Connect with us

EVENIMENT

Salarii umflate și decontarea de cheltuieli ilegale cu prejudicii de sute de milioane de lei în instituții, descoperite de Curtea de Conturi

Publicat

Verificările Curţii de Conturi făcute la instituţiile publice au scos la iveală nenumărate de nereguli și ilegalități, de la salarii umflate până la furtul unor sume plătite de cetăţeni ca taxe ori decontarea de parfumuri, băuturi alcoolice şi chiar iaurturi şi banane.

Potrivit raportului de activitate al Curţii de Conturi pe anul 2018, în urma auditului făcut la 3.620 de instituţii publice şi companii de stat s-au descoperit prejudicii de 268 milioane de lei, cele mai mari fiind făcute prin creşterea nejustificată a salariilor, sporurilor şi premiilor sau plata unor lucrări sau servicii neexecutate.

În urma verificărilor, instituția a sesizat organele de cercetare penală în 39 de cazuri privind achiziţii fictive prin falsificarea documentelor, sustragerea unor sume plătite de cetăţeni în contul impozitelor şi taxelor locale, retragerea de sume din trezorerie mai mari decât cele care trebuiau achitate conform statelor de plată, dar şi însuşirea în interes personal de fonduri publice din bugetele unor şcoli.

Salarii uriașe la Ministerul Turismului

Raportul citat arată că „Ministerul Turismului nu a respectat prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice“, 10 dintre persoanele detaşate în instituţie primind drepturi de natură salarială în sumă de 267.000 lei, în plus faţă de nivelul salariului de bază stabilit aferent funcţiei pe care au fost detaşaţi. În perioada auditată, ministru al turismului era Bogdan Trif, membru PSD.

Nereguli și la ANAF

La ANAF, Curtea a constatat că aplicaţiile informatice ale Fiscului şi Declaraţia 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, nu au fost puse în concordanţă cu prevederile legale privind contribuţia la sănătate şi contribuţia la fondul de pensii.

De asemenea, s-a constatat că inspectorii antifraudă au întocmit procese verbale în care au menţionat acte normative ce nu pot fi imputate societăţilor comerciale sau le-au încheiat „în lipsa reprezentanţilor legali ai societăţilor comerciale devenite între timp «firme fantomă»”.

„Referitor la întocmirea actelor de sesizare penală s-au constatat unele situaţii în care actele de sesizare penală au fost întocmite fără ca la fundamentarea acestora să se ţină cont de toate prevederile legale din domeniu”, precizează Curtea de Conturi.

De asemenea, Curtea de Conturi a descoperit că Fiscul nu face verificări în cazuri sesizate privind contribuabili care nu declară toate taxele, şi ignoră reclamaţiile de evaziune şi fraudă fiscală. Instituţia arată că statul ar fi putut obţine venituri suplimentare considerabile, dar ele au rămas doar potenţiale din cauza deficienţelor constatate în procesul de administrare a veniturilor de către organele fiscale din cadrul ANAF.

La Institutul de Cercetare Informatică Bucureşti s-au decontat parfumuri și alcool

Potrivit raportului Curţii de Conturi pe anul 2018, conducerea Institutului de Cercetare Informatică Bucureşti a creat un prejudiciu de 2,3 milioane de lei prin majorarea ilegală a salariilor conducerii, şefului contabil şi a altor angajaţi, dar şi prin decontarea unor cheltuieli de protocol cu „băuturi alcoolice, parfumuri, produse alimentare achiziţionate zilnic (covrigi, pizza, iaurt, banane, pâine, bere, ba chiar şi meniul zilei)“. În perioada auditată ( 2015 – 2017), directori generali ai Institutului au fost prof. dr. ing. Doina Banciu şi prof. dr. Decebal Popescu.

Două persoane angajate la Secretariatul General al Guvernului nu au lucrat nimic

Curtea de Conturi a mai descoperit că Secretariatul General al Guvernului a plătit două persoane care pur şi simplu nu au făcut nimic. Acestea au fost încadrate la Departamentul/Direcţia pentru strategii guvernamentale - Serviciul politici de cooperare cu mediul asociativ. Pentru ele au fost plătite cheltuieli nelegale în sumă de 217 mii lei, reprezentând salarii şi datorii asimilate.

Totuşi, nu au existat documente legale din care să reiasă faptul că cele două persoane au fost implicate în desfăşurarea unor activităţi şi, totodată, să justifice contraprestaţia muncii. Persoanele nu au fost consemnate în condica de prezenţă, în pontaje şi nu au fost întocmite rapoarte de evaluare a performanţelor individuale ale acestora.

Angajaţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie şi-au decontat ilegal ajutoare de pensionare şi ore suplimentare

Curtea de Conturi mai arată că angajaţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie şi-au decontat ajutoare de pensionare şi ore suplimentare, deşi legea nu permitea acest lucru. Mai precis, au fost incluse în buget cheltuieli cu ore suplimentare „peste nevoile reale ale entităţii“, fiind alocate fonduri în sumă de 6,5milioane lei (reprezentând 384 de ore suplimentare/persoană/an). Dacă luăm în calcul zilele libere la nivel naţional, plus cele 4 – 5 săptămâni de concediu de odihnă, rezultă că fiecare angajat din cadrul ANRE a lucrat peste program aproape două ore în fiecare zi.

Surse: adevarul.ro; Curtea de Conturi a României

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Cum l-a caracterizat Arhiepiscopul de Alba Iulia, Irineu, pe episcopul violator Corneliu Onilă: A dat dovadă de zel misionar

Publicat

cum l a caracterizat arhiepiscopul de alba iulia, irineu, pe episcopul

Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, a trimis o scrisoare de caracterizare instanței de judecată care îl judeca pe Corneliu Onilă, episcop al Hușilor, în cel mai mare scandal sexual din rândul bisericii ortodoxe. 

Mai exact, în timp ce procesul pentru agresiune sexuală și viol se judeca la Curtea de Apel Galați, trei figuri ale bisericii din România au trimis scrisori de caracterizare care ”îl puneau într-o lumină bună” pe Onilă. Scrisorile au fost trimise în anul 2024,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Mitchell Creek, U-BT Cluj-Napoca, cel mai bun marcator al etapei a 15-a din Liga Adriatică. 33 de puncte pentru „alb-negrii”

Publicat

mitch creek transfer u bt cluj napoca.jpg






Australianul Mitchell Creek a fost desemnat marți cel mai bun marcator al etapei a 15-a din Liga Adriatică, după o prestație individuală remarcabilă în tricoul campioanei României, U-BT Cluj-Napoca, anunță oficialii ligii.

Creek a înscris 33 de puncte în partida disputată sâmbătă, la BT Arena, împotriva formației Dubai Basketball, meci câștigat de oaspeți cu scorul de 110–93. Deși clujenii au cedat în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Caz dificil la Judecătoria Aiud: Cum a convins-o un vârstnic pe o minoră să întrețină raporturi intime. Cum s-a aflat totul

Publicat

ce a pățit un pensionar din alba iulia care a

Lipsa de informare, educația precară, lipsa părinților sau a tutorilor legali aduc în viața adolescenților cazuri și fapte greu de descris în cuvinte. Este și cazul unei minore din Alba, care este victimă într-un dosar de viol, unde inculpat este un bărbat de 65 de ani. Bărbatul a fost trimis în judecată luni, 19 ianuarie 2026, iar motivarea magistraților Judecătoriei Aiud a fost făcută publică. 

Modul în care minora în vârstă de 15 ani a ajuns să întrețină raporturi...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Mircea Abrudean: „Direcția actualului Guvern este una corectă”. Apel la unitate și accelerarea reformelor

Publicat

mircea abrudean senator pnl facebook e1739388032596.jpg






Președintele Senatului României, clujeanul Mircea Abrudean, avertizează că lumea traversează o perioadă de transformări profunde, cu impact direct asupra tuturor statelor, și susține că România are nevoie de stabilitate, instituții puternice și reforme accelerate pentru a face față noilor provocări.

Oficialul face apel la responsabilitate politică și la punerea interesului național înaintea calculelor de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe