EVENIMENT
Românii vor putea opta pentru vouchere de vacanţă în valoare de 2.080 lei în extrasezon
Românii care primesc vouchere de vacanţă vor putea alege fie pentru folosirea lor pe întreaga perioadă a anului, ca până acum, fie pentru utilizarea doar în anumite luni, caz în care valoarea acestora ar urma să crească la 2.080 de lei, echivalentul unui salariu minim, a declarat, miercuri, ministrul Turismului, Bogdan Trif, într-o conferinţă de presă.
"Vom adopta în cel mai scurt timp o ordonanţă de urgenţă în acest sens, astfel încât, în luna noiembrie, oamenii să aleagă ce tip de vouchere doresc pentru anul următor. Am discutat cu mediul de afaceri din turism şi am ajuns la concluzia că ar fi bine pentru toată lumea ca oamenii să beneficieze de vouchere de 2.080 lei dacă aleg să le folosească în lunile octombrie-noiembrie sau aprilie-mai", a precizat Trif.
O altă noutate pentru anul viitor va fi ca voucherele vor fi date pe card, nu tipărite, ca până acum. În ceea ce priveşte unităţile care practică preţuri mai mari dacă turiştii achită cu vouchere, ministrul a precizat că această practică este ilegală şi a îndemnat turiştii care păţesc aşa ceva să facă sesizări la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor din România (ANPC) sau la minister.
"Se pot proba uşor astfel de practici, pentru că fiecare poate face o poză cu telefonul, o filmare. Noi ne vom deplasa imediat şi vom sancţiona drastic acel operator economic. Sancţiunile pentru această practică sunt între 50.000 şi 100.000 de lei", a arătat Trif.
Potrivit acestuia, valoarea voucherelor de vacanţă date în primele şase luni ale anului a fost de un miliard de lei, iar 10% au fost acordate angajaţilor din mediul privat.AGERPRES
EVENIMENT
UPDATE VIDEO. O barză a devenit „chiriașă” pe sediul poliției din Călățele. Autoritățile pregătesc mutarea cuibului în siguranță
Un cuib de barză amplasat pe hornul sediului Postului de Poliție Călățele a atras atenția publicului, iar Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a intervenit rapid pentru soluționarea situației.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj precizează că au fost întreprinse demersurile legale necesare în vederea soluționării situației cuibului, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UBB Cluj neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți: ”Diferă în funcție de facultate și vor fi etapizate”
Conducerea Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți și prezentate de aceștia ca fiind pe lista de aprobare a ședinței de luni a Senatului instituției.
Prorectorul responsabil cu Finanțarea, Digitalizarea și Relația cu studenții, Dan Lazăr, a declarat, miercuri, pentru Cluj24 că cifrele sunt mai mici, iar majorarea va fi făcută...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj continuă strategia de întinerire a lotului și anunță transferul unui jucător promițător: Nicolae Sula, atacant în vârstă de 19 ani, s-a alăturat oficial formației din Gruia.
Tânărul internațional moldovean este considerat unul dintre cei mai interesanți jucători ai generației sale și vine cu dorința de a confirma la nivelul Superligii.
Format la academia cunoscutei echipe Zimbru Chișinău,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Programele pentru simularea Evaluării Naționale și a examenului de Bac 2026, publicate. Când susțin elevii probele scrise
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat, miercuri, programele pentru simulările examenelor naționale din anul școlar 2025–2026.
Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a pot consulta de acum conținuturile pe baza cărora vor susține testările care vor avea loc luna viitoare.
Când au loc simulările
Simulările organizate la nivel național se vor desfășura după următorul calendar:
