Connect with us

ACTUALITATE

Salvamont România: Zeci de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Publicat

echipajele salvamont au recuperat 20 de turiști din zonele montane.
Arhivă foto

Salvamont România a anunțat că în ultimele 24 de ore, un total de 49 de persoane au fost salvate de către salvamontiști, dintre care aproximativ jumătate au necesitat transportul la spital.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 47 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri - opt - au fost primite de către Salvamont Municipiul Braşov, urmând Salvamont Lupeni, cu şapte, şi Salvamont Voineasa, cu cinci solicitări.

"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 49 de persoane.

Dintre acestea, 23 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 49 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile", menţionează reprezentanţii Salvamont. Agerpres

sursa foto: Facebook / Salvamont Romania

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (428)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (428)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII

Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și  pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 14 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două zile de ninsoare, polei și ger: Vremea se răcește până la -15 grade și ninge în toată țara până marți seara

Publicat

două zile de ninsoare, polei și ger: vremea se răcește

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FC Botoșani învinge clar Metaloglobus, scor 3-0, și urcă pe locul 5 în Superligă după un meci dominat total pe Municipal

Publicat

fc botoșani învinge clar metaloglobus, scor 3 0, și urcă pe

Publicitate

FC Botoșani a obținut o victorie convingătoare pe teren propriu, scor 3-0 cu Metaloglobus București, în etapa a 26-a din Superligă, rezultat care readuce formația pregătită de Leo Grozavu în zona play-off-ului. Pe Stadionul „Municipal”, botoșănenii au controlat jocul de la un capăt la altul și au confirmat diferența de valoare dintre cele două echipe, aflate la poli opuși ai clasamentului.

Gazdele au început ofensiv și au ratat prima ocazie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe