EVENIMENT
Salariaţii din sănătate şi asistenţă socială vor avea creşteri de venituri după noua lege a salarizării
Noua lege a salarizării personalului bugetar va fi construită în aşa fel încât toţi salariaţii din sănătate şi asistenţă socială să aibă parte de creşteri de venituri, susţin reprezentanţii Sanitas, într-o postare pe pagina de Facebook.
"Niciun salariat din sănătate şi asistenţă socială nu va avea pierderi de venituri odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Legea va corecta inechităţile apărute ca urmare a nepunerii în aplicare, în totalitate, a legii 153/2017 şi va avea în vedere o reaşezare a ierarhiei în interiorul familiei ocupaţionale sănătate şi asistenţă socială, precum şi introducerea tuturor categoriilor de personal în aceeaşi anexă", susţin sindicaliştii.
Astfel, noua lege a salarizării personalului bugetar va fi construită în aşa fel încât toţi salariaţii din sănătate şi asistenţă socială vor avea creşteri de venituri.
În ceea ce priveşte revendicarea privind creşterea veniturilor tuturor salariaţilor, Ministrul Sănătăţii s-a angajat să susţină în Guvern orice soluţie care va avea ca finalitate creşterea veniturilor angajaţilor din Sănătate.
Salariaţii din sănătate şi asistenţă socială vor avea creşteri de venituri după noua lege a salarizării. Ce susțin sindicaliștii
Referitor la finanţarea unităţilor sanitare, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, "şi-a declarat preocuparea constantă şi sprijinul necondiţionat pentru asigurarea finanţării corecte şi suficiente a unităţilor sanitare, pentru întregul an, asigurându-ne că se vor găsi soluţii pentru continuarea optimă a activităţii în aceste unităţi".
Potrivit anunţului, ca urmare a protestelor din perioada 6-8 februarie ac, reprezentanţii Biroului Operativ al Federaţiei Sanitas s-au întâlnit, vineri 10 februarie 2023, cu Alexandru Rafila - Ministrul Sănătăţii, însoţit de o echipă de tehnicieni din minister.
Discuţiile s-au axat pe analiza revendicărilor Sanitas şi identificarea de soluţii pentru rezolvarea acestora.
În ceea ce priveşte noua lege a salarizării personalului bugetar, Ministrul Sănătăţii s-a angajat să constituie, până săptămâna viitoare, un grup de lucru la nivelul ministerului, format din tehnicienii instituţiei şi reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative în sistemul sanitar, grup de lucru care să redacteze noua lege ţinând cont de principiile reiterate şi susţinute de Federaţia Sanitas.
"Întregul parcurs de redactare şi aprobare a noii legi a salarizării se va face cu consultarea partenerilor sociali", susţin sindicaliştii. Agerpres
EVENIMENT
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.
Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.
Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.
Contracte...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026. Energii speciale, declanșate de Ziua Îndrăgostiților
Horoscopul de weekend 14-15 februarie 2026: Această perioadă ne aduce energiile speciale de Ziua Îndrăgostiților, transformând atmosfera în una încărcată de romantism, emoții profunde și conexiuni autentice.
Venus, planeta iubirii, este în prim-plan și ne încurajează să ne deschidem inimile, să exprimăm sentimentele și să celebrăm relațiile importante din viața noastră.
Nu este vorba doar despre dragostea romantică - acest weekend este perfect pentru a aprecia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
