Connect with us

ACTUALITATE

Sanitas nu acceptă îngheţarea salariilor

Publicat

Biroul Executiv al Federaţiei Sanitas a luat act de intenţia Guvernului României de a bloca pentru salariaţii din sănătate şi asistenţă socială orice posibilitate de a beneficia de drepturile legale privind majorarea salariilor şi solicită respectarea promisiunilor făcute, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

"Biroul Executiv al Federaţiei SANITAS, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 29 decembrie 2020, a analizat proiectul Ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, aflat în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.(...) Biroul Executiv a luat act de intenţia vădită a Guvernului României de a bloca, pentru salariaţii din sănătate şi asistenţă socială, orice posibilitate de a beneficia de drepturile legale, în condiţiile în care aceşti salariaţi se află în prima linie a luptei pandemice de mai bine de 10 luni şi vor continua lupta şi în anul 2021, expunându-se pe ei şi familiile lor la riscuri enorme care deja au dus la decesul a peste 70 de salariaţi", se menţionează în comunicat.

Sindicaliştii semnalează că, din textul proiectului legislativ, reiese intenţia Guvernului de a bloca aplicarea etapizată a Legii salarizării unitare 153/2017 pentru categorii importante de angajaţi din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială. În consecinţă, personalul tehnic-administrativ şi de deservire (TESA), infirmierele, brancardierii, îngrijitoarele, asistenţii sociali, salariaţii cu cele mai mici venituri din cele două sisteme, nu vor putea beneficia de dreptul legal de creştere a salariului de bază, începând cu 1 ianuarie 2021.

De asemenea, proiectul de ordonanţă limitează veniturile salariaţilor cel mult la nivelul lunii decembrie 2020 ceea ce face imposibilă raportarea sporurilor şi a orelor de gardă la salariul aflat în plată, subliniază sindicaliştii.

„În aceste condiţii, Federaţia SANITAS din România somează public Guvernul proaspăt instalat să îşi respecte promisiunile făcute salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială în toată perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, indiferent în ce poziţie s-au aflat actualii reprezentanţi guvernamentali în acea perioadă. De asemenea, atrage atenţia că nu va accepta declaraţia actualului premier care încearcă să ne convingă că marele câştig al acestei ordonanţe este faptul că nu se taie salariile şi îi reaminteşte premierului PNL că fostul guvern, tot PNL, şi-a asumat nişte angajamente faţă de lucrătorii din sănătate şi asistenţă socială iar caracterul aşa-zis temporar al îngheţării salariilor bugetarilor nu mai convinge pe nimeni: cu siguranţă el se va permanentiza!", spus reprezentanţii Sanitas.

Aceştia atrag atenţia că nu vor accepta actuala formă a Ordonanţei de urgenţă şi vor recurge la toate mijloacele de manifestare sindicală pentru a apăra drepturile celor pe care îi reprezintă.

Salariile şi sporurile bugetarilor se vor menţine în 2021 la acelaşi nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2020, se menţionează într-un proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

"Începând cu data de 1 ianuarie 2021, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii", se arată în document.

Potrivit proiectului de act normativ, în 2021 valoarea indemnizaţiei de hrană se menţine la nivelul din anul 2020, iar cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit rămâne la nivelul de 6.240 lei.

Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine în 2021 cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Condamnată de autoritățile din Marea Britanie pentru fraudă, descoperită și reținută în PTF Rădăuți-Prut

Publicat

condamnată de autoritățile din marea britanie pentru fraudă, descoperită și

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut au depistat şi reţinut o femeie cu cetăţenie română și Republica Moldova căutată de autorităţile din Marea Britanie, care are de executat o pedeapsă de 14 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă pe teritoriul acestui stat.

În ziua de 05 ianuarie a.c, în jurul orei 04.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut din cadrul ITPF Iaşi, s-a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ISU Botoșani: Măsuri de prevenire a incendiilor provocate de lumânări

Publicat

pompierii botoșăneni avertizează: lumânările lăsate nesupravegheate, pericol de incendiu

Publicitate

În zilele de 6 și 7 ianuarie, când credincioșii ortodocși sărbătoresc Botezului Domnului şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, foarte multe persoane se vor îndrepta spre lăcaşurile de cult pentru a participa la slujbele religioase.

Pentru a fi în siguranță, pompierii le recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor:

– accesul în biserici se va realiza astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul. Se urmărește...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un bărbat de 38 de ani a testat vigilența vameșilor de la Stânca și s-a ales cu un dosar penal

Publicat

un bărbat de 38 de ani a testat vigilența vameșilor

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră un pașaport, ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 05 ianuarie a.c., în jurul orei 00.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autoturism, un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Peste 40 de șoferi amendați pentru viteză în doar câteva ore

Publicat

botoșani: peste 40 de șoferi amendați pentru viteză în doar

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au acționat, duminică, pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept principală cauză generatoare, viteza excesivă.

 

Astfel, activitățile s-au desfășurat pe arterele principale ale județului, cu accent pe cele în care s-au înregistrat accidente, fiind aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei. Dintre acestea, 39 de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe