I ale anexei Directivei (UE) 2015/996 a Comisiei din 19 mai 2015 de stabilire a unor metode comune de evaluare a zgomotului, în conformitate cu Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, publicată în MO din 3 mai 2022. Agerpres

sursa foto: Facebook / Ministerul Mediului – România

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

„Dorohoiul, inima Țării de Sus a Moldovei vreme de două secole (1550-1750)”, conferință susținută la Biblioteca Județeană „M. Eminescu” Botoșani

Publicat

zilele bibliotecii județene „mihai eminescu” botoșani: 143 de ani de

Publicitate

Institutul de Istorie ‘A.D. Xenopol’ – Academia Română, filiala Iași împreună cu Biblioteca Județeană ‘M. Eminescu’ din Botoșani invită la la conferința „Dorohoiul, inima Țării de Sus a Moldovei vreme de două secole (1550-1750)” susținută de prof. univ. dr. Petronel Zahariuc (director al Institutul de Istorie ‘A.D. Xenopol’).

Evenimentul va avea loc joi, 20 noiembrie a.c, de la ora 14.00 și se vă desfășura în Sala de Lectură a…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Aproape gata: Lucrările la Palatul Administrativ al județului Botoșani se termină în decembrie

Publicat

aproape gata: lucrările la palatul administrativ al județului botoșani se

Publicitate

Lucrările de modernizare la Palatul Administrativ al județului Botoșani au intrat pe ultima sută de metri. Autoritățile au anunțat astăzi că șantierul va fi închis până la sfârșitul lunii decembrie, iar angajații Instituției Prefectului și ai Consiliului Județean se vor putea muta înapoi în clădire la finalul lunii ianuarie sau, cel târziu, la începutul lunii februarie.

Prefectul județului, Raluca Curelariu, a confirmat faptul că…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 24 de ani, din Dorohoi, reținut pentru tâlhărie calificată

Publicat

peste 100 de persoane legitimate și aproape 100 de autovehicule

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 16 noiembrie a.c, împreună cu un alt tânăr, în timp ce se aflau pe un drum public din localitate, ar fi deposedat victima, un tânăr de 33 de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Sporul natural al populației României s-a menținut negativ și în septembrie (statistică)

Publicat

sporul natural al populației româniei s a menținut negativ și în

Publicitate

Sporul natural al populației României s-a menținut negativ în luna septembrie a acestui an (-4.213), cu un număr al deceselor mai mare de 1,3 ori decât cel al născuților-vii, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni.

Astfel, în perioada analizată, numărul certificatelor de naștere pentru născuți-vii înregistrat a fost mai mare cu 1.328 (+10%) comparativ cu luna septembrie a anului 2024, în timp ce numărul…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe