EVENIMENT
Rompetrol contribuie cu 200.000 de dolari la achiziţia unei unităţi mobile de terapie intensivă, alături de Crucea Roşie Română
KMG International, sub brandul Rompetrol, va achiziţiona în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România o unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi, în valoare de 264.930 de dolari, ce va fi donată Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), a anunţat compania petrolieră, într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, pentru achiziţia unităţii mobile de terapie intensivă, KMG International contribuie cu 200.000 de dolari, iar diferenţa va fi asigurată de Crucea Roşie Română din fonduri colectate în cadrul campaniei "România Salvează România".
Odată cu acest sprijin, contribuţia totală a KMG International acordată în lupta împotriva pandemiei de coronavirus a depăşit 400,000 de dolari.
Unitatea mobilă cu 12 paturi poate fi folosită oriunde în ţară, pe durata pandemiei, dar şi ulterior în situaţii de calamităţi sau dezastre, şi are ca scop creşterea capacităţii spitalelor de îngrijire a pacienţilor la standard înalte.
"Suntem bucuroşi că mesajul nostru legat de necesitatea de a avea 4 unităţi de terapie mobilă a fost atât de repede urmat de un răspuns afirmativ din partea Rompetrol şi Crucea Roşie. Aşa cum am menţionat în nenumărate ocazii, doar o pregătire complexă, din care face parte şi existenţa unor astfel de unităţi mobile, ne poate ajuta să putem răspunde adecvat în astfel de situaţii de urgenţă majoră. Vă mulţumim tuturor pentru mobilizare şi pentru toată susţinerea arătată în aceste zile colegilor noştri. Gândurile şi energia voastră pozitivă ne dau puterea să mergem mai departe şi să ajutăm fiecare pacient", a declarat Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
KMG International, prin parteneriatele sale cu Fundaţia pentru SMURD şi Asociaţia Dăruieşte Aripi, sprijină comunităţile din Constanţa, Prahova şi Bucureşti în gestionarea pandemiei de COVID-19, prin donaţia de carburant pentru Serviciul de Ambulanţă, achiziţia de consumabile medicale (măşti, mănuşi), aparatura medicală, reactivi pentru determinarea tipului de virus (analiza genomului pentru identificarea specificităţii naţionale şi a potenţialelor mutaţii genetice, de către Institutul Cantacuzino).
Compania a contribuit, în ultimii 12 ani, cu peste 10 milioane de dolari în proiecte din domeniile: sănătate, protecţia mediului, cultură şi sport.
Valoarea totală a investiţiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari, în timp ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-a ridicat la peste 17,5 miliarde de dolari, în perioada 2007 - 2019.
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România este o organizaţie umanitară, membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, auxiliară a autorităţii publice şi abilitată prin lege să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Întreaga sa activitate se desfăşoară în scopul alinării suferinţelor persoanelor aflate în situaţii de risc fără nicio deosebire în ceea ce priveşte naţionalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenenţa militară, socială sau politică.
Crucea Roşie Română este prezentă la nivel naţional, cu 47 de filiale teritoriale şi peste 7.500 de voluntari care se implică activ în acţiunile sale.AGERPRES
Sursa foto: Rompetrol - KMG International/Facebook.com
EVENIMENT
Controale inopinate ale ISU Alba, pe timpul nopții, la restaurante, cluburi și baruri din Aiud și Blaj. S-a lăsat cu amenzi
Inspectorii de prevenire din cadrul ISU Alba au desfășurat 4 controale tematice inopinate la operatori economici din categoria unităților de comerț: restaurante, cluburi, baruri din municipiul Aiud și Blaj.
Controlul a avut loc în noaptea de 07 spre 08 februarie 2026.
Au fost constatate 8 nereguli, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale din care 3 avertismente și 5 amenzi în cuantum de 30.000 lei.
Neregulile constatate și sancționate au fost:
- fumatul în spații închise...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Amenzi uriașe și interdicții după Derby-ul Clujului. Suporterii Universității au încercat să invadeze terenul
Derby-ul Clujului desfășurat pe 7 februarie 2026 s-a încheiat cu sancțiuni uriașe și măsuri dure împotriva celor care au încălcat regulile.
Jandarmii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 37.100 lei, dintre care:
- 20.000 lei – pentru organizatorul evenimentului;
- 15.000 lei – pentru societatea de pază și protecție;
- Alte sancțiuni mai mici pentru persoane fizice.
Interdicții...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Weekendul bețivilor pe drumurile din Alba. Siguranța rutieră, pusă în pericol de șoferi iresponsabili
Weekendul bețivilor pe drumurile din Alba: mai mulți șoferi iresponsabili, care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool, au fost prinși de polițiști.
Reprezentanții IPJ Alba au oferit câteva exemple de șoferi prinși băuți la volan în acest weekend, care s-au ales cu dosare penale.
În noaptea de 7/8 februarie 2026, în jurul orei 04.30, polițiștii Postului de Poliție Meteș au oprit pentru control, pe DC 68 din localitatea Ampoița, un autoturism condus de un bărbat,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, care anunță ninsori, depuneri de strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii în numeroase regiuni ale României.
Ninsori în mai multe etape, inclusiv în Transilvania
Potrivit meteorologilor, temporar vor fi...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
