EVENIMENT
Sala de concerte destinată concursului Eurovision va găzdui pacienţi cu COVID-19
Sala de concerte din Rotterdam în care urma să se desfăşoare competiţia Eurovision va găzdui, începând de vineri, zeci de pacienţi cu COVID-19 pentru a degreva spitalele olandeze, informează miercuri AFP.
Complexul polisportiv Ahoy Arena, care urma să găzduiască în luna mai mii de fani ai concursului muzical european, găzduieşte acum 88 de paturi de spital, iar capacitatea sa poate fi extinsă la câteva sute, dacă va fi nevoie.
Una din sălile complexului va fi rezervată în întregime pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care au nevoie de tratament, dar nu şi de internare în spital.
Pacienţi care suferă de alte boli pot fi, de asemenea, primiţi pentru a se elibera paturi în spitale pentru pacienţii cu COVID -19 aflaţi în stare critică.
"Unii nu mai fac faţă singuri acasă şi trebuie îngrijiţi conform indicaţiilor medicului generalist al acestora. În curând îi vom putea primi aici în Ahoy ", a declarat marţi Saskia Baas, directoarea serviciului local de sănătate publică al regiunii Rotterdam.
Persoanele care "nu mai pot fi îngrijite în mod corespunzător în unităţile de îngrijire sau în azilele de bătrâni" pot fi de asemenea cazate aici, a adăugat ea.
Decizia amenajării Ahoy Arena a fost luată de autorităţile regionale după anularea ediţiei din acest an a Eurovision-ului din cauza pandemiei.
"Eram în plină pregătire pentru concursul Eurovision. A trebuit să ne adaptăm brusc şi rapid la această criză" sanitară, a explicat Arjen Littooij, directorul autorităţilor din domeniul securităţii din regiunea Rotterdam.
În Olanda, una dintre puţinele ţări europene în care statul nu a impus restricţii aspre, au fost depistate 27.419 cazuri de contaminare cu COVID-19 şi 2.945 de decese, conform celui mai recent bilanţ oficial. AGERPRES
EVENIMENT
”U” Cluj, remiză în ultimul amical din cantonamentul din Turcia, cu echipa Wizdew Lodz (Polonia)
”U” Cluj a remizat, luni, în ultimul meci amical din cantonamentul din Turcia, scor 1-1, cu echipa poloneză Wizdew Lodz, golul clujenilor fiind marcat de Ovidiu Bic în minutul 88, din penalty.
Scorul a fost deschis de polonezi în prima repriză prin Andi Zeqiri, fostul jucător al lui Basel, Brighton sau Augsburg.
Echipa de start: Gertmonas – Chinteș, Coubiș, Cisse, Silva – Codrea, Murgia – Macalou, Fabry,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministerul Educației va testa noile standarde de evaluare a elevilor din clasele primare și gimnaziale. Cum se pot înscrie școlile
Ministerul Educației a anunțat că școlile se pot înscrie pentru a pilota standardele naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial.
Pilotarea nu va schimba modul de notare a elevilor. Profesorii vor folosi standardele ca rusă de informare pentru evaluare și notare, potrivit ministerului.
Nota rămâne, dar este justidicată în mod obiectiv și transparent, precizează sursa citată.
Procedura
În unitățile de învățământ, la anumite clase și discipline...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Ați văzut-o? Fată de 16 ani din Roșia Montană, căutată de familie și poliție. A plecat de acasă și nu a revenit
O fată de 16 ani din Roșia Montană este căutată de familia ei și de Poliția Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
Luni seara (12 ianuarie), polițiștii din orașul Abrud fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu privire la faptul că, dimineața, fiica sa, Denisa Rebeca LUNGU, în vârstă de 16 ani, a plecat de la domiciliul ei.
Minora a fost dată în urmărire, iar...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Gherla au dispus, luni, reținerea față de un tânăr de 20 de ani, pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat într-un dosar ce vizează infracțiunile de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Astfel,, în data de 10 ianuarie., în jurul orei 22.35, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați, prin apel 112, cu privire...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
