Connect with us

ACTUALITATE

România, medaliată cu argint pe echipe, la Europenele de la Baku la gimnastică aerobică

Publicat

România a cucerit argintul în întrecerea pe echipe, sâmbătă, la Campionatele Europene de gimnastică aerobică de la Baku (Azerbaidjan).

Pe primul loc s-a clasat echipa Rusiei, iar pe treapta a treia a podiumului a terminat echipa Ungariei.

Vineri, în competiţia juniorilor, România a obţinut, de asemenea, argintul, aurul a revenit Rusiei, iar bronzul a fost adjudecat de Ungaria.

Seniorii au obţinut nouă locuri în finalele de duminică: la dans aerobic, România (Bianca Becze, Sandra Dincă, Izabela Dumitraşcu, Szofia Meszar, Teea Milea, Sarmiza Niculescu, Flavia Dentar, Steliana Stoenescu), Sandra Dincă a prins finala de la individual feminin de pe locul 8, în finala individual masculină vom avea doi reprezentanţi, Gabriel Bocşer (locul 7 în calificări) şi Ştefan Huştea (locul 8 în calificări), la perechi mixte, Andreea Bogati şi Dacian Barna s-au calificat de pe locul al treilea, iar Sandra Dincă şi Mihai Popa, de pe 8, la trio, Andreea Bogati, Marian Broţei şi Mihai Popa au prins finala de pe locul 3, iar Gabriel Bocşer, David Gavrilovici şi Sarmiza Niculescu, de pe 5, iar la grup, România (Andreea Bogati, Dacian Barna, Gabriel Bocşer, Mihai Popa, Marian Broţei) s-a calificat de pe poziţia a treia.

Juniori s-au calificat în finalele de la aerobic dance (Ioana Paula Calenici, Mirela-Maria Frîncu, Catinca Ioana Geamănu, Ebru Gheneghez, Traiana Victoria Scupra, Nicole-Cătălina Straliciuc), trio (Claudia-Mihaela Gheorghe, Leonard-Marian Manta, Daniel Ţavoc), individual masculin (Daniel Ţavoc şi Leonard Manta), perechi mixte (Alexandra Mihaiu, Daniel Ţavoc, respectiv Darius Branda, Andreea Sotânga), grup (Catinca Ioana Geamănu, Ebru Gheneghez, Leonard-Marian Manta, Traiana Victoria Scupra, Andreea-Selena Sotânga).
AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Noile programe școlare pentru liceu au fost publicate în Monitorul Oficial. Când vor intra în vigoare

Publicat

noile programe școlare pentru liceu au fost publicate în monitorul

Publicitate

Ministerul Educației a anunțat vineri publicarea programelor școlare pentru învățământul liceal, ce vor intra în vigoare începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2026 – 2027, informează alba24.ro.

Programele școlare asociate fiecărui an de studiu sunt valabile pe o perioadă de 8 ani, începând cu anii școlari:
  • 2026-2027 pentru clasa a IX-a,
  • 2027-2028 pentru clasa a X-a,
  • 2028-2029 pentru clasa a XI-a,
  • 2029-2030 pentru clasa a XII-a.

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Campania ,,Un cămin sigur pentru copilul tău”, derulată de ISU. Recomandările pompierilor

Publicat

campania ,,un cămin sigur pentru copilul tău”, derulată de isu.

Publicitate

Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în bucătărie, mai ales dacă gătiţi. Atenţia v-ar putea fi distrasă, de exemplu ar putea să bată cineva la uşă sau ar putea suna telefonul. În cele câteva secunde cât rămâne singur, copilul poate trage peste el un vas cu lichid fierbinte.

 

Anual, zeci de copii din județul Botoșani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit arsuri ori s-au opărit cu lichid...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CNAS a publicat LISTA serviciilor medicale acordate din acest an persoanelor înscrise în programele naționale de sănătate

Publicat

ministerul sănătății lansează noi măsuri de prevenție: trei programe naționale

Publicitate

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat, vineri, lista serviciilor din pachetul de bază care completează programele naţionale de sănătate,  modul de efectuare/decontare a spitalizărilor de zi şi a analizelor de tip „Monitor”, informează alba24.ro.

Potrivit CNAS, lista serviciilor din pachetul de bază care completează serviciile medicale și conexe, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale acordate în...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul cuvios antipa de la calapodești

Publicitate

Sfântul Antipa s-a născut în anul 1816, în zona Bacăului, fiind crescut de mama sa care a rămas văduvă. În jurul vârstei de 20 de ani intră ca frate în mănăstirea Căldăruşani. După o perioadă de pregătire în care s-a deprins cu rugăciunea, privegherea, postul şi ascultarea, stareţul l-a tuns în monahism punându-i numele Alipie.

Auzind de la călugării bătrâni din mănăstire despre viaţa „în curăţie trupească şi sufletească,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe