Connect with us

ACTUALITATE

România se află pe ultimele locuri la vânzarea de automobile electrice și hibrid din Europa

Publicat

Piaţa automobilelor electrice şi hibride a explodat în acest an în Uniunea Europeană, graţie stimulentelor guvernamentale, însă România se situează printre statele cu cea mai mică creştere a vânzărilor de automobile cu emisii zero sau reduse, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite DPA.

În primele nouă luni ale acestui an, un număr de aproximativ 570.000 de autoturisme electrice şi hibride au fost vândute în UE, ceea ce înseamnă o creştere de 122% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Primele trei pieţe naţionale pentru vânzările de autoturisme electrice şi hibride au fost Germania, Franţa şi Suedia cu vânzări de aproximativ 204.500, 111.000 şi 56.500 de unităţi.

În România, în primele nouă luni ale acestui an au fost vândute 1.398 de autoturisme electrice şi hibride, în creştere cu 39,9% în ritm anual.

Singurele ţări din UE unde creşterea pieţei a fost mai mică decât în România sunt Olanda (16,3%), Cipru (22,2%) şi Portugalia (39,5%).

În aceeaşi perioadă, vânzările de autoturisme cu motor pe benzină au scăzut cu 38% la nivelul UE până la 3,529 milioane de unităţi, iar cele cu motor diesel au scăzut cu 35% până la 2,03 milioane de unităţi.

În România, vânzările de autoturisme cu motor pe benzină au scăzut cu 42,9% până la 47.690 de unităţi iar cele cu motor diesel au scăzut cu 30,4% până la 22.873 de unităţi.

Potrivit datelor ACEA, în trimestrul al treilea aproximativ 75% dintre autoturismele vândute în UE au fost cu motor pe benzină sau diesel, comparativ cu 88,6% în perioada similară a anului trecut.

În schimb, aproape o zecime (9,9%) dintre autoturismele vândute în UE în trimestrul al treilea au fost electrice şi hibride, comparativ cu 3% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Memorialul Ipotești: Întâlniri cu scriitorii de Zilele Eminescu

Publicat

memorialul ipotești caută voluntari pentru zilele eminescu 2026

Publicitate

În cadrul Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale, eveniment organizat de Memorialul Ipotești în perioada 13-16 ianuarie 2026, vor avea loc o serie de întâlniri cu scriitorii în școli din Botoșani și Dorohoi.

 

Pe 13 ianuarie, începând cu ora 12.30, poeții Ion Pop și Adrian Popescu vor avea un dialog cu elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Botoșani. Întâlnirea va fi moderată de Mihaela Timingeriu, Violeta Zamfirescu.

Ion Pop...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Monitorizarea stării drumurilor publice din județul Botoșani. IPJ: Recomandări și obligații pentru conducătorii auto

Publicat

dacă plecați la drum: sunt semnalate precipitații sub formă de

Publicitate

Monitorizarea stării drumurilor publice din județul Botoșani
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de monitorizare a stării drumurilor publice, în contextul condițiilor meteorologice specifice sezonului rece.
În această perioadă, circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe mai multe sectoare de drum, motiv pentru care polițiștii rutieri urmăresc evoluția situației și dispun măsuri de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bătăuș de 49 de ani, din Frumușica, arestat după ce a încălcat obligațiile impuse de controlul judiciar

Publicat

gethumb.details.jpg

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au identificat, miercuri, un bărbat, de 49 de ani, din comuna Frumușica, pe numele căruia era emis un mandat arestare preventivă.

 

Acesta se afla sub măsura controlului judiciar ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violență în familie. Bărbatului i-a fost schimbată măsura controlului judiciar în arest preventiv, ca urmare a nerespectării obligațiilor impuse...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Viteza excesivă, în vizorul polițiștilor. Acțiuni preventive în Tudora și Vorona

Publicat

razie politisti blocada 3 1000x600.jpeg

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu cei de la ordine publică au acționat, atât în municipiul Botoșani, cât și în localitățile Tudora și Vorona, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

 

Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere rutiere, cu accent pe zonele în care au fost înregistrate accidente rutiere, fiind organizate 3 filtre rutiere.

 

Astfel, au fost controlate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe