Connect with us

ECONOMIE

România, țara cu cea mai mare creștere economică din UE în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu trimestrul precedent

Publicat

Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat o creştere de 0,4% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu trimestrul precedent, însă România a avut cea mai mare creştere economică din UE, cu un avans de 5,2%, arată o estimare preliminară publicată marţi de Eurostat.

În zona euro, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere de 0,3% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent. În aceeaşi perioadă, Produsul Intern Brut al SUA a scăzut cu 0,4%.

Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 5,1% în zona euro şi cu 5,2% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz România, cu un avans de 6,5%, se numără printre statele cu cea mai puternică creştere economică, alături de Portugalia (11,9%), Polonia (9,1%), Austria (8,7%), Ungaria (8%) şi Danemarca (6,8%).

Creștere economică pentru România, cea mai mare din UE: Cu cât a crescut economic României

În cazul României, datele Eurostat coincid cu cele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică, conform cărora economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5%.

La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9%, estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an, de la 4,3% cât previziona anterior. Agerpres

Urmărește știrile romania24.ro pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ACTUALITATE

Suma cu care se împrumută România. Anunțul lui Câciu

Publicat

ministrul finante adrian caciu

România nu se mai împrumută cu 9,3%, ci cu 8,6%, spune ministrul de Finanțe, Adrian Câciu. El admite că țara noastră se împrumută la dobânzi mari de zece ani: „Justificările sau motivările sunt tot aceleași și sunt structurale: un rating care este cel mai bune, deficite ridicate, inflație”.

„România nu se mai împrumută cu 9,3%, ci cu 8,6%. Există o volatilitate din perspectiva modului în care lichiditatea pe piața financiară este în volum. Dar, mai mult decât atât, acel vârf de dobândă a venit pe fondul în care existau incertitudini pe piața europeană privind fragmentarea dobânzilor în zona euro – știți că BCE pregătește un ansamblu de măsuri în contextul în care anumite dobânzi mai ales în țările sudice se ridicaseră foarte puternic. În acel context, am avut o creștere de dobândă, dar lucrurile au revenit la normal. În regiune, dacă ne uităm, e foarte important de menționat, dobânzile țărilor care sunt la granița cu conflictul au crescut foarte mult. Noi avem totuși o zonă de stabilitate”, spune Adrian Câciu.

 

Suma cu care se împrumută România. Anunțul lui Câciu: deficite ridicate, inflație și probleme de expunere destul de ridicată

 

El admite că România are dobânzi mari: „Asta este o certitudine și nu este o certitudine de azi”.

„Justificările sau motivările sunt tot aceleași și sunt structurale: un rating care este cel mai bun, deficite ridicate, inflație și probleme de expunere destul de ridicată”, adaugă ministrul de Finanțe. Mediafax

Citește mai departe

ECONOMIE

Se reduce viteza de circulaţie a trenurilor odată cu canicula

Publicat

tren3.jpg

CFR SA anunță că de miercuri până vineri, când sunt anunțate temperaturi care vor depăși 37-38 de grade în aer, vor fi luate măsuri speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță. Una dintre ele vizează reducerea vitezei dacă temperatura în șine depășește 50 de grade.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea, în regiunile aflate sub atenționare de Cod galben și Cod portocaliu, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade C, pe anumite intervale de stații, unde situația o impune, se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

 

Se reduce viteza de circulaţie a trenurilor odată cu canicula: oamenii să ceară informaţii despre orele de sosire și de plecare

 

Aceaste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură și respectă normele de siguranţă feroviară pentru astfel de situații speciale, transmite CFR SA.

CFR SA anunță că va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic.

De asemenea, CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet.

Citește mai departe

ACTUALITATE

România poate să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul, spune Ciucă

Publicat

ciuca premier

România dispune de un potenţial agricol generos şi are capabilitatea să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul de hrană la nivel naţional, a declarat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.

Ciucă a prezidat, la Palatul Victoria, reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, organism consultativ la nivel naţional al partenerilor sociali, precizează un comunicat al Guvernului.

Conform sursei citate, discuţiile au vizat mai multe problemele privind securitatea alimentară şi energetică, măsurile de sprijin pentru a compensa efectele războiului la nivel economic şi social pentru societatea românească şi revitalizarea industriei de apărare.

Premierul a subliniat că şi pentru România, ca şi pentru celelalte state europene, securitatea alimentară reprezintă o preocupare permanentă, fiind una din cele mai mari provocări ale secolului.

 

România poate să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul, spune Ciucă: trebuie să folosim acest avantaj

„Ţara noastră dispune de un potenţial agricol generos şi are capabilitatea să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul de hrană la nivel naţional. Tocmai de aceea trebuie să folosim acest avantaj pentru a asigura atât necesarul de alimente pentru populaţie, dar şi ca resursă importantă pentru o dezvoltare economică durabilă”, a afirmat şeful Executivului, conform sursei citate.

„Guvernul a adoptat deja măsuri importante pentru agricultori, un sprijin de 300 milioane de euro, microgranturi şi granturi pentru capital de lucru pentru fermierii români, şi stabilirea salariului minim în agricultură şi industria alimentară la 3.000 de lei brut (similar celui din sectorul construcţiilor)”, arată Executivul.

Guvernul menţionează, în comunicat, că în privinţa asigurării securităţii în aprovizionarea cantitativă cu resurse energetice, „în România atât Executivul, cât şi operatorii economici din sectorul energetic au acţionat cu prudenţă şi cu promptitudine, astfel încât furnizarea, transportul şi distribuţia de resurse energetice să nu aibă de suferit în mod excesiv”.

România poate să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul, spune Ciucă: problema stringentă constă în asigurarea volumelor de gaze naturale

„Din punctul de vedere al suportabilităţii preţurilor aplicate la clienţii finali, Guvernul României a adoptat un cadru legislativ având drept scop plafonarea şi compensarea preţurilor finale pentru anumite categorii de consumatori finali de energie electrică şi de gaze naturale, astfel încât acestea să nu creeze dezechilibre majore între nevoia de consum şi puterea de cumpărare. În perspectiva pregătirii următorului sezon rece, problema stringentă constă în asigurarea volumelor de gaze naturale necesare pentru procesul de înmagazinare din perioada de vară, precum şi asigurarea consumului curent de gaze naturale din perioada de iarnă, având în considerare posibilele limitări în aprovizionarea cu gaze naturale din Federaţia Rusă. În prezent, atât la nivelul autorităţilor, cât şi la nivelul furnizorilor, se depun eforturi susţinute pentru identificarea surselor şi a rutelor alternative de aprovizionare cu gaze naturale, astfel încât să se evite, în cea mai mare măsură posibilă, dezechilibrul dintre cerere şi ofertă în sezonul rece următor”, mai arată sursa citată.

De asemenea, Guvernul menţionează că România poate avea o situaţie mai bună faţă de alte state, având în vedere faptul că aproximativ o treime din ţiţei şi aproximativ 90% din necesarul de gaze naturale sunt acoperite din producţia internă.

România poate să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul, spune Ciucă: compensarea efectelor războiului

Conform sursei citate, premierul s-a referit la sprijinul pentru compensarea efectelor războiului la nivel economic şi social, arătând că Executivul a adoptat mai multe măsuri în acest sens, cum ar fi alocarea a 300 de milioane de euro pentru IMM-urile care se confruntă cu dificultăţi din cauza efectelor generate de contextul regional, 200 milioane euro, ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie, precum şi „subvenţia de 0,50 lei/litru de carburant pentru susţinerea transportatorilor şi distribuitorilor, beneficiind de o schemă de sprijin dedicată de 300 de milioane lei, la care se adaugă compensarea cu 0,50 lei/litru la pompă”.

„De asemenea, pentru susţinerea investiţiilor publice sunt alocate 5,2 miliarde lei în 2022 pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare, iar pentru susţinerea angajaţilor aflaţi în şomaj tehnic, care beneficiază de 75% din salariu, de la 1 mai până la sfârşitul anului sunt alocaţi 450 milioane lei. Sprijinul pentru cetăţeni s-a materializat prin acordarea de vouchere pentru alimente de bază, în valoare de 50 de euro la fiecare 2 luni, pentru românii cu venit mediu lunar mai mic de 600 lei, pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 lei, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele cu venit minim garantat. Acest sprijin este în valoare totală de 1 miliard de euro, din care 50% din fonduri europene. Totodată, guvernul a aprobat şi acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toţi pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei, măsură care se aplică de la data de 1 iulie 2022”, mai arată Guvernul.

România poate să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul, spune Ciucă: alte măsuri

Alte măsuri sunt: creşterea valorii tichetelor de masă de la 20,17 lei la 30 de lei, posibilitatea creşterii salariului minim cu 200 de lei, fără a mai fi plătite taxe pentru această majorare, acordarea pentru salariaţii din sistemul public unui sfert din diferenţa de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită.

Comunicatul mai precizează că în şedinţa de Guvern de miercuri vor fi aprobate două programe de sprijin pentru tineri: Programul Family start pentru tinere familii prin care se garantează un credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat, pentru plata cheltuielilor cu creşă, grădiniţă, şcoală, after school, plata chiriei, avans din achiziţia unei locuinţe şi Programul naţional Student Invest prin care statul garantează un credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporţie de 80% , pentru taxe de studii, publicarea unor cărţi sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti.

De asemenea, Guvernul va adopta amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetăţenii şi companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.

„Măsurile pe care le-am luat la nivelul Guvernului şi pe care vom continua să le luăm urmăresc protejarea cetăţenilor şi economiei româneşti de efectele creşterii preţurilor şi a celorlalte consecinţe ale crizelor cu care ne confruntăm. Dialogul nostru ne oferă avantajul cunoaşterii detaliate a realităţii, soluţii concrete şi percepţia corectă a măsurilor pe care le implementăm”, a transmis premierul, potrivit sursei citate.

La reuniunea Consiliului Naţional Tripartit s-a discutat şi despre revitalizarea industriei de apărare, în acest domeniu Guvernul a prevăzut alocarea sumei de 390 de milioane lei, bani pentru investiţii în această industrie, din care 190 de milioane anul trecut şi 200 de milioane de lei pentru anul acesta.

„Aceste eforturi vor fi urmate de iniţierea demersurilor în vederea aplicării OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă la nivelul societăţilor din industria de apărare, precum şi de evaluări ale stării tehnice a echipamentelor existente la nivelul operatorilor economici din industria de apărare”, mai menţionează Executivul. AGERPRES

Citește mai departe

ECONOMIE

Veste așteptată de mii de români! Se suspendă ratele la bănci

Publicat

pensii bani 590x354 1

Guvernul aprobă, în ședința de miercuri, suspendarea plății ratelor la bănci pentru o perioadă de nouă luni, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

„Vom continua să adoptăm măsurile cuprinse în planul Sprijin pentru România. Vom aproba suspendarea plății ratelor bancare pentru o perioadă de nouă luni. Vor beneficia atât persoanele fizice, cât și firmele care întâmpină greutăți generate de creșterea prețurilor și a tuturor elementelor care țin de inflația pe care o resimțim cu toții”, a anunțat Nicolae Ciucă la începutul ședinței de guvern.

 

Veste așteptată de mii de români! Se suspendă ratele la bănci: se poate cere amânare pe 9 luni

 

Persoanele juridice şi persoanele fizice afectate de criză vor putea solicita amânarea plăţii ratelor la credite pe o perioadă de până la nouă luni, potrivit proiectului de ordonanță de urgență lansat luni în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor.

„Moratoriul se adresează atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice afectate de această criză și prevede posibilitatea amânării la plată pe baza solicitării adresate de debitor către creditor pe o perioadă limitată de până la 9 luni. Obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă de cel mult 9 luni”, potrivit proiectului de ordonanță de urgență.

Veste așteptată de mii de români! Se suspendă ratele la bănci: debitorii persoane juridice

Pentru debitorii persoane juridice se prevede prezentarea unei declarații pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

În situația debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înființați cu mai puțin de un an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înființare, privind angajamentul de a nu distribui/plăți dividende și de a nu acorda sau rambursa credite către acționari pe perioada aplicării facilității de amânare la plată cu excepția întreprinderilor publice așa cum sunt definite în Ordonanța de urgență nr. 109/2011.

Pentru debitorii persoane fizice se prevede prezentarea declarației pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creștere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Veste așteptată de mii de români! Se suspendă ratele la bănci: capitalizarea dobânzii la soldul creditului

Proiectul stabilește capitalizarea dobânzii la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, singura excepție prevăzută fiind pentru dobânzile amânate la plată aferente creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice prin programul Noua Casă, cu modificările și completările ulterioare aduse programului. În acest caz, dobânda aferentă perioadei de suspendare reprezintă o creanță distinctă, căreia i se aplică o dobândă de 0% și pentru care statul, prin Ministerul Finanțelor, acordă creditorilor o garanție pentru riscul de neplată. MEDIAFAX

Citește mai departe