Connect with us

ACTUALITATE

Românii din străinătate ar putea vota online, prin intermediul unei aplicații. Proiect, la Senat

Publicat

Românii din străinătate ar putea vota prin intermediul unei aplicații electronice, E-VOT, potrivit unei propuneri legislative inițiate la Senat. Conform inițiatorilor, astfel s-ar elimina cauza care generează discriminarea cetățenilor cu domiciliul în străinătate în raport cu cetățenii cu domiciliul în țară, primii fiind obligați să parcurgă distanțe apreciabile până la locul unde este organizată secția de votare sau în căutarea unui oficiu poștal pentru a expedia votul prin corespondență.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.288/2015 privind votul prin corespondenţă, votul electronic, precum şi modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 18 octombrie.

Documentul introduce exercitarea dreptului de vot electronic – ca alternativă echivalentă la exercitarea dreptului de vot prin prezența la secția de votare, în care se utilizează serviciu electronic special creat și exclusiv dedicat de statul român exercitării dreptului de vot, prin mijloace electronice, de către cetățenii românii cu domiciliul sau reședința în străinătate, conform legii.

Cetățenii români cu domiciliul în străinătate care vor să voteze electronic trebuie să se înscrie în registrul electoral special, procedura fiind la fel ca cea a votului prin corespondență.

După înscriere se expediază solicitantului, în plic sigilat, o parolă de acces la platforma care se creează și se implementează de către Autoritatea Electorală Permanentă și STS, numită E-VOT.

La data scrutinului, persoana introduce parola de acces și după validare, își exercită votul.

Astfel, votantul căruia i s-a transmis parola accesează platforma E-VOT prin intermediul terminalului electronic personal (telefon mobil, laptop, computer) și introduce parola de acces. Platforma E-VOT, după validarea parolei, asigură accesul la buletinul de vot în format electronic pentru circumscripția electorală nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării.

După ora închiderii scrutinului, respectiv ora 21:00, biroul electoral special pentru votul electronic constată rezultatele acestor alegeri și transmite datele la fel ca oricare alt birou electoral.

sursa: senat.ro, legestart.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Veste bună pentru primari: Zonele protejate, stabilite doar cu acordul primarilor și al comunităților locale

Publicat

veste bună pentru primari: zonele protejate, stabilite doar cu acordul

Publicitate

Zonele prioritare pentru biodiversitate vor putea fi desemnate doar după consultarea autorităților locale și cu acordul comunităților afectate, a anunțat Ministerul Mediului. Proiectul privind noile zone protejate a fost transmis spre avizare interministerială și introduce reguli clare privind utilizarea terenurilor de către locuitori, relatează alba24.ro.

Actul normativ reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iluminat public modern la Gorbănești: Investiție de aproape un milion de lei pentru eficiență și siguranță

Publicat

iluminat public modern la gorbănești: investiție de aproape un milion

Publicitate

Comuna Gorbănești face un pas important spre modernizare și eficiență energetică. Primarul Ionuț Melinte a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în Comuna Gorbănești, Județul Botoșani”.

Contractul a fost semnat în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, iar valoarea totală a investiției se ridică la 996.238 de lei.

Prin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 29 ianuarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 29 ianuarie 2026

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 29 ianuarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 29 ianuarie 2026:

Loto 6/49: 14, 46, 12, 43, 41, 3

Loto 5/40: 37, 15, 36, 9, 34, 10

Joker: 4, 9, 16, 5, 21 + 18

Noroc: 1 9 7 9 9 4 6

Publicitate

Noroc Plus: 5 4 0 3 3 7

Super Noroc: 6 2 6 6 3 2

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Gărzi plătite diferit și REGULI noi de personal în spitale. Anunțul ministrului Sănătății

Publicat

spital mavromati.jpg

Publicitate

Plata gărzilor din spitale va fi modificată, iar sistemul sanitar va avea un nou normativ de personal. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat inițierea unui cadru nou de stabilire a personalului medical, care va ține cont de volumul real de muncă, complexitatea cazurilor tratate și tipul serviciilor medicale oferite, nu doar de numărul de paturi existente în spitale, relatează alba24.ro.

Măsura este discutată cu sindicatele și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe