EVENIMENT
Rusalii 2023: Luni, 5 iunie – Sărbătoarea Sfintei Treimi, Lunea Sfântului Duh
Creștinii ortodocși sărbătoresc, în a doua zi de Rusalii, Lunea Sfântului Duh. Sfânta Treime (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh) este prăznuită a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor.
De Sfânta Treime, Biserica ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi. La 50 de zile după Sărbătoarea Sfintelor Paști, în fiecare an, creștini ortodocși sărbătoresc Rusaliile. În acest an, sărbătoarea este în zilele de 4 și 5 iunie (când este Pogorârea Sfântului Duh).
Rusaliile (din latina vulgară – în napolitană se folosește „Pasca rusata” (Paștele trandafirilor), iar în aromână („Arusaľi”), cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh / Sfântului Spirit reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști.
Praznicul Sfintei Treimi a fost aşezat a doua zi după Pogorârea Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Preasfintei Treimi, Sfântul Duh, pentru a arăta că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Unul după fiinţă, dar care are trei feţe sau ipostasuri, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine, Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Taine, harismele, diaconia.
Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală depind de la întemeierea Bisericii de invocarea Duhului Sfânt.
Învăţătura despre Sfânta Treime este greu de înţeles, spune Părintele Cleopa Ilie, dar este spre folosul nostru să înţelegem câte ceva.
Este absolut necesar să cunoaştem despre Sfânta Treime cât este cu putinţă omului. Dar oricât am învăţa, nu-i destul, căci nici îngerii, nici heruvimii, nici serafimii nu pot dogmatisi şi teologhisi despre Preasfânta Treime, însă toţi suntem datori să învăţăm cât putem, arăta Părintele Cleopa.
Persoanele Sfintei Treimi sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh
Tatăl este nenăscut şi nu are cauză. El este izvorul celorlalte două persoane. Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, precum se naşte cuvântul din minte, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl şi Se trimite în lume prin Fiul.
„Gândiţi-vă la trei sori care ar fi deopotrivă de mari, deopotrivă de luminoşi şi ar ieşi pe cer deodată şi ar fi uniţi într-un glob şi într-o putere. Cele trei ipostasuri sunt aceşti trei sori, având aceeaşi căldură şi lumină, aceeaşi fiinţă. Gândiţi-vă la trei sfeşnice cu trei lumânări în ele, dar luminile lor deopotrivă de mari şi luminoase. Amestecaţi aceste trei făclii la un loc şi veţi vedea o singură lumină. Ele sunt unite dar nu amestecate. Iată aşa este şi cu ipostasurile Presfintei Treimi. Sunt unite împreună în aceeaşi fiinţă, dar fiecare ipostas păstrează însuşirea sa”. („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie)
O imagine a Sfintei Treimi suntem noi, oamenii, care avem minte, cuvânt şi duh, căci suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Creştinul este şi trebuie să fie permanent un locaş al Presfintei Treimi. Tatăl se sălăşluieşte mai ales în voinţa noastră. Iisus Hristos Cuvântul se odihneşte în mintea noastră. Iar Duhul Sfânt, pe Care Îl primim la botez, se odihneşte în inima noastră, spunea părintele Cleopa Ilie.
Arătând cât se poate despre Sfânta Treime, părintele Cleopa aduce aminte de rugăciunea unui mare cuvios, Sfântul Ioanichie cel Mare, pe care acesta o rostea neîncetat: „Nădejdea mea este Tatăl; scăparea mea este Fiul; acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ţie!” (surse: vol. „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996; Dicţionarul de Teologie Ortodoxă, 1994)
Sursa: Agerpres
EVENIMENT
Duel feroviar în Gruia. CFR Cluj câștigă în fața Rapid București. Dublă pentru Cordea și un gol Korenica
Echipele feroviare din Superliga de fotbal – CFR Cluj și Rapid București – s-au duelat, duminică seara, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia,
După o primă repriză albă, clujenii deschid scorul în minutul 48 prin Andrei Cordea și tot el înscrie al doilea gol în minutul 71.
Korenica închide tabela de marcaj în minutul 77 și duce scorul de 3-0.
Echipele de start
CFR Cluj: Hindrich…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Conducerea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca anunță decesul sopranei Ramona Eremia (61 de ani), personalitate marcantă a vieții muzicale românești și pedagog de excepție. Aceasta s–a născut pe 17 noiembrie 1964 la Târgu Mureş și a absolvit secției de Canto clasic din cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a studiat sub îndrumarea prof. univ. dr. Alexandru Fărcaș.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Sebeș a cumpărat 5.700 de pachete cu dulciuri pentru copiii din municipiu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Ce conțin
Primăria Sebeș a cumpărat 5.700 de pachete cu dulciuri pentru copiii din municipiu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Este vorba despre două tipuri de pachete cu dulciuri, care vor conține, printre altele, batoane de fructe și nuci, prăjituri, napolitane, ciocolată, sucuri sau ou cu surprize.
Administrația locală din Sebeș a cumpărat recent 5.700 de pachete cu dulciuri care vor fi oferite copiilor din municipiu, în preajma sărbătorilor de iarnă.
Valoarea totală a pachetelor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Evenimente în decorul inedit al Salinei Turda. Experiențe de neuitat la 100 de metri sub pământ
Clujenii care vor să organizeze diverse evenimente într-un cadru inedit, la 100 de metri sub pământ, se pot adresa Salinei Turda, județul Cluj.
”Transformă-ți evenimentul într-o experiență subterană de neuitat, unde fiecare cuvânt rostit capătă ecou, iar publicul tău te ascultă fascinat, la peste 100 de metri sub pământ, în inima Salinei Turda.
În Mina Rudolf, te așteaptă un amfiteatru cu 180 de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro


