Connect with us

ACTUALITATE

Sală de jocuri din Botoșani, închisă pentru că angajații nu efectuau triajul antiepidemiologic

Publicat

sala de jocuri 1000x600.jpg

Sâmbătă după-amiază, o societate comercială din domeniul jocurilor de noroc, cu punct de lucru în municipiul Botoșani, a fost sancționată contravențional de jandarmi atât pentru faptul că angajații nu efectuau triajul anti epidemiologic la intrarea în sala de jocuri, cât și pentru depășirea limitei de 50% din capacitate.

Pe lângă amenda de 2000 de lei, jandarmii au aplicat și sancțiunea complementară a închiderii temporare a punctului de lucru, pe o durată de 15 zile, din cauză că societatea a mai fost sancționată pentru aceleași nereguli, cu doar o zi înainte.

Conform prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în cazul repetării contravenției într-un interval de 15 zile, agentul constatator, pe lângă sancțiunea principală cu amendă cuprinsă între 1000 și 5000 de lei, dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o perioadă de 15 zile, a sediului în care se desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor legale, impuse de autoritățile competente pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu COVID-19.

Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Vezi mai mult pe Botosani24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Frig și ger: Doi oameni ai străzii salvați de jandarmi, în miez de noapte, la Gara Botoșani

Publicat

frig și ger: doi oameni ai străzii salvați de jandarmi,

Publicitate

Intervenție contracronometru, în plină noapte, în municipiul Botoșani, pe fondul temperaturilor scăzute care se înregistrează în această perioadă. Pe lângă misiunile curente de menținere a ordinii și siguranței publice, echipajele de jandarmerie au acționat pentru depistarea persoanelor aflate în situații vulnerabile, expuse riscului de hipotermie.

Acțiunea a avut loc sâmbătă, 10 ianuarie, în jurul orei 22.00, când jandarmii au identificat,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Intervenții contracronometru pe timp de ger: Persoane fără adăpost identificate și duse la centre de cazare în Botoșani și Dorohoi

Publicat

intervenții contracronometru pe timp de ger: persoane fără adăpost identificate

Publicitate

Pompierii, alături de jandarmi și polițiști locali, au desfășurat și în cursul nopții trecute acțiuni ample pentru identificarea persoanelor fără adăpost expuse temperaturilor extrem de scăzute. Misiunile au avut loc în municipiile Botoșani și Dorohoi, în contextul gerului persistent anunțat de meteorologi.

Echipajele de intervenție au verificat toate zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii străzii, inclusiv clădiri dezafectate și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Teodosie Cel Mare

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul cuvios teodosie cel mare

Publicitate

Cuviosul parintele nostru Teodosie era de fel din satul Mogarisos din Capadocia. Tatăl său se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amândoi credinciosi si cucernici.

Teodosie a intrat în viata calugareasca, si luând haina aceasta, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodul al patrulea Ecumenic, în anul 451; si trecând prin Antiohia s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viata cea îmbunatatita si...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent la Vorniceni. O casă și o anexă au ars din temelii

Publicat

foto: incendiu violent la vorniceni. o casă și o anexă

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, în această seară, în localitatea Vorniceni. O casă și o anexă au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Săveni și Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorniceni. Aceștia...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe