EVENIMENT
Salvatorii care au nevoie de salvare: Burnout-ul din sistemul medical, analizat la Cluj în cadrul întâlnirilor Hacking Work
Medici, psihologi și reprezentanți ai instituțiilor europene s-au întâlnit, joi seara, la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului “Întâlnirile Hacking Work”, pentru a discuta despre fenomenul burnout-ului din sistemul medical, o problemă tot mai gravă în rândul profesioniștilor din sănătate. Aceasta este provocată de suprasolicitare, lipsa sprijinului psihologic și presiunea continuă din spitale.
Discuțiile au avut loc într-un cadru deschis, cu mărturii directe și propuneri de soluții legislative.
„Foarte mulți care ne-au cerut ajutorul nu sunt aici, pentru că sunt în gărzi”, a spus Ioana Szabo, moderator și coordonator editorial al evenimentului, remarcând un paradox dureros.
Psihologul Nora Lefter a explicat că burnout-ul „nu este considerat, de Organizația Mondială a Sănătății, o boală medicală, ci un fenomen profesional”, manifestat prin epuizare emoțională, cinism și pierderea sensului muncii.
„La medici e mai grav, pentru că lipsa prezenței poate duce la greșeli și chiar la tragedii”, a spus aceasta.
Recunoașterea legală
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a vorbit despre propria experiență de burnout și a cerut recunoașterea legală a fenomenului: „Statul trebuie să trateze sănătatea mintală la fel de serios ca pe cea fizică. Vreau decontare directă pentru orele de terapie și recunoașterea burnout-ului ca boală profesională, așa cum se întâmplă deja în unele țări europene.”
Discuțiile au fost animate și de intervenții din public. O participantă a descris sistemul medical ca pe „o categorie profesională aflată în sclavie modernă”, subliniind efortul supraomenesc al medicilor și lipsa de protecție instituțională. „E foarte ușor să recuperăm echipamente, dar foarte greu să reparăm sau să înlocuim oameni”, a continuat aceasta.
Mărturie de la Ambulanță
Un moment emoționant a fost intervenția unei angajate de la Serviciul de Ambulanță, sosită direct din tură: „Am pornit la 6 dimineața și la 6:07 am primit primul apel – o criză epileptică.
Apoi un pacient dus la Cluj, altul la Turda, un bărbat în stop respirator, un alt caz de mielodisplazie… Avem nevoie de sprijin psihologic, suntem foarte obosiți.”
Europarlamentarul Ștefănuță a pus punct discuției cu o observație tăioasă: „Medicii nu pleacă în Vest doar pentru salarii mai mari, ci pentru că s-au săturat de contextul din țară”.
Evenimentul de la Cluj a fost un apel pentru recunoașterea burnout-ului ca problemă reală, pentru destigmatizare și pentru umanizarea sistemului medical – acolo unde salvatorii au, la rândul lor, nevoie de salvare.
Petiție pentru Legea Burnout
Platforma Hacking Work a lansat petiția #VremLegeaBurnout, un apel deschis către Parlamentul României și Guvernul României.
”Cerem public redactarea și adoptarea unei legi clare și aplicabile pentru prevenirea și combaterea burnoutului – un fenomen de sănătate publică ignorat până acum de autorități.
Avem nevoie de ajutorul tău. Ajută-ne să strângem 25.000 de semnături”, arată inițiatorii.
Petiția poate fi semnată AICI.
Bianca Frîncu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
Medici, psihologi și reprezentanți ai instituțiilor europene s-au întâlnit, joi seara, la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului “Întâlnirile Hacking Work”, pentru a discuta despre fenomenul burnout-ului din sistemul medical, o problemă tot mai gravă în rândul profesioniștilor din sănătate. Aceasta este provocată de suprasolicitare, lipsa sprijinului psihologic și presiunea continuă din spitale.
Discuțiile…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Case de marcat virtuale: cum pot fi utilizate telefonul, tableta sau calculatorul pentru încasări
Case de marcat virtuale. Un proiect legislativ dă posibilitatea comercianților să folosească telefonul, tableta sau calculatorul pe post de casă de marcat. Trebuie să aibă instalată o aplicație aprobată de ANAF. Varianta ar înlocui casele de marcat clasice.
Vânzătorii ar putea vinde de oriunde, inclusiv din fermă sau de la târguri. Aceștia nu ar mai trebui să cumpere aparate de mii de lei. Aplicația ar transmite automat datele către ANAF și ar emite bonuri în format digital,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Revolta unui pictor clujean în cărucior cu rotile: Dle Bolojan, să trăiți la nivelul financiar al unei persoane cu handicap grav
Gheorghe Aștileanu, pictor clujean și persoană cu dizabilitate locomotorie, cunoscut pentru activitatea sa artistică, dar și pentru luările de poziție civice, a publicat recent un mesaj dur pe rețelele de socializare, în care critică frontal modul în care statul român tratează persoanele cu dizabilități.
Postarea sa, adresată direct clasei politice și în mod special lui Ilie Bolojan, exprimă frustrarea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Printre cei mai căutați candidați fără studii superioare se află șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul pentru curățenie, arată datele unui sondaj derulat de o platformă de recrutare.
”Finalul de an vine cu oportunități pentru candidații din segmentul blue collar (fără studii superioare), 5.500 de joburi fiind acum disponibile pentru aceștia pe iajob.ro și alte 6.400 pe eJobs.ro.
Angajatorii se află în continuă căutare de personal pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Atenționare de la Poliția Alba: cumpărați doar articole pirotehnice permise de lege. Polițiștii au intensificat controalele
Poliția Alba atenționează asupra respectării legislației privind deținerea, cumpărarea și vânzarea articolelor pirotehnice. Polițiștii au intensificat activitățile de control.
Potrivit IPJ Alba, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utilize doar articole pirotehnice din categoria F1, ce prezintă risc scăzut.
Acestea sunt artificiile de brad, bețigașe bengale, jerbe de mici dimensiuni și granule scânteietoare.
Polițiștii…
Citește mai mult pe Alba24.ro






