EVENIMENT
Românii s-au întors în cinematografe, numărul spectatorilor şi încasările operatorilor sunt în creştere
Piața cinematografelor din România, una dintre industriile puternic afectate de restricțiile impuse în timpul pandemiei, înregistrează o redresare semnificativă și se apropie de nivelurile înregistrate înainte de anul 2019. Potrivit unei analize realizate de o companie de consultanță imobiliară, în 2022 numărul spectatorilor a crescut la 11,2 milioane, înregistrând o creștere de 40% față de 2021.
Cu toate acestea, numărul rămâne cu 15% sub nivelul din 2019.
Datele Centrului Naţional al Cinematografiei, analizate de Cushman & Wakefiled Echinox, arată că, din punct de vedere al încasărilor totale, operatorii de cinematografe au raportat o creştere de 2,5 ori faţă de 2021, respectiv 246,2 milioane de lei (circa 50 milioane de euro), însă cu 7% mai puţin comparativ cu 2019, când a fost înregistrat un nivel record de 265 milioane de lei (aproximativ 56 milioane euro).
De menţionat că, în perioada analizată, preţul mediu al unui bilet a crescut cu 9%, de la 20 de lei în 2019, la 21,9 lei în 2022.
Cifrele includ atât cinematografele cu un singur ecran, cât şi cele cu mai multe ecrane, cele din urmă reprezentând peste 96% din încasări şi numărul de spectatori.
Frecvenţa vizitelor pe cap de locuitor a înregistrat, de asemenea, un avans semnificativ în 2022 faţă de 2021, respectiv 0,59 vs 0,24, însă sub 0,68 raportat la 2019.
Cele mai mari pieţe cinematografice din România sunt Bucureşti (3.547.733 de spectatori, anul trecut), Cluj-Napoca (715.695), Constanţa (613.048) şi Timişoara (691.656), care concentrează aproape jumătate (49,6%) din cerere.
"Evoluţia industriei cinematografice din 2022 arată faptul că centrele comerciale şi-au reluat locul important pe care îl aveau în preferinţele românilor de a-şi petrece timpul liber.
Românii s-au întors în cinematografe, numărul spectatorilor şi încasările operatorilor sunt în creştere. La finalul anului trecut, 32 dintre cele 41 de judeţe din România aveau cel puţin un cinematograf multiplex
Peste 96% dintre sălile de cinematograf din România se regăsesc în cadrul mall-urilor, iar investiţiile în noi proiecte care urmează să fie dezvoltate în următorii ani vor contribui în continuare la extinderea infrastructurii cinematografice", a precizat Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox.
La finalul anului trecut, 32 dintre cele 41 de judeţe din România aveau cel puţin un cinematograf multiplex, numărul mediu de săli de proiecţie fiind de 13,25.
Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, este o companie de consultanţă imobiliară şi cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti şi colaboratori, ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.
Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajaţi în peste 60 de ţări, ajută chiriaşii, proprietarii şi investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 10,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare. Agerpres
EVENIMENT
Circulație în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din Alba. Recomandările polițiștilor și obligații pentru șoferi
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în colaborare cu instituțiile responsabile, se află în teren și desfășoară activități de monitorizare a stării drumurilor, în contextul condițiilor meteorologice specifice sezonului rece.
Potrivit reprezentanților IPJ Alba, în această perioadă, circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe mai multe sectoare de drum din județul Alba, iar polițiștii rutieri urmăresc, în permanență, evoluția situației, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Acțiune a polițiștilor rutieri, în Alba. Peste 190 de șoferi, verificați în trafic pentru alcool sau droguri la volan
Polițiștii din Alba au efectuat miercuri o acțiune pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Potrivit IPJ Alba, la data de 7 ianuarie 2026, polițiștii rutieri din județul Alba au organizat o acțiune, cu efective mărite, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Scandalul mediatic între aparţinătorii copiilor cu fibroză chistică şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca este în continuă desfăşurare.
Scandal în privinţa copiilor cu fibroză chistică
Iniţial, reprezentanţi ai bolnavilor au reclamat faptul că Zeci de pacienți diagnosticați cu fibroză chistică, pacienți din 7 județe, ar fi abandonați din cauza deciziilor politice, după ce...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ANAF introduce Declarația Unică precompletată din 2026. Ce înseamnă și ce trebuie să facă fiecare contribuabil
Începând cu 5 ianuarie 2026, a intrat în vigoare o nouă procedură a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) privind precompletarea Declarației Unice - formular 212, document prin care persoanele fizice declară veniturile și contribuțiile sociale datorate statului.
Măsura este prevăzută în Ordinul ANAF nr. 2719/2025, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 2026, și se aplică pentru veniturile realizate începând cu anul 2025. Documentul poate fi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
