EVENIMENT
Ruta alternativă care îi va scuti pe șoferi de orele pierdute în aglomerația de pe Valea Prahovei. Vor ajunge rapid de la București la Brașov
Pe cei mai mulţi salariaţi, dar şi pe elevi îi așteaptă o minivacanţă de cinci zile, de Sfântul Andrei, 1 decembrie, plus liberele aferente. Și cum muntele este destinația iubită de toată lumea pentru perioada de iarnă, este de așteptat ca stațiunile de pe Valea Prahovei să fie luate cu asalt de zeci de mii de români.
Minivacanța vine cu ore de așteptate în trafic
Numai că, în aceste zile de minivacanță, traficul pe tronsonul București-Brașov va fi unul de coșmar, așa cum ne-am obișnuit în ultimii anii. Turiștii trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, ore de stat în trafic, pentru a ajunge cu bine la destinațiile propuse. Multașteptata autostradă Ploieşti – Braşov, întârzie neașteptat de mult. Am avut parte, până acum, doar promisiuni și amânări.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor...
Citește mai mult pe impact.ro
EVENIMENT
Liberalizarea prețului la gaze, din 1 aprilie 2026: ce se întâmplă cu facturile, cât vor plăti românii și ce pot face consumatorii
Schema de plafonare a prețului la gaze naturale, introdusă în perioada pandemiei și prelungită ulterior prin OUG 6/2025, va expira la 1 aprilie 2026. După această dată, statul nu va mai impune un preț final, iar consumatorii, casnici și noncasnici, vor plăti prețul din contractele de furnizare, direct influențat de evoluția pieței gazelor naturale.
Ce se întâmplă până la 31 martie 2026
Până la finalul lunii martie 2026, prețurile sunt plafonate astfel:
- 0,31 lei/kWh (cu...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cazurile de lepră de la Cluj. Salonul ThaiCo Spa a fost redeschis după finalizarea măsurilor sanitare impuse de autorități
Salonul ThaiCo Spa din Cluj-Napoca și-a reluat activitatea în data de 23 decembrie 2025, după ce Direcția de Sănătate Publică a finalizat evaluările epidemiologice și măsurile sanitare necesare, în urma identificării a două cazuri confirmate de lepră.
Potrivit informațiilor transmise de autorități către Cluj24.ro, redeschiderea a fost posibilă doar după implementarea unui set complet de măsuri de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Circulație în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din Alba. Recomandările polițiștilor și obligații pentru șoferi
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în colaborare cu instituțiile responsabile, se află în teren și desfășoară activități de monitorizare a stării drumurilor, în contextul condițiilor meteorologice specifice sezonului rece.
Potrivit reprezentanților IPJ Alba, în această perioadă, circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe mai multe sectoare de drum din județul Alba, iar polițiștii rutieri urmăresc, în permanență, evoluția situației, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Acțiune a polițiștilor rutieri, în Alba. Peste 190 de șoferi, verificați în trafic pentru alcool sau droguri la volan
Polițiștii din Alba au efectuat miercuri o acțiune pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Potrivit IPJ Alba, la data de 7 ianuarie 2026, polițiștii rutieri din județul Alba au organizat o acțiune, cu efective mărite, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența...
Citește mai mult pe Alba24.ro
