Connect with us

ACTUALITATE

Salariul mediu net a scazut semnificativ. Câștigurile din august, mai mici cu 2,4% față de luna anterioară

Publicat

bani lei

În luna august românii au câștigat în medie cu 2,4% mai puțin decât în luna precedentă. Potrivit datelor publicate marți de Institutului Naţional de Statistică (INS), câştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 3.044 lei în luna august a acestui an, un declin de 75 lei (-2,4%) faţă de iulie 2019, informează ziarul Alba24.ro.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 4981 lei, cu 110 lei (-2,2%) mai mic decât în luna iulie 2019.

„Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6764 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.754 lei)”, arată INS.

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,1%.

Potrivit INS, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

August 2019 comparativ cu iulie 2019

În luna august 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2019 ca urmare a acordării în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 14,7% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 10,1% în fabricarea produselorfarmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice;
  • între 5,0% şi 9,0% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor depensii), alte activităţi industriale n.c.a., tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor devoiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), depozitare şiactivităţi auxiliare pentru transport, fabricarea produselor textile, silvicultură şi exploatare forestieră(inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea altor mijloace de transport, captarea, tratarea şi distribuţiaapei, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice);
  • între 3,5% şi 4,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aercondiţionat, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, alte activităţi extractive, fabricareaautovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea articolelor deîmbrăcăminte, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şiinstalaţii), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemulpublic de asigurări sociale), fabricarea echipamentelor electrice.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (premii trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna august au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 7,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
  • între 2,0% şi 5,0% în transporturi pe apă, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi deasigurare şi fonduri de pensii, activităţi de editare, fabricarea băuturilor.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net ca urmare a acordării în lunile precedente a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă anumite drepturi salariale, astfel: învăţământ (-3,2%, inclusiv reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică (-3,1%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-2,0%).

sursa: insse.ro, Alba24.ro

1 Comentariu

1 Comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Eveniment emoționant la Coșula: Sfânta Liturghie arhierească și sfințirea clopotniței Bisericii „Izvorul Tămăduirii”

Publicat

foto: eveniment emoționant la coșula: sfânta liturghie arhierească și sfințirea

Publicitate

Sâmbătă, în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula, Protopopiatul Botoșani, a avut loc sfințirea noii clopotnițe, împodobită cu un clopot nou și porți noi, eveniment onorat cum se cuvine de credincioșii din comună și din împrejurimi.

Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu în Cătămărești Vale. O casă a luat foc de la un coș de fum neprotejat termic. Proprietarul a primit îngrijiri

Publicat

incendiu în cătămărești vale. o casă a luat foc de

Publicitate

Casa unei familii din localitatea Cătămărești Vale a fost în pericol, astăzi, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Proprietarul a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat din Botoșani, dispărut după plecarea la muncă în Spania

Publicat

bărbat din botoșani, dispărut după plecarea la muncă în spania

Publicitate

Iulian Ciobanu, un bărbat în vârstă de 39 de ani, originar din județul Botoșani, este dat dispărut după ce a plecat la muncă în Spania. Acesta s-a născut la data de 14 aprilie 1986 și avea domiciliul în localitatea Durnești.

Potrivit informațiilor disponibile, în cursul anului 2020, Iulian Ciobanu a părăsit România pentru a lucra în Spania. De la momentul plecării, acesta nu a mai revenit acasă și nu a mai luat legătura cu familia sa. Lipsa...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zilele Eminescu: Ateliere pentru elevi și vizite la scriitori acasă, la Memorialul Ipotești

Publicat

concursul de recitare „dor de eminescu”, ediția a treia, în

Publicitate

Ateliere. Elevi din școli și licee botoșănene, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, pasionați de scrierea creativă și de poveștile vizuale, vor participa la atelierele Povești din Ipotești, în cadrul cărora, alături de scriitoarea Adina Popescu și de editorul și regizorul de film Iulian Manuel Ghervas, vor avea posibilitatea să învețe cum să „recicleze” creativ povești și să le transforme în povești vizuale.

Atelierele se vor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe