Connect with us

ACTUALITATE

România, una dintre cele mai vechi infrastructuri de energie din Europa

Publicat

Îngrijorare la bruxelles. slovacia amenință cu oprirea exporturile de energie

România are una dintre cele mai vechi infrastructuri de energie din Europa, iar emisii fugitive de metan au fost documentate la majoritatea infrastructurii de petrol şi gaze investigate la nivel naţional, susţin activiştii de mediu din cadrul Asociaţiei 2Celsius.

Pe acest fond, reprezentanţii organizaţiei, alături de alte şapte organizaţii neguvernamentale, solicită printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui României şi ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor semnarea Angajamentului global pentru reducerea emisiilor de metan, care va fi discutat la cea de-a 27-a Conferinţă a Părţilor (COP27) din Egipt.

România, una dintre cele mai vechi infrastructuri de energie din Europa: 2Celsius

"Angajamentul global pentru reducerea emisiilor de metan reprezintă o iniţiativă prin care ţările din întreaga lume se obligă să contribuie la reducerea emisiilor globale de metan. Până în prezent, 122 ţări s-au alăturat acestui obiectiv ambiţios de a reduce emisiile de metan cu "cel puţin 30% faţă de nivelurile din 2020 până în 2030 şi să treacă spre utilizarea celor mai bune metodologii de monitorizare şi verificare a emisiilor de metan, cu un accent deosebit pe sursele cu emisii mari". România are una dintre cele mai vechi infrastructuri de energie din Europa, iar emisii fugitive de metan au fost documentate la majoritatea infrastructurii de petrol şi gaze investigate în România. Pe de altă parte, companiile care operează în România nu implementează programe de monitorizare sau prevenţie de tip Leak Detection and Repair (LDAR). Aceste aspecte urgentează nevoia adoptării unor măsuri relevante pentru gestionarea şi reducerea emisiilor de metan şi necesitatea unor eforturi coordonate la nivel regional şi global pentru a reduce impactul gazelor cu efect de seră asupra climei", se arată într-un comunicat de presă al 2Celsius, transmis AGERPRES.

Conform celor mai noi estimări şi analize ale Agenţiei Internaţionale de Energie, emisiile de metan din sectorul energetic sunt cu aproximativ 70% mai mari decât suma previziunilor prezentate de către guvernele naţionale.

România, una dintre cele mai vechi infrastructuri de energie din Europa: investiții

"Reducerea emisiilor fugitive poate fi realizată cu investiţii fără costuri nete, având în vedere preţul ridicat al gazelor naturale. Totodată, România este a doua ţară producătoare de gaze fosile din Uniunea Europeană şi e necesar să aibă un rol proactiv în Europa, iar prin exploatarea gazului fosil au loc emisii de metan pe întregul lanţ de aprovizionare. Având în vedere această poziţie, ţara noastră ar trebui să îşi asigure un rol important în gestionarea emisiilor de metan, mai ales în perspectiva creşterii capacităţii de exploatare a gazelor din Marea Neagră sau al unui număr tot mai mare de sonde închise cu pierderi nemonitorizate. Metanul este un gaz cu efect de seră puternic cu un potenţial de încălzire globală de 84-86 de ori mai mare decât dioxidul de carbon pe o durată de 20 de ani, iar 60% dintre emisii se datorează acţiunilor umane", susţin specialiştii de mediu.

2Celsius este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2010 cu scopul de a influenţa politicile privind schimbările climatice la nivel naţional şi european. Asociaţia este membră a organizaţiilor internaţionale European Environmental Bureau, Climate Action Network Europe şi Federaţiei Europene pentru Transport şi Mediu (T&E). AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

14 februarie, Moșii de iarnă 2026: În toate bisericile se oficiază slujbe de pomenire pentru cei adormiți

Publicat

14 februarie, moșii de iarnă 2026: În toate bisericile se

Publicitate

După datina străbună, în fiecare an, în sâmbăta de dinaintea Duminicii Lăsatului Sec de Carne, se pomenesc morții, după ritualul Moșilor de Iarnă. Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără a fi spovediți sau împărtășiți, Biserica face mijlocire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică. Așadar, acest moment important din calendarul bisericesc nu are o dată fixă, depinde an de an de sărbătoarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe