Connect with us

ACTUALITATE

S-au oferit ca voluntari: Peste 50 de magistraţi din Belgia vor fi închişi în penitenciare, pentru a vedea cum trăiesc deţinuţii

Publicat

inchisoare sursa foto alba24.ro

Un număr de 55 de magistrați belgieni vor fi închiși în peniutenciar, pentru a simți pe propria piele cum este viața de deținut. Magistrații s-au oferit ca voluntari pentru a lua parte la acest experiment, menit să îi ajute să pronunțe pedepselor aplicate infractorilor, în deplină cunoștință de cauză.

Anunțul a fost făcut de către ministrul belgian al justiţiei, Vincent Van Quickenborne. Cei 55 de magistraţi vor fi închişi pentru o zi.

Magistraţii, care s-au oferit ca voluntari, au ajuns în cursul dimineţii de sâmbătă la închisoarea din Haren, o instituţie penitenciară nouă, cu o capacitate de 1190 de locuri.

Până duminică după-amiaza, când vor fi eliberaţi, cei 55 vor fi trataţi ca deţinuţi obişnuiţi.

"Magistraţii ştiu, evident, cum merg lucrurile într-o închisoare, dar experimentarea directă le dă o ocazie unică, ceea ce le va putea fi de folos la pronunţarea unor pedepse în deplină cunoştinţă de cauză", a arătat Van Quickenborne într-un comunicat.

Tototdată, personalul penitenciar se va pregăti pentru deschiderea închisorii de tip nou, cu celule mici, în care se va dezvolta "o abordare modernă", a declarat ministrul flamand, membru al partidului liberal Open VLD.

La ”experiment” participă judecători în instanţe penale, judecători de instrucţie și procurori

"Magistraţii participanţi - judecători în instanţe penale, judecători de instrucţie, procurori (...) - s-au oferit voluntari. Ei (...) vor trebui să respecte ordinele şi instrucţiunile personalului penitenciar. Obiectivul este de a face detenţia cât mai realistă posibil", arată comunicatul preluat de AFP.

"Ei nu îşi vor putea folosi telefoanele mobile, dar vor putea primi vizite familiale, ca şi deţinuţii reali."

Programul magistraţilor în închisoare va fi cel normal zilnic pentru condamnaţi. Ei vor primi aceleaşi mese şi vor participa la aceleaşi activităţi obligatorii; printre altele, vor face de serviciu la bucătările şi la spălătorie. Stingerea va fi la orele 22, a precizat ministrul.

Spre deosebire de deţinuţii reali, magistraţii vor putea pune capăt experienţei în închisoare în orice moment, dacă nu pot suporta condiţiile de detenţie, sau din orice alt motiv.

"Această imersiune le oferă magistraţilor care condamnă persoane la închisoare ocazia de a experimenta ce înseamnă privarea de libertate", a explicat Rudy Van de Voorde, director general al penitenciarelor belgiene, citat în acelaşi comunicat.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Raed Arafat: A venit momentul ca parlamentarii să limiteze accesul celor sub 15-16 ani la rețelele de socializare

Publicat

raed arafat: a venit momentul ca parlamentarii să limiteze accesul

Publicitate

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), consideră că rețelele de socializare reprezintă risc ridicat pentru copii și adolescenți și spune că ar fi momentul ca parlamentarii să își asume responsabilitatea de a iniția un cadru legislativ care să limiteze accesul celor sub 15-16 ani la aceste platforme online, relatează agerpres.ro.

Într-o postare făcută, sâmbătă, pe...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani, centru al excelenței educaționale în 2026: Județul va găzdui mai multe olimpiade naționale

Publicat

de ce nu sunt plătiți profesorii pentru simulările examenelor naționale

Publicitate

În anul școlar 2025–2026, județul Botoșani vrea să confirme statutul de reper educațional la nivel național, urmând să găzduiască, mai multe etape naționale ale unor olimpiade școlare de prestigiu.

Anunțul a fost făcut de inspectorul școlar general al Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, care a subliniat că instituția pe care o conduce susține performanța școlară și promovează constant excelența ca pilon...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe