EVENIMENT
Salina Praid rămâne închisă până la punerea în siguranţă a căii de circulaţie. Precizările directorului tehnic
Salina Praid va rămâne închisă până la punerea în siguranţă a căii de circulaţie, după ce o infiltraţie cu apă şi nămol a afectat, sâmbătă, 23 iulie, galeria de acces în baza de tratament.
Pe pagina de Facebook a Salinei Praid se precizează că "activitatea de vizitare a Saline Praid (baza turistică subteran) va fi închisă până la punerea în siguranţă a căii de circulaţie".
Miercuri, turiştii au fost informaţi că salina va fi închisă până în data de 31 iulie, "din cauze tehnice", dar vineri s-a revenit asupra acestui anunţ şi nu s-a mai specificat o dată până la care accesul în subteran nu va fi posibil.
Directorul tehnic al Salinei Praid, Sebestyen Jozsef, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că la faţa locului urma să sosească o echipă echipă specializată care, folosind o tehnică specială, să încerce să oprească infiltraţia apei.
Potrivit acestuia, apa care curge în galeria de acces are un debit destul de mare, dar totul este controlat şi nu există riscul să ajungă în baza de tratament sau în zona de producţie.
Sâmbătă a apărut o infiltraţie mai abundentă cu apă şi nămol în galeria de coastă, prin care intră autobuzele în subteran, motiv pentru care a fost oprit accesul în salină.
De asemenea, cei aproximativ 1.000 de turişti aflaţi în subteran au ieşit la suprafaţă, fără să se înregistreze probleme deosebite. Agerpres
O avalanșă de mari dimensiuni s-a produs vineri la Bâlea Lac. Potrivit Salvamont, ar fi fost declanșată accidental de doi schiori.
Salvamont Sibiu monitorizează permanent situația din teren și recomandă prudență maximă în zonele alpine din Munții Făgăraș.

”În cursul zilei de astăzi, în Munții Făgăraș, zona Bâlea Lac, s-a produs o avalanșă de mari dimensiuni, declanșată accidental de doi schiori aflați...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Persoană în vârstă din Apuseni, coborâtă în siguranță la ambulanță, dintr-o zonă izolată, cu sprijinul salvamontiștilor
O persoană în vârstă a fost coborâtă în siguranță, sâmbătă, dintr-o zonă izolată din Arieșeni cu sprijinul salvamontiștilor.
Aceasta a avut nevoie de intervenția salvatorilor montani, după ce a suferit o problemă medicală într-o zonă izolată și greu accesibilă de pe Valea Cobleșului, în comuna Arieșeni.
Echipajul Salvamont Arieșeni–Vârtop a intervenit în sprijinul ambulanței cu medic a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cîmpeni, deoarece accesul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
De ce sunt stresați românii, la început de an: Principala sursă de anxietate pentru români în 2026 rămâne economia.
Inflația și costurile vieții îngrijorează în mare și foarte mare măsură peste 7 din 10 români, arată un sondaj IRES.
Sondajul analizează îngrijorările pentru 2026 și ce îi apasă cel mai mult pe români.
Românii mai sunt stresați și de situația politică din România și cea internațională. Ambele teme sunt importante pentru mai mult de jumătate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a precizat într-o postare pe contul său de Facebook că ”2026 va fi anul fondurilor europene pentru România”.
El consideră că investiţiile publice vor fi motorul principal de creştere în 2026, prin continuarea proiectelor din PNRR, accelerarea celor din Politica de Coeziune şi investiţii consistente în infrastructură, energie şi dezvoltare locală.
„Investiţiile publice vor fi motor principal de creştere, prin continuarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
